75 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

75 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Este interesantă o statistică, pe care nu am mai văzut-o până acum, apare în articolul din Stars and Stripes. Al Doilea Război Mondial  a costat SUA 4.000 de miliarde de dolari la cursul 1945. Pierderile au fost de 405.399 militari, și 670.846 răniți. În cei patru ani de război, s-au distrus complet 1.358 nave de luptă, de diferite clase, inclusiv submarine, 8.654 tancuri, 5.237 avioane, 12.801, tunuri și autotunuri, 29.870 camioane și alte vehicole de transport. Pentru doborârea unui singur inamic, armata americană a folosit 32 bombe mari de avion, 79 proiectile de tun și 512 cartușe de arme de infanterie.

Să sperăm că nu o să mai avem asemenea statistici, ne ajung cele cu covizii, în războiul nedeclarat al guvernanților contra poporului. Niciodată în istoria scrisă nu s-au luat măsuri mai proaste, nepopulare și mai fără speranță, pentru un incident medical aproape obișnuit, dar care a fost exagerat exponențial cu urmări economice, sociale și politice incalculabile, doar pentru profitul câtorva. Poate, în Evul Mediu.

Nicio speranță de la guvernanții și medicii din toată lumea, sunt niște incapabili demonstrați, să sperăm că virusul va suferi mutații către o formă mai blândă, se va găsi un echilibru, o formă de simbioză cu omul. În definitiv, nici virusurile, nici oamenii nu vor să moară, în istoria medicală sunt mai multe cazuri în care boli necruțătoare transmisibile au evoluat către forme mai blânde, neletale. Sau, va deveni nemutagen, ceea ce va putea determina sintetizarea unui vaccin eficient. Până atunci tot ceea ce citiți pe subiectul vaccinului este ”fake news”, sau ”fuck news”!

Mereu aflăm ceva nou, mereu aduce pisica o nouă veste, pentru că, nu-i aşa, mâine este, în definitiv, o altă zi!

Ne puteți urmări și pe Google News