300 de persoane vor fi dislocate în baza NATO de lângă Iambol
- Iuliu Vlădescu
- 17 decembrie 2024, 15:09
Sursa foto: Freepik300 de persoane vor fi dislocate în baza NATO de lângă Iambol. În regiune vor exista doar locuri de dormit şi pentru sport, iar muniţia va fi în afara localităţilor, ne linişteşte şeful de la Minişterul Apărării
Ce va cuprinde baza NATO de lângă Iambol
Vor exista doar facilități pentru cazare, facilități de antrenament și pentru sport în locul unde este planificat să fie desfășurată o brigadă multinațională a NATO, în raionul militar Kabile de lângă Iambol. Acest lucru a fost anunțat de ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov.
Potrivit acestuia, orice muniție care va fi folosită va fi păstrată în depozitele noastre, în afara zonelor populate și a zonei de cazarmă. „Nu este prevăzută nici muniție, nici alte materiale periculoase nu sunt prevăzute a fi depozitate”, a spus ministrul.
El a explicat că brigada va număra în jur de 3.000 de oameni și va avea o zonă de cazarmă, în apropiere de cea existentă, că va fi folosit terenul de antrenament al unităților bulgare dislocate în Kabile.
Negocieri Bulgaria-NATO pentru finanțare
În ceea ce privește finanțarea infrastructurii, ministrul Zaprianov a subliniat că Bulgaria poartă în prezent în negocieri cu agenția NATO pentru sprijin și livrare, după care costul proiectului va fi cunoscut. Subiectul privind baza va fi cu siguranță discutat când noul secretar general al NATO, Mark Rutte, va vizita Bulgaria.
Pe 19 decembrie 2024, şeful Alianţei va vizita poligonul de antrenament de la Novo Selo. Acesta va avea o întâlnire cu conducerea politică și militară a Ministerului Apărării și va face cunoștință cu activitatea grupului de luptă multinațional cu statul-cadru Italia, pe care țara noastră îl găzduiește.
Ziarul „Sega” aminteşte: Încă din în iulie anul trecut a devenit clar că NATO are în vedere formarea unei brigăzi puternice pentru Bulgaria din unități foarte bine pregătite din mai multe țări.
Prim-ministrul de atunci, Nikolai Denkov, a anunțat că acest lucru va crește de patru ori numărul de soldați ai Alianței. Conform planurilor regionale ale Alianței pentru apărarea de Rusia, așa cum au fost făcute pentru prima dată de la Războiul Rece, actualul grup de luptă al batalionului NATO din Bulgaria ar trebui să devină brigadă.

Elicopter. Sursa foto: Pixabay
Ce militari ajung în Bulgaria
Conform standardelor NATO, un grup de luptă de batalion este format din aproximativ 1.300 de soldați, iar o brigadă din aproximativ 5.000 de soldați, sau de patru ori mai mulți. În practică, în brigadă sunt mai multe batalioane.
În acest moment, în Bulgaria există un grup de batalion de circa 1.200 - 1.300 de oameni, și este cu țara cadru Italia. Pentru acesta, SUA au dat o companie de vehicule blindate de luptă Stryker.
Marea Britanie a trimis o companie din Regimentul Regal Irlandez al Armatei Britanice, Grecia s-a implicat cu un pluton antitanc, iar Bulgaria cu Batalionul 42 Mecanizat al Forțelor Terestre, care a participat la misiuni în Afganistan.
Italia însăşi are cea mai mare participare în grup, cu peste 700 de militari cu peste 50 de echipamente. Grupul include și personal militar din Turcia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Albania.
Tot în luna iulie s-a anunțat că Bulgaria propune NATO crearea unui comandament general multinațional de divizie care să fie situat în regiunea Kabile și la Bezmer.
Acest lucru s-a înțeles atunci de la șeful apărării, amiralul Emil Eftimov, care a făcut parte din delegația bulgară la summit-ul Alianței de la Vilnius.
Divizie NATO pentru a apăra Bulgaria
Asta va însemna practic că, în cazul unei amenințări sau un pericol la adresa Bulgariei, acesta va desfășura nu numai grupul de luptă multinațional al Alianței, care s-a decis deja să devină brigadă, ci și o întreagă divizie, inclusiv cel puțin trei brigăzi.
Ideea este de a crea un astfel de comandament, asemănător celui deja existent în România, care administrează divizia Sud-Est. După înființarea unui astfel de comandament general de divizie multinațională şi în Bulgaria, acesta va conduce două brigăzi bulgare plus grupul de luptă multinațional, precum și, dacă este necesar, mai multe forțe și resurse.
„Vor fi atâtea cadre militare cât sunt suficiente pentru a se da un răspuns rapid și adecvat. În momentul de față, la baza componentei terestre în Bulgaria sunt cele două brigăzi bulgare, grupul de luptă multinațional. Vom fi gata să acceptăm mai multe forțe NATO - forțe aliate și echipamente. Ca acest comandament multinațional de divizie să poată prelua comanda acestor forțe și echipamente”, a adăugat atunci Eftimov, potrivit SEGA.
(Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)