Evenimentul Zilei > Actualitate > 30.000 de tuicari, in lupta cu normele europene
30.000 de tuicari, in lupta cu normele europene

30.000 de tuicari, in lupta cu normele europene

Producatorii de tuica si rachiu sunt hotarati sa reziste "socului UE", convinsi ca Bruxelles-ul nu le va putea pune dop la traditii.

Proprietarii cazanelor de tuica din Romania sunt tentati sa-si ascunda alambicurile ca pe vremuri de teama noilor reguli impuse de Fisc. Pana la sfarsitul lunii trecute, ei ar fi trebuit sa-si declare cazanele si productia, dar putini au facut-o.

Codul Fiscal scuteste de plata accizelor doar productia destinata consumului propriu. In medie, fiecare gospodarie produce peste limita de  50 de litri. In unele zone din tara, gospodarii care au oameni la muncile campului pun pe masa cel putin cate un litru de tuica pe zi.
„In Romania sunt peste 30.000 de cazane de tuica”, sustine Radu Morariu, vicepresedintele Garant, patronatul producatorilor de bauturi alcoolice. Numarul cazanelor si al  instalatiilor individuale de producere a alcoolului s-a injumatatit fata de anul  2002, cand  functionau aproape 60.000 de cazane individuale, care produceau 500.000 de hectolitri de tuica.

PRAHOVA

Tuica de Valeni, noul secret al lui Bachus

In satele de pe Valea Teleajenului, taranii  producatori de tuica spun mai mult in soapta ca nu lasa ei UE sa le puna dop la traditii.
Pe Valea Teleajenului, prin satele de langa Valenii de Munte – zona cunoscuta pentru tuica de prun dupa renume si miros – a inceput deja sa se puna sigilii pe cazanele oamenilor. Pe ulitele comunei Teisani, daca intrebi de cazane ori, mai dulce, de „cazanele”, privirile se-ntorc in alta parte si se ridica din umeri.

Traditia tuicii de 50 de grade, veche de sute de ani, a prins totusi la tinerii de-aici, in  ciuda tuturor noilor interdictii. Valentin Sandu, absolvent de ASE, in varsta de 25 de ani, este „prestator de servicii”: i se dau cate 40 de lei pe cazan si produce tuica pentru oricine aduce prune la instalatia din curtea sa. „Pentru mine nu e rau, dar pentru persoana care vine la mine da. Unii  vor incepe sa ascunda probabil  faptul  ca fac mai multa tuica”, este de parere Valentin.

Poiana lui Vintil

De Sambata Mortilor, curtea lui Gheorghe G. Vintila, zis Vintil, cioban in varsta de 77 de ani, este  un fel de Poiana a lui Iocan. Se bea taria ametita cu apa minerala si e mai mult sarbatoare decat comemorare. Se vorbeste despre politica, se glumeste, dar e si necaz mare pe Uniune, pe noile legi. Omul are cazan nemtesc, fabricat din 1921,  si face tuica din ‘63.

„Pe vremea lui Ceausescu macar faceai tuica si luai si bani. Si oamenii si-au luat toti cazanele, le ascundeau pe unde apucau si ei. Dar acum zice sa beau ce am in butoi, altfel dau banul la stat. Pai, cum sa fac asta? N-o sa mai culegem prunele!”, se enerveaza batranul. Mos Vintil rade subtire cand se gandeste la vechile timpuri. Pe atunci dosea sticlele in plus prin vagauni. Zice siret ca, intr-un fel sau altul, traditia va continua.

De la tuica la „Cap in gard”

Inginerul Mihai Marculescu, castigator al mai multor medalii la concursul Cel mai bun producator de tuica de la Valenii de Munte, este si el in toane bune de Sambata Mortilor. Mai alambicat, spune ca i-au cam taiat din elan noile reguli. „Eu am crezut ca, daca intram in Europa, intram cu tot ce avem noi: transhumanta, taiatul porcului, cu tuica, cu tot. E traditie de sute de ani si e pacat. O sa inregistrez marca, tuica de aici, la Ministerul Agriculturii ca sa pot sa produc mai bine”, spune inginerul.

Pentru producatorii mai mici isi face insa griji: „Oamenii, vecinii, or sa se toarne dupa miros, or sa se ascunda ca pe vremea lui Ceausescu. Or sa faca prin cratiti, prin beciuri, prin glugi de coceni. Si omul cand face tuica mai bea. Ei, sa vezi apoi incendii pe-aici!”.
La Teisani, oamenii deja simt ca tuica devine o povara. Chiar si una la buzunar. Deja un litru costa 10 lei, iar clientii fideli au inceput sa prefere o tarie la PET, de la „privatul” din sat, bautura cunoscuta printre ulite sub numele de „Cap in gard”. (Andrei Udisteanu)

Norme

Drumuri obligatorii la Fisc

ACCIZA. Incepand cu data de 1 ianuarie 2007, fiecare litru de tuica sau palinca va fi taxat cu  750 de euro/hectolitru de alcool pur. In cazul unei productii mai mici de
50 de litri de tuica pe an, taxa va fi 1,5 euro pe litru, cu conditia ca alcoolul sa aiba o concentratie maxima de 40 de grade.

BIROCRATIE. In afara de accize, producatorii individuali de tuica sunt nevoiti sa dea piept si cu birocratia. Potrivit noului Cod Fiscal, gospodariile individuale care produc tuica si rachiuri din fructe pentru consum propriu au obligatia sa se inregistreze la administratia finantelor publice in raza careia isi au domiciliul.

AUTORIZATIE. Cei care vand tuica produsa trebuie sa obtina de la Fisc o autorizatie speciala care sa le permita sa faca acest lucru.

INSTRUMENTAR. Cazanele individuale ale producatorilor de tuica si rachiuri de fructe a caror productie este destinata vanzarii trebuie dotate cu vase litrate de organele abilitate de Biroul Roman de Metrologie Legala, precum si cu mijloace de masurare legala a concentratiei alcoolice a produselor obtinute. (Mihaela Dinca)

Au sigilat 12 cazane care erau autorizate, au ramas 200 neinregistrate, la care se face rachiu fara probleme

Tuica de Corbi este celebra in toata tara. Facuta din prune varatice, in cazane din cupru, fermentate atat cat trebuie, licoarea fabricata in Corbi este la mare concurenta cu palinca ardeleneasca. Vestea ca rachiul va fi accizat i-a suparat pe cei din zona intr-atat, incat spun ca vor taia toti prunii si vor transforma livezile in pasuni.

„Ne-apucam de baut whisky”

Pentru oamenii locului s-a produs o adevarata tragedie atunci cand, in urma cu doua saptamani, reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Arges au sigilat 12 cazane care erau autorizate si functionau legal, dupa cum spune primarul din Corbi, Mihai Ungurenus. „Imi vine sa plang  atunci cand vad sigiliul. N-avem decat sa ne-apucam de baut whishy”, se vaita Iosif Mogoiu, 45 de ani.

Omul are un cazan de toata frumusetea, langa apa, de care se foloseau toti vecinii. „L-au inchis. Ce mai facem acum? Am pruni pusi acum 20 de ani si abia au iesit pe rod. Ii tai si gata, fac pasune si mananc doar branza. Cine mama dracu’ a scos legea asta?”, se  intreaba suparat barbatul.

Grigore Deaconu, 48 de ani, aduce alte argumente: „La noi nu se face porumbul, nu se fac cartofii. Ne ducem cu tuica la vale si facem schimb. Dam rachiu pe porumb, pe cartofi, mai tinem asa un animal si mancam si noi”.

Taranii din Corbi si-au platit cinstit darile si pe vremea „ailalta”, spune Silviu Grosanu, 44 de ani,  un alt nemultumit din Corbi. „Dadeam si inainte impozite, dari. Si-atunci tot asa aparuse, ca nu mai ai voie cu cazanul de tuica. Am ajuns de unde am plecat”, se tanguie omul.
Necazul lor cel mare este ca pentru a face peste 50 de litri de tuica se plateste o acciza. Una mare, zice si primarul Ungurenus. „Acciza trebuie sa fie modesta, sa poata fi platita de toata lumea”, spune primarul. Sa fie taxe, dar mai mici, ca sa fie si platite, nu doar stabilite pe hartie, mai spune Ungurenus, care adauga: „Nu a murit nimeni pana acum cand a baut  si nimeni nu e atat de nesimtit sa nu tina curat”.

Isi apara alambicul cu toporul

Oricum, dupa marea sigilare, in sat au ramas cel putin 200 de mici cazane neinregistrate, la care se face rachiu fara probleme. Sunt mici afaceri intre rude sau vecini. Taranii se ajuta intre ei, iar cel care are un cazan mai mititel primeste toti cunoscutii la el acasa sa produca tuica in alambicul sau. Omul aduce prunele, lemnele pentru foc si cartofii pentru copt pe jar si, uite-asa, acciza devine litera moarta.

„Eu am cazan d-al mic, de trei galeti, fac doar pentru mine. Daca vrea sa vie si vecinu’ sau cumnatu’ ii las, nu le iau bani, cum sa le iau. Ma mai ajuta si pe mine la vara, la coasa”, spune un barbat de 62 de ani care nu vrea sa-si dea numele. „E cazanu’ meu, l-am platit acu’ 17 ani, cand l-am luat, si gata. Sa intre cineva in curte la mine, ca-i dau cu toporul in cap”, mai spune el. (Laura Ilie)

Ialomita

„O sa fac tuica noaptea si tot o s-o fac”

Cei mai multi dintre cazangiii ialomiteni care vindeau tuica au socotit ca asta nu mai e nicio afacere si au anulat autorizatiile individuale valabile emise de primarii. Dar noii legi trebuie sa i se supuna si micii producatori, cei care fac tuica doar pentru consumul propriu. „Vor sa ne ia si una dintre ultimele bucurii pe care le mai avem noi la tara. Ne obliga sa cumparam de la birt toate prostiile, in loc sa ne lase sa bem tuica noastra, produsa natural, din fructe, fara cine stie ce dracovenii cum e aia de la magazin”, spune un satean din comuna Sfantu Gheorghe.

Discutia e aprinsa, iar concluzia o trage Zamfir Ilie, renumit in zona pentru tuica buna pe care o face in fiecare toamna, dupa culesul
viilor: „O fac noaptea si tot o fac. S-o creada ei ca eu o sa platesc ceva la tuica facuta de mine!”

Bistrita

„Cum beti voi cafea, stam noi la o tuica”

Nastuta Ghinut e proprietarul a doua dintre cele trei cazane din  localitatea Dumitra, judetul Bistrita-Nasaud. A aflat de la Fisc de faptul  ca trebuie sa-si declare cazanele si tipul de productie si e ingrozit de taxa pe care trebuie s-o plateasca. Omul, care este gospodar in Dumitra, are vreo 700 de oi, 15 vaci si pamant, in jur de 25 de hectare, din care zece e arabil.

El spune ca 100 de litri pe an ar fi o limita cat de cat rezonabila pentru consumul individual: „La noi, esti gospodar cam cu 300 de litri pe an. Ca doar nu lucrezi singur. Iti vine omul la lucru, si, daca nu-i pui o tuica langa slanina si branza, spune ca nu esti gospodar. Un kilogram de tuica pe zi e putin, mai ales la vremea de coasa ori capalit.

Asa e la noi. Cum mergeti dumneavoastra la o cafea, asa stam noi la o tuica”, tine sa ne asigure gospodarul din Dumitra. Nastuta Ghinut spune ca nu intelege pe cine au intrebat guvernantii atunci cand au stabilit limita consumului individual la 50 de litri. Lui ii ajung doar doua luni. Numai in post nu se bea, spune el.

Puteau sa lase pentru  tuica barem 100 de litri si sa nu se plateasca. Dar asa, nu mai facem nimic, taiem merii si prunii si-i punem pe foc”, mai zice omul cu obida. (Simona Bozbici)