Un joc de noroc din Italia, SuperEnalotto, oferă, din nou, cel mai mare premiu din lume, în valoare de 82,9 milioane de euro, după patru luni de la câştigarea celui de-al doilea premiu ca valoare din Italia, relatează ANSA în pagina electronică, citată de Mediafax.
Suma ce poate fi câştigată în urma tragerii din această noapte este de aproximativ 82,9 milioane de euro, în comparaţie cu premiul de aproximativ 23,5 de milioane de euro, oferit de jocul American Powerball, şi cu cele aproximativ 21,8 milioane de euro oferite de jocul US Mega Million. În februarie, două bilete câştigătoare au împărţit premiul total de 139,1 milioane de euro, al doilea câştig ca valoare înregistrat în Italia, după premiul de 147,8 milioane de euro, obţinut în august 2009, în Toscana, reprezentând recordul european. Acest joc italian are un mare avantaj în comparaţie cu celelalte jocuri, în special cu cele americane, potrivit agenţiei. Astfel, premiul este plătit integral, iar pentru perioada dintre anunţul privind deţinerea biletului câştigător şi primirea efectivă a întregii sume, care, în cazul sumelor mari, poate dura două săptămâni, se plăteşte dobândă. Câştigătorii jocurilor americane, pe de altă parte, primesc premiul în rate pe termen lung, care se dovedesc, adesea, a fi mai mult sau mai puţin dobânda asupra capitalului câştigat pe o perioadă de 20 de ani, sau primesc premiul într-o singură tranşă, dar redusă. În plus, câştigătorii jocului SuperEnalotto pot rămâne şi rămân, de obicei, anonimi.