4000 de deținuți din stânga Nistrului, în frig și beznă. Juriștii pentru drepturile omului bat alarma

Penitenciar, regiunea transnistreană/ Sursa foto: mvdpmr.org

Republica Moldova. Peste 4 000 de deținuți din penitenciarele gestionate de regimul de la Tiraspol riscă să le fie grav afectată sănătatea. Aceștia sunt ținuți în frig și beznă, după ce livrarea gazului rusesc a fost sistată, din 1 ianuarie, către regiunea transnistreană. Situația persoanelor deținute ilegal de separatiști s-a agravat mult, susțin juriștii pentru drepturile omului.

Penitenciarele din zona transnistreană, afectate de criză

Expertul Promo-LEX, Vadim Vieru, spune că situația persoanelor deținute în penitenciarele controlate de separatiști se înrăutățește pe zi ce trece.

„Așa numitele instituții penitenciare din regiunea transnistreană aveau cazangerie separată, care era pe gaze. Odată cu debranșarea gazului din 1 ianuarie 2025, ca și alte instituții din regiune, nu mai sunt asigurate cu gaze naturale, respectiv nu se mai încălzesc. În astfel de situații, deținuții se află în condiții fără căldură. Nu cunoaștem alte informații, dacă li se permit anumite instalații electrice improvizate sau nu, dar cu siguranță căldura nu este asigurată prin centralele pe care le aveau acele instituții de detenție. Este o situație destul de gravă. Acces în așa-numitele penitenciare instituțiile de monitorizare nu îl au, la fel nici alte mecanisme de monitorizare. Deci situația reală este foarte complicat de aflat”, a declarat avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru, pentru Teleradio-Moldova.

Vadim Vieru, avocatul „Promo-Lex”

Penitenciarele controlate de Chișinău, situație bună

Biroul pentru Reintegrare a concretizat, într-un răspuns pentru aceeași sursă, că penitenciarul N8 din orașul Bender, subordonat autorităților constituționale, își desfășoară activitatea în regim normal. S-au luat măsuri de alternativă și la penitenciarul N12.

„Penitenciarul nr. 12 e dependent de infrastructura orășenească și a fost deconectat de la încălzirea centralizată, însă, datorită dotării instituției cu sistem de încălzire alternativă, prin intermediul unui proiect finanțat prin Programul activităților de reintegrare a țării, dacă e necesar, se conectează generatorul de curent electric”, subliniază instituția.

Krasnoselski convoacă pretinsul Consiliu de Securitate

Pretinsul lider din regiune a convocat pentru astăzi Consiliul de Securitate de la Tiraspol. Mâine se va desfășura ședința operativă anticriză, scrie presa din regiune.

Situația se complică de la o zi la alta, iar deconectările de curent au fost extinse ca durată. De ieri, locuitorii din regiune nu vor avea energie electrică pe parcursul a opt ore.

Vadim Krasnoselski motivează necesitatea deconectărilor prin riscurile sporite de suprasolicitare a rețelelor electrice. Acesta spune că, în caz contrar, regiunea transnistreană ar putea rămâne fără întreaga rețea de electricitate.

Recent, Uniunea Europeană a anunțat că va organiza o reuniune a grupului de lucru pe probleme energetice, cu participarea reprezentanților Chișinăului. Conform unor declarații ale oficialilor europeni, subiectul principal dezbătut în cadrul întrunirii va viza soluțiile pentru asigurarea întregului teritoriu al țării cu resurse energetice, inclusiv stânga Nistrului.

Vadim Krasnoselski . Sursa foto: captura video