97% dintre români cred că statul omoară mai eficient decât teroriștii
- Alecu Racoviceanu
- 18 august 2016, 00:00
Când am văzut știrea, venită la început pe filiera Ministerului de Interne, că doar 3 la sută dintre români consideră că terorismul este o amenințare, primul meu gând a fost că merită felicitate toate organele.
Uite, mi-am zis, au reușit nu numai să țină departe de pacea mioritică fundamentalistul care rupe gâtul la o sticlă și atacă trecătorii, dar nici măcar fiorul fricii nu a putut trece de vigilența autorităților! Poate că, pur și simplu, 97 la sută dintre români se consideră atât de bine apărați încât nu se tem. Apoi m-am gândit că poate românașul – celebru pentru că uneori se pierde în problemele mici din preajma sa, neparticipând la marile drame mondiale – nu știe că lumea e sub amenințarea teroristă.
La fel e și cu problema refugiaților din țările arabe. Același Eurobarometru spune că doar 6% dintre români consideră că aceasta e o problemă. Și aici autoritățile ar putea aspira la felicitări, pentru că, dacă România ar fi fost o uriașă brânză prin care treci ușor, poate că refugiații ar fi fost o problemă pentru românii intervievați.
Dar am făcut bine că nu m-am lăsat vrăjit de prima impresie. Realitatea – chiar așa cum rezultă ea din întregul sondaj Eurobarometru 85, făcut în luna mai a acestui an – este mult diferită. Nu poate fi vorba de o absență a temerii, motivată de o încredere crescută în autorități. Același sondaj spune că a scăzut dramatic încrederea românilor în actul de justiție, căderea fiind de 13 procente față de anul trecut.
Cei 97% dintre români care par a nu se teme de terorism sunt printre cei care spun că au încredere doar în proporție de 50% în Poliție. Pică astfel și argumentul că ei consideră că poate actul de justiție e viciat, dar organele de forță intervin. Cade și teoria că românul e prizonierul propriei lumi și se consideră imun la problemele Uniunii din care face parte, pentru că, la întrebarea „Care sunt principalele două probleme căreia UE le face față acum?”, 49% dintre români spun că terorismul e principala problemă, în timp ce 42% știu că ea este migrația.
Explicația aparentului dezinteres al românilor pentru terorism sau refugiați nu stă în alienare sau în „pasare” a grijii pe umerii agentului de la colțul blocului, ci în întrebarea la care s-a obținut răspunsul și în celelalte răspunsuri date de cei intervievați.
Întrebarea – în urma căreia am aflat că doar 3% dintre români se tem de teroriști – este: „Care credeți că sunt primele două probleme cu care ne confruntăm (în țara noastră) la acest moment?”
37% dintre români spun că principala problemă este starea sistemului de sănătate. 25% se simt amenințați de șomaj, iar 24% consideră o problemă creșterea prețurilor.
Lista continuă cu problemele pensiilor, datoriile publice...
Pur și simplu românul nu e neînfricat în fața amenințării islamice, dar are alte amenințări, locale, care îl sperie/îngrijorează.
În fine, câteva cuvinte merită problema principală pe care, în opinia celor mai mulți repondenți, o are statul român: sănătatea și siguranța socială. Sondajul a fost făcut în luna mai. Dacă vă amintiți, era perioada războiului mediatic din jurul infecțiilor nozocomiale, al dezinfectanților diluați, al explicațiilor pentru creșterea exponențială a numărului morților în urma dezastrului de la Colectiv. Numărul mare – chiar peste media europeană de „îngrijorați” pe aceste două teme – de persoane neîncrezătoare în sistemul de sănătate demonstrează și că românul este încă sensibil la campanii.