27 de talibani au fost uciși în estul Afganistanului

Încercarea talibanilor de a receptura regiunea Shirzad aflată în estul Afganistanului a eșuat, gruparea islamistă lăsând în urmă 27 de morți dintre membrii săi, a declarat sâmbătă un oficial al guvernului provincial.

Potrivit declarației, gruparea militantă a lansat o ofensivă multiplă cu două mașini capcană, urmată de atacuri cu arme de foc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu scopul de a prelua controlul regiunii Shirzad din provincia Nangarhar, însă reacția fermă a forțelor de securitate i-a forțat pe insurgenți să se retragă. Cel puțin 27 de militanți sunt confirmați ca fiind decedați, peste 24 dintre talibani fiind răniți, se afirmă în aceiași declarație. Oficialul afgan confirmă, de asemenea, că doi membri ai forțelor de securitate au fost uciși, alte opt persoane fiind rănite în timp ce apărau regiunea Shirzad, aflată sub asediu. Atacul deosebit de puternic a avut loc la câteva ore după ce talibanii au anunțat lansarea ofensivei sale anuale "al-Fath", care se traduce "victorie" în limba arabă. Talibanii își lansează ofensiva anuală în fiecare primăvară, cu scopul de a câștiga teren pentru a înlătura guvernul afgan de la putere. Militanții au capturat orașul Ghazni, capitala regiunii Ghazni aflată în estul țării, timp de câteva zile în 2018, câștigând teren și în alte regiuni, dar nu au reușit să captureze vreo provincie sau regiune importantă. Cu toate acestea, Ministerul Apărării de la Kabul s-a referit la recent lansata ofensivă anuală a talibanilor ca la o simplă manevră de propagandă pentru a crește moralul luptătorilor săi și pentru a continua insurgența inutilă în țara grav afectată de conflicte.