3.000 de euro, prima rată din preţul tăcerii

3.000 de euro, prima rată din preţul tăcerii

Cariera lui Ludovic Orban, ministrul liberal al transporturilor şi, totodată, unul dintre cei mai importanţi politicieni ai României, stă în mâinile unui copil de 15 ani. Deşi tot mai mulţi martori afirmă că Simona Todean a fost lovită, duminică, de autoturismul demnitarului, pe şoseaua Cotroceni, fata neagă.

Ministrul transporturilor a cumpărat tăcerea victimei sale. Aşa afirmă apropiaţii Simonei, care susţine că s-a lovit la mână căzând pe gheaţă.

Cariera ministrului liberal al transporturilor, Ludovic Orban, stă în mâinile unui copil de 15 ani. Deşi tot mai mulţi martori afirmă că adolescenta Simona Todean - elevă în clasa a VIII-a la Şcoala „Uruguay“ din Capitală - a fost lovită, duminică, pe şoseaua Cotroceni, de autoturismul A6 al demnitarului liberal, fata neagă faptul că lucrurile ar fi stat astfel. Surse apropiate familiei victimei neau declarat, ieri, că tatăl fetei ar fi primit de la ministrul liberal 3.000 de euro pentru a păstra tăcerea şi pentru a minţi în faţa anchetatorilor. Această sumă - au adăugat sursele citate - ar urma să fie „completată“, zilele următoare, de demnitar. Mai mult, potrivit aceloraşi surse, în momentul în care a fost acroşată de autoturismul lui Orban, Simona s-ar fi aflat pe trecerea de pietoni din apropierea locului accidentului şi ar fi fost însoţită de o prietenă de aceeaşi vârstă. Pe de altă parte, varianta unei recompense financiare din partea ministrului reiese şi din înregistrarea unei convorbiri telefonice dintre un reporter al Antenei 3 (care s-a dat drept „mesager“ al demnitarului) şi mătuşa Simonei. Redăm, în continuare, un fragment al acestei convorbiri. Reporter: Dacă aveţi nevoie de ceva bani? Mătuşa: Vorbim. Aşa cum a rămas... Seria minciunilor continuă Între timp, ministrul Ludovic Orban continuă, se pare, să ascundă adevărul chiar şi în ceea ce priveşte relaţia sa cu premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Astfel, surse din PNL ne-au declarat că premierul i-a cerut demisia ministrului transporturilor, care însă l-a refuzat. Ulterior, Orban a declarat public că nu a vorbit cu primul-ministru Tăriceanu şi că nu are motive să demisioneze. Cât despre accidentul pe care l-a produs, demnitarul liberal a precizat că preferă ca de acum încolo să păstreze tăcerea. Şi asta, în ciuda faptului că, marţiseară, poliţia a anunţat că a identificat victima accidentului provocat de el, iar ieri a apărut şi un film în care ministrul este surprins la locul accidentului. Dosar penal, la Parchet În cursul dimineţii de ieri, dosarul accidentului a fost preluat de Parchetul General. Procurorii s-au autosesizat pe baza informaţiilor în ultimele zile, „conform cărora evenimentul rutier s-a soldat cu victime omeneşti“. Potrivit procedurii penale, numai Parchetul General au competenţă să investigheze acest caz, având în vedere calitatea de ministru pe care o are, în prezent, Orban. Deocamdată, dacă ar fi să ţinem cont doar de declaraţiile protagoniştilor din acest caz, dosarul s-ar putea finaliza cu această ultimă soluţie. Şi asta pentru că, în ciuda martorilor care susţin că a fost lovită de autoturismul Audi A6 condus de ministru şi a numeroaselor „coincidenţe“ în baza cărora poliţiştii au indicat-o drept victimă a accidentului, fata declară că s-a lovit căzând pe gheaţă. Afirmaţiile fetei sunt însă destul de „şubrede“. Coincidenţă sau nu, familia Todean locuieşte pe şoseaua Cotroceni, la numărul 16 (vizavi de locul în care s-a produs accidentul). Coincidenţă sau nu, fata a primit îngrijiri medicale la Spitalul „Grigore Alexandrescu“, la scurt timp după producerea accidentului.

Potrivit medicilor, Simona Todean a fost înregistrată cu diagnosticul traumatism de cot în urma unei căderi accidentale. Medicii mai spun că nu pot distinge dacă fata a căzut sau a fost lovită. Adolescentă cu ambiţii Elevă în clasa a VIII-a A la Şcoala Generală nr. 152 („Uruguay“), din sectorul 4 al Capitalei, Simona Todean este descrisă de dirigintă drept o fată „cuminte, care-şi vede de şcoală“. „Este un copil bun, învaţă şi stă tot timpul la orele suplimentare. Se implică şi în activităţile extraşcolare: spectacole şi lecţii deschise şi nu lipseşte niciodată de la repetiţii“, ne-a spus Mariana Marin, diriginta şi profesoara de limba română a Simonei. Mai mult, aceasta ne-a confirmat faptul că adolescenta nu a fost deloc la şcoală săptămâna aceasta şi nici nu ştie când va veni, pentru că nu a primit niciun telefon din partea familiei Todean. SEMNE DE ÎNTREBARE Şi aseară, la mai bine de trei zile de la producerea accidentului de pe şoseaua Cotroceni, asupra acestui eveniment şi a protagoniştilor săi planau încă multe semne de întrebare. 1. Cum a ajuns Simona Todean să fie declarată victima accidentului? > Încă de duminică, mai mulţi martori au susţinut că accidentul s-a soldat cu o victimă; > Şeful Poliţiei Române a declarat marţi seară că victima este Simona Todean; > Fata şi tatăl său susţin în faţa poliţiştilor că eleva s-a lovit la braţ şi la cap căzând pe gheaţă 2. Unde se afla Simona în momentul producerii accidentului? > Mai mulţi martori au declarat că aceasta ar fi fost acroşată de bolidul ministrului, pe trotuarul din faţa agenţiei imobiliare de pe şoseaua Cotroceni, nr. 17; > Surse din anturajul familiei Todean afirmă că fata a fost lovită de maşina condusă de Orban pe o trecere de pietoni, din apropierea imobilului cu numărul 17; > Fata susţine că a căzut pe gheaţă, în apropierea locuinţei sale.

CRONOLOGIE Filmul scandalului în care este implicat ministrul transporturilor Duminică 16.12

> ora 14.00. Ministrul Ludovic Orban produce accidentul de pe şoseaua Cotroceni; > ora 14.39. Un martor anunţă la numă- rul de urgenţă 112 producerea unui accident soldat cu o victimă, pe şoseaua Cotroceni > ora 14.41. Ministrul Orban este filmat de un alt martor ocular la locul accidentului; > ora 14.49. O ambulanţă - trimisă pe şoseaua Cotroceni, în urma apelului primit la 112, ajunge la locul accidentului. Echipajul susţine însă că nu a mai găsit acolo decât cele două maşini.

> ora 15.00. Simona Todean, adolescenta care ar fi fost implicată în accident, este înregistrată la Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu“, cu diagnosticul „traumatism braţ, traumatism cranio-cerebral minor“. În fişa medicală se precizează că loviturile au fost dobândite în urma unei căzături pe gheaţă. > ora 15.05. Un echipaj de poliţie ajunge în zonă. Este posibil ca autoturismele să fi fost deja mutate, deoarece poliţiştii susţin că nu au observat nimic din ceea ce ar fi putut aduce cu urmările unui accident. Zăpada aşternută acoperise deja orice urmă. > ora 17.00. Fotografii cu maşinile avariate, însoţite de un text în care se precizează că ministrul Ludovic Orban a fost implicat într-un accident, soldat şi cu o victimă, sunt postate pe gramos.wordpress.com. > În cursul serii, ministrul transporturilor declară pentru „Cotidianul“ că nu a fost implicat în niciun accident rutier. Luni 17.12

> în jurul prânzului, atât maşina ministrului (Audi A6), cât şi Matizul avariat sunt transportate pe strada Muntele Mare, din sectorul 4 al Capitalei, şi parcate în faţa imobilului cu numărul 3 > în fapt, un garaj al unui amic al lui Orban. > ora 19.00. Ludovic Orban se prezintă la poliţie şi declară că a fost implicat într-o tamponare pe şoseaua Cotroceni. El susţine în faţa poliţiştilor că nu a existat nicio victimă. Pentru că a depăşit termenul legal de 24 de ore în care trebuia să declare accidentul, ministrul rămâne fără permis de conducere pentru 30 de zile şi primeşte 5 puncte-amendă (195 de lei) > ora 22.00. Poliţiştii îl găsesc şi pe şoferul Matizului lovit de maşina ministrului, bucureşteanul Bogdan Spătaru, care susţine în scris versiunea lui Orban > ora 23.45. Şeful Brigăzii de Poliţie Rutieră merge personal pe strada Muntele Mare, din sectorul 4, pentru a face expertiza celor două maşini implicate în accident Marţi 18.12 > ora 0.15. Poliţiştii fac primele cercetări la locul producerii accidentului > în cursul dimineţii, la parlament, Ludovic Orban susţinea că ar fi rămas trei ore la locul accidentului. Mai mult, el a adăugat: „Victima sunt eu şi nu sunt de acord să fiu supus unui linşaj mediatic“ > la prânz, ministrul internelor, Cristian David, califica accidentul produs de colegul său de cabinet drept „o tamponare uşoară, care nu necesita intervenţia poliţiei“ > ora 15.30. Poliţiştii anunţau că au închis dosarul care îl viza pe ministru > ora 18.00. postul de televiziune Antena 3 difuzează înregistrarea unei convorbiri telefonice dintre un reporter şi mătuşa victimei, din care reiese că ministrul Orban i-ar fi dat bani în schimbul tăcerii > în jurul orei 19.00 - anchetatorii anunţau că au identificat victima accidentului rutier produs de ministrul transporturilor, însă părinţii acesteia refuză să depună plângere > ministrul David anunţă că trimite Corpul de Control la Brigada de Poliţie Rutieră > Parchetul General cere să se ocupe de dosarul accidentului Miercuri 19.12 > ora 9.00. Simona Todean şi tatăl acesteia declară în faţa poliţiştilor că fata s-a lovit căzând pe gheaţă > Cotidianul „Ziarul“ intră în posesia unui film în care ministrul Orban este surprins la locul accidentului, duminică, în jurul orei 14.41, cu circa 8 minute înainte ca ambulanţa să ajungă la faţa locului

PRIMELE IMAGINI Orban, filmat imediat după accident Ieri au apărut primele imagini de la accidentul cauzat de Ludovic Orban, surprinse la doar câteva minute de la incident. Se pare că acestea au fost filmate de o persoană care locuieşte la al doilea nivel al unui bloc situat vizavi de locul în care a avut loc accidentul. Imaginile îl prezintă pe ministrul transporturilor, aflat lângă maşinile tamponate, discutând amical cu martorii la eveniment. La final, acesta îşi mută maşina de la locul accidentului. În fundal se distinge un alt bărbat, care face poze la faţa locului, în fapt aceeaşi persoană care publica informaţia, în premieră, pe blogul personal, însoţită de fotografii ale accidentului. Victima incidentului, fata în vârstă de 15 ani, nu apare pe tot parcursul filmului. „Regizorul“ de conjunctură este un bărbat care locuieşte în zona respectivă şi care ar fi decis să realizeze filmul din curiozitatea cauzată de recunoaşterea lui Ludovic Orban, „ministrul drumurilor“, cum este numit acesta în fundal. Ulterior, datorită importanţei extreme pe care a luat-o cazul şi a mediatizării intensive, autorul a decis să vândă caseta cotidianului „Ziarul“, de unde a fost distribuit către alte publicaţii şi televiziuni. NU SE RETRAGE! Premierul Călin Popescu-Tăriceanu i-a cerut demisia lui Ludovic Orban. Ministrul transporturilor a acceptat iniţial, dar s-a răzgândit ulterior Premierul Călin Popescu- Tăriceanu i-a cerut demisia ministrului transporturilor, Ludovic Orban, susţin surse liberale. Potrivit acestora, solicitarea a fost făcută în cursul unor discuţii dintre cei doi, care au avut loc marţi seara. Premierul şi-a argumentat solicitarea prin faptul că scandalul în care este implicat Ludovic Orban aduce prejudicii de imagine guvernului şi PNL. Tăriceanu a fost nemulţumit de modul în care Orban a gestionat criza, comportamentul acestuia ducând la amplificarea scandalului. În primul moment, Orban ar fi spus, susţin sursele citate, că este dispus să-şi dea demisia. Într-o discuţie ulterioară la telefon, desfăşurată în jurul orei 23.00, după ce scandalul se amplificase, Orban i-a spus premierului că nu îşi va da demisia. În acel moment, nemulţumirea premierului crescuse, mai ales că scandalul luase amploare pe televiziuni. Pe de altă parte, Tăriceanu i-ar fi solicitat lui Orban să evite să apară în public. Din acest motiv, Orban nu s-a dus ieri nici la Ministerul Transporturilor, nici la şedinţa de guvern. Drept dovadă a acestei strategii, întâlnirea de mâine a Ligii Aleşilor Locali din PNL, unde Orban este preşedinte, urma să fie amânată, astfel încât ministrul transporturilor să nu fie nevoit să-şi facă apariţia în public. Orban susţine că Tăriceanu nu i-a cerut demisia Cu toate acestea, Ludovic Orban a susţinut public ieri că, în cadrul discuţiei cu Tăriceanu, premierul nu i-ar fi solicitat demisia şi a susţinut că va rămâne în fruntea ministerului. „Am vorbit cu premierul şi nu mi-a cerut demisia. Nici nu mi-a trecut prin cap să-mi dau demisia. De ce să-mi dau demisia?“, a spus Ludovic Orban. El a declarat că va sta ascuns atâta timp cât va fi „vânat“ şi a adăugat că nu este neapărat nevoie de el la minister, pentru că instituţia poate fi condusă şi de la distanţă. Premierul Călin Popescu- Tăriceanu a evitat să comenteze oficial scandalul în care a fost implicat ministrul transporturilor. În cursul zilei de ieri, majoritatea liderilor liberali s-au ferit şi ei să facă vreo declaraţie oficială despre cazul „Orban“. Totuşi, majoritatea parlamentarilor liberali comentau pe holuri că „Ludovic a comis-o“ şi că lucrul cel mai bun ar fi să-şi dea demisia. PNL caută candidat la primărie Pe de altă parte, scandalul în care este implicat Ludovic Orban are darul de a da peste cap planurile PNL pentru alegerile locale de anul viitor. Ludovic Orban urma să fie candidatul partidului la alegerile pentru Primăria Capitalei, dar în urma scandalului este posibil ca liberalii să depună altă candidatură. Numele cel mai vehiculat în cercurile liberale era cel al primarului sectorului 1, Andrei Chiliman. REACŢIA INTERNELOR Poliţiştii, anchetaţi de propriul şef Cu toate că oficialii Ministerului de Interne au precizat marţi că verificările Corpului de Control se vor limita strict la reacţia poliţiştilor de după apelul primit la 112, imediat după producerea accidentului, şi că nu este vizat modul în care s-a făcut ancheta în acest caz. Ieri, toţi ofiţerii care au luat parte la cercetările legate de evenimentul în care a fost implicat Ludovic Orban, inclusiv cei din conducerea Poliţiei Capitalei şi ai IGPR, au fost obligaţi să scrie rapoarte detaliate legate de accident. Ministrul internelor, Cristian David, care catalogase accidentul colegului său de cabinet drept „o tamponare banală“ ce nu necesita intervenţia subordonaţilor săi, a hotărât să-şi trimită Corpul de Control la Brigada de Poliţie Rutieră la doar câteva minute după ce a fost identificată victima. Astfel, David a dat publicităţii, aseară, şi primele concluzii ale verificărilor care arată „superficialitatea şi neprofesionalismul cu care a fost tratat cazul de către echipajul de poliţie ce a ajuns la faţa locului“. Potrivit unui comunicat de presă, primul echipaj de poliţie trimis pe Şoseaua Cotroceni după primirea apelului la 112 a trecut de două ori pe lângă locul producerii accidentului fără să-l observe. Din acest motiv şi, probabil, după ce va citi toate rapoartele, Cristian David este hotărât să ia măsuri împotriva ofiţerilor şi a subofiţerilor care nu au acţionat corespunzător. BILANŢ Orban, la al patrulea accident rutier octombrie 2003 - Ludovic Orban, aflat la volanul unui autoturism Renault Clio, s-a răsturnat într-un şanţ aflat pe marginea unui drum din judeţul Constanţa, în apropierea podului de peste Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari. aprilie 2006 - Un Jeep Grand Cherokee condus de Orban, pe atunci viceprimar al Capitalei, a lovit un tramvai care circula pe linia 11 din Bucureşti, în momentul în care liderul PNL a încercat să vireze la stânga. Aripa şi portiera din dreapta maşinii s-au îndoit în urma acestui accident.

martie 2007 - Viceprimarul Ludovic Orban a încercat să-şi parcheze maşina de serviciu - un autoturism Daewoo Nubira - în faţa Primăriei Capitalei şi a lovit alte trei maşini care se aflau parcate în zonă. Un alt şofer care a fost martor la acest incident le-a relatat ziariştilor că Orban era cât pe ce să-l lovească cu maşina şi pe unul dintre gardienii care păzesc sediul primăriei.

Ne puteți urmări și pe Google News