3.000.000 de lei, recordul directorului de la Transgaz: cea mai mare primă dată vreodată la stat
- Traian Deleanu
- 17 august 2015, 14:18
Singura mare reușită a lui Petru Văduva, directorul ”privat” al Transgaz, care îi poate fi atribuită până acum este că a reușit, legal, să își tragă pe spuza proprie cea mai mare primă dată vreodată pentru de stat: 3.144.361 de lei.
Petru Văduva a devenit director general al Transgaz în vara lui 2013, în urma deciziei Guvernului de a aduce management privat în fruntea societății pe care o deține Statul Român. Potrivit contractului de mandat încheiat cu Petru Văduva, pe lângă salariu (remunerație fixă în valoare de 24.224 de lei, brut, lunar) el mai are dreptul la o ”remunerație variabilă” formată din trei prime (bonusuri), care i se acordă dacă îndeplinește tot atâtea obiective asumate pentru anul anterior: profit (EBIDTA, în termeni specifici), reducerea cheltuielilor de exploatare și creșterea nivelului investițiilor realizate. Pentru 2014, Petru Văduva a bifat îndeplinirea a două din cele trei obiective: a crescut profitul și a redus cheltuielile. Pentru că a crescut EBIDTA, lui Petru Văduva i se cuvine un bonus de 172.277 de lei (bani pe care i-a încasat anul trecut), iar pentru reducerea cheltuielilor, un bonus de 2.972.084 de lei, după cum avea să calculeze Comitetul de remunerare din cadrul Transgaz.
A renunțat la o jumătate
Din motive care nu au fost făcute publice, Petru Văduva a renunțat la o parte din primă, la fel ca și celelalte șase persoane din CA al Transgaz. ”Nu, scuzați-mă, de obicei nu fac declarații cu presa. Îmi pare rău, chiar nu vorbesc în general cu presa”, a evitat Văduva orice discuție pe acest subiect. Interesant este că obiectivele de el asumate nu au fost de nimeni verificate de niciun specialist în ceea ce privește fezabilitatea.
Obiective șubrede
”Înainte de acest management privat, pentru noi nu erau prevăzute astfel de bonusuri, deși și noi aveam obiective de îndeplinit. În cel mai bun caz aveam acea primă de final de an, care era undeva la 60-70% din salariul lunar”, a declarat pentru Evenimentul Zilei un fost director general al Transgaz. După cum arată și el, chestiunea primelor date actualei conduceri nu ține atât de dimensiune, ci de logica din spatele acordării. Despre această logică a vorbit pentru Evenimentul Zilei un alt specialist în domeniu, care activează acum în zona privată. ”Nu sunt niște indicatori reprezentativi pentru bonificația unui manager. Exceptând EBIDTA, ceilalți doi indicatori sunt «mârșavi», ca să spun așa, nu reprezintă cu adevărat performanța. De exemplu, reducerea cheltuielilor este detaliată prea simplu: scad cheltuielile. Or reducerea cheltuielilor o poți face în detrimentul calității sau în detrimentul protejării mediului, adică prin cu totul alte metode decât cele care m-ar putea recomanda drept un bun «manager»”, a detaliat pentru EvZ specialistul amintit. Nici cu profitul lucrurile nu sunt ”clare”. ”Una este când fac profit pe spezele mele, când dau discounturi, aduc noi clienți, cresc, fac, dreg, și alta e când mă duc la ANRE și le spun «creșteți-mi tariful cu 20%». Iar ANRE aprobă și Transgazului îi crește automat profitul, pe o măsură făcută din pix”.
În lumea reală
În lumea reală a afacerilor, primele sunt cu mult mai mici. ”La Sibiu, bonusurile pentru îndeplinirea targeturilor anuale nu depășesc 30.000 – 40.000 de lei”, arată unul din directorii de multinaționale. Și la Romgaz (societate cu o cifră de afaceri de un miliard de lei, de două ori mai mare decât a Transgaz) funcționează managementul privat, doar că aici bonusurile acordate sunt mult mai mici decât la Transgaz: Virgil Metea, directorul Romgaz, a primit bonusuri totale în valoare netă de 397.027 de lei pentru rezultatele din 2014. În cazul lui Metea obiectivele au fost mult mai specifice și detaliate.
Manager din zona privată
Înainte de a deveni director general al Transgaz, Petru Văduva a fost director general executiv al Țiriac Holding, funcție pe care o ocupa din 2009. În cea mai recentă declarație de avere publicată de Văduva (datată iunie 2014), directorul general al Transgaz scrie că, în 2013, a încasat 10.000 de euro de la Țiriac Holding unde a lucrat ca administrator timp de șase luni. Alți 308.000 de lei i-a încasat din postura de director al Transgaz (pe care a ocupat-o din iunie 2013).