Condamnare în stil stalinist la Tiraspol

Condamnare în stil stalinist la Tiraspol

Jurnalistul Ernest Vardanean va ispăşi 15 ani de detenţie "într-o colonie cu regim sever", pentru spionaj şi trădare în favoarea Chişinăului.

În interviul acordat unei televiziuni transnistrene pe 11 mai, la o lună şi şi patru zile după ce-a fost arestat, jurnalistul Ernest Vardanean ţine palmele întinse pe masă, de parcă ar fi lipite. Vorbeşte în rusă şi îşi coboară mereu privirea într-o parte sau alta, reia frazele după câte un oftat scurt. Pare să aibă nevoie de pauză pentru a-şi aminti o formulare anume.

În dreapta lui Vardanean se află un bărbat cu geacă de piele şi cravată - nu se ştie dacă e avocatul desemnat pentru a-l apăra sau vreun supraveghetor. Dacă citeşti doar transcrierea declaraţiilor, vei afla că inculpatul re cunoaşte că ar fi făcut spionaj în favoarea Chişinăului: spune că începând din 2001 a colaborat cu serviciile de informaţii din Republica Moldova, care i-au cerut să strângă date de la funcţionari din Tiraspol, cât şi de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice la Chişinău, legate de poziţia Occidentului faţă de Republica Moldova.

Mai mult, a desfăşurat acţiuni subversive împotriva Transnistriei. Gesturile lui Vardanean din faţa camerei spun însă cu totul altceva. La interviul postat pe YouTube comentează şi Nina, sora lui Ernest: "Nu este adevărat! L-au ameninţat şi l-au forţat pe fratele meu să spună asta. Orice om normal poate vedea asta. Fii puternic, suntem alături de tine!".

O arestare ciudată

De pe 7 aprilie 2010, atunci când a fost reţinut de miliţia trasnistreană în scara blocului în care locuia, membrii familiei au fost lăsaţi în câteva rânduri să discute cu inculpatul. La începutul lunii mai, Irina Vardanean îşi văzuse soţul pentru a doua oară. A fost lăsată să vorbească cu el doar seara târziu, după un interogatoriu care începuse de dimineaţă. "

A avut un comportament nespecific lui. Prima dată când ne-am întâlnit era din cale afară de agitat. A doua oară, dimpotrivă, era foarte pasiv, abătut, obosit. Nu ştiu ce să cred - că e vorba de presiuni sau de influenţa unor preparate psihotrope. Nu ştiu. Ce pot să vă spun este că se simte prost şi a slăbit foarte tare", spunea Irina Vardanean, pentru postul de radio Europa Liberă.

Toate termenele procesului s-au ţinut în spatele uşilor închise. A avut apărător din oficiu, întrucât autorităţile autoproclamatei republici au invocat "caracterul secret al anchetei".

Acum două zile, jurnalistul a fost condamnat la 15 ani de închisoare, pentru spionaj şi înaltă trădare, fără confiscarea proprietăţii. Îşi va ispăşi pedeapsa într-o "colonie cu regim sever", după cum se arată într-un comunicat de presă al Ministerului transnistrean al Securităţii.

Cazul e cu atât mai ciudat cu cât Ernest Vardanean nu era cunoscut ca un "extremist" pro-român. S-a născut la Tiraspol, a studiat ştiinţe politice la Chişinău, după care a început să lucreze ca ziarist. În şapte ani de carieră, a lucrat pentru agenţia de presă oficială a Tiraspolului, "Olvia press", şi pentru Radio "PMR", a fost apoi reporter al agenţiei ruseşti de ştiri Novâi Region în Transnistria, iar de anul trecut lucra pentru săptămânalul "Puls", în dreapta Nistrului.

"Dimineaţa venea cu microbuzul la Chişinău, iar seara pleca acasă, la Tiraspol. N-avea de unde să ia bani pentru încă o chirie când îl aşteptau acasă soţia şi doi copii", scria pe blogul personal o fostă colegă de facultate a lui Ernest, jurnalista Lucia Aprodu, la trei zile după arestare.

Tot atunci, Lucia Aprodu, care a lucrat la rândul său în Transnistria, pentru BBC Monitoring - încerca să încropească o explicaţie a arestării colegului său: "Nu e la modă să nu fii patriot în Transnistria, înţelegeţi? Pentru că nu era patriot al Transnistriei cum scrie la carte, Ernest a fost acuzat de înaltă trădare şi spionaj. (...) Oraşul, regiunea se deosebesc de Chişinău. Are regulile sale. Ernest, originar din Tiraspol, probabil le cunoştea. Nu scria pe pereţi cu vopsea «M... Sheriff» (nume sub care familia preşedintelui transnistrean Igor Smirnov controlează economia republicii autoproclamate - n.r.). Şi dacă tot le cunoştea, şi dacă a fost, în toţi aceşti ani, ziarist raţional, aşezat, neextremist, e cu atât mai grav".

Un act de intimidare, venit din paranoia unui regim care se simte ameninţat din toate părţile, aşa văd arestarea lui Vardanean reprezentanţii organizaţiilor pentru drepturile omului din Republica Moldova.

Demersuri fără rezultat

Autorităţile de la Chişinău au avut ieri o primă reacţie după condamnarea jurnalistului. Într-o conferinţă de presă, vicepremierul Victor Osipov a spus că e vorba de o acţiune îndreptată împotriva se cu rităţii cetăţenilor şi a statului Republica Moldova.

Totodată, Osipov a menţionat că Republica Moldova va continua eforturile de eliberare a lui Vardanean. Alexandru Postica, avocatul de la Chişinău al jurnalistului, a semnalat cazul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului încă din luna mai, însă n-a primit niciun răspuns, din cauza "numărului mare de dosare, prioritizarea cazurilor şi alte criterii".

După ce a eşuat pe toate căile posibile, Irina Vardanean i-a scris preşedintelui rus Dmitri Medvedev. Deocamdată, nici de acolo n-a venit vreun răspuns.

<object width="425" height="344"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/b1L9DwCdqcE?fs=1&amp;hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/b1L9DwCdqcE?fs=1&amp;hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="425" height="344"></embed></object>

"Pe 17 noiembrie l-am văzut pentru o secundă. Au deschis uşa şi mi-au permis să-l văd (...). Credeţi-mă, priveliştea nu era din cele mai plăcute. Era în cătuşe şi nici nu vreau să-mi amintesc mai multe amănunte." IRINA VARDANEAN, soţia lui Ernest

"CONFLICT ÎNGHEŢAT"

Transnistria, un focar de instabilitate

Încă de la proclamarea independenţei, în toamna anului 1990, Transnistria a provocat îngrijorare în cancelariile europene, aflându-se şi astăzi în centrul unui "conflict îngheţat" şi tensionând inclusiv relaţiile României cu Federaţia Rusă.

Regiunea separatistă cu aproximativ 500.000 de locuitori şi o suprafaţă de crica 4.000 de kilometri pătraţi este condusă de două decenii de Igor Smirnov, un lider autoritar nerecunoscut de comunitatea internaţională. Aceasta încearcă să găsească o soluţie pentru rezolvarea conflcitului dintre regimul de la Tiraspol şi autorităţile de la Chişinău.

De mai mulţi ani, negocierile au loc în aşa-numitul format "5+2", care include Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi Organizaţia pentru Securitatea şi Cooperare în Europa (OSCE), plus Statele Unite şi Uniunea Europeană, în calitate de mediatori.

Acum două luni, preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, afirma că România - un aliat declarat al Chişinăului - ar trebui să aibă o poziţie "mai calmă şi mai echilibrată" în problema transnistreană, subliniind că acest lucru ar contribui la succesul negocierilor. (Dan Stancu)

Ne puteți urmări și pe Google News