Virusul ăsta blestemat a generat o isterie care a împărțit lumea în două. La fel și cu marinarii. Pe unii i-a prins la bord, îmbarcați, și pe ceilalți i-a prins acasă, la uscat. Schimburi de echipaj nu s-au mai făcut de la începutul lunii martie
În toată istoria asta, cei care sunt la navă, sunt mai mulțumiți. Într-un fel. Viața la bord și-a pierdut predictibilitatea contractuală, dar oamenii sunt pe covertă, timonerie sau la motoare și muncesc, în condițiile caracteristice perioadei. Dar muncesc. Plata e plată, ratele sunt rate, cu oarecare inconveniente, și viața merge înainte relativ normal. Asta pentru cei îmbarcați.
Pentru cei pe care pandemia i-a prins pe uscat, cu responsabilități financiare și, în general, de tot felul, impredictibilitatea contractuală pierdută este foarte greu de depășit. Nu știi când pleci, dar știi când trebuie să plătești rata la bancă. Viața ți se duce-n cap.
Decizia schimburilor de echipaj e apanajul armatorilor. Unii le fac alții nu. Statistica e de partea celor care nu fac schimburi. Că ei sunt mai mulți. Schimburile de echipaj, în situația prezentă, generează un lanț întreg de vulnerabilități pe care armatorii și le asumă cu mare greutate, asta după ce încearcă din răsputeri să le evite. Asta presupune costuri enorme, imposibilități logistice, zboruri de linie blocate, destinații blocate, țări pe de-a-ntregul blocate. O imposibilitate logică.
Echipaje multe, zboruri puține
La reticența armatorilor se adaugă și alte imposibilități logistice autohtone. România a decis autoizolarea. Zborurile spre hub-uri, Istanbul, UK, Amsterdam, Bruxeles au fost, până de curând blocate. Și chiar și deblocate sunt puține. Posibilitățile de îmbarcare ale navigatorilor de pe uscat și de întoarcere a celor de pe mare sunt aproape nule, în ciuda ultimei Ordonanțe Militare care reglementează, întrucâtva această situație. Dar nu definitiv.
Mai sunt, însă, cazuri particulare. Anume, navele de pasageri. Acolo s-au mai făcut schimburi de echipaj. Altă presiune pun câteva mii de oameni care trebuie trimiși acasă dintr-o vacanță nenorocită. Dar aici pasagerii zboară cu chartere. Dar astea sunt excepția și nu regula.
Deocamdată asta e situația, teribil de neplăcută
„Din estimări proprii, breasla noastră, adunând ofițeri cu nebrevetați cu personal auxiliar, ajunge undeva la peste 30.000 de oameni. Oamenii ăștia, anual și însumat, câștigă la bordul navelor flotei mondiale și cheltuie în România, undeva cât o rată de împrumut de la FMI. (…) Să sperăm că se va reuși reluarea legăturii cu aeroporturile importante, hub-urile. De-acolo, de la caz la caz, determinată, în primul rând, de dorința armatorilor de a schimba echipajul, viața își va relua încet, încet cursul. Cu greu. Urmează o perioadă complicată, complet nouă pentru toți, care, pentru că e complicată și nouă, cere răbdare și foarte multă circumspecție. Iar circumspecția este cel mai simplu de detectat din atitudinea băncilor față de marinari. Navigatorii au fost primele victime ale deciziilor băncilor de a nu le mai acorda credite”, ne-a declarat Căpitanul de Cursă Lungă Laurențiu Mironescu, fost secretar de stat în Ministerul de Interne și profesor la Ceronav, centrul de perfecționare al lucrătorilor din marina civilă.