24 de state UE au şters graniţele interne

24 de state UE au şters graniţele interne

Nouă ţări au sărbătorit extinderea zonei Schengen în aeroporturi.

Controalele de frontieră au dispă rut la miezul nopţii dintre sâmbătă şi duminică în aeroporturile din opt ţări ale Europei Centrale şi Maltei, pentru pasagerii care efectuează zboruri în interiorul zonei Schengen. Măsura marchează extinderea finală a zonei fără graniţe, începută anul trecut, pe 21 decembrie, cu deschiderea frontierelor lor terestre şi maritime.

Odată cu aderarea Maltei şi a opt ţări ex-comuniste, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Cehia, aproape 400 de milioane de persoane pot călători de acum fără paşapoarte în 24 de ţări europene. O „realizare istorică“, potrivit lui Jacques Barrot, comisarul UE pentru transporturi.   Măsura aplicată ieri înseamnă că persoanele care călătoresc între aceste nouă state membre UE şi alte ţări Schengen nu vor mai trebui să prezinte documentele de identitate înainte de îmbarcarea în avion. Cu toate acestea, companiile aeriene au dreptul să verifice identitatea pasagerilor şi să efectueze controale de securitate. Ceremonii şi inaugurări Aderarea la spaţiul fără frontiere al UE a determinat noile state membre să-şi modernizeze principalele aeroporturi, care deja suportau o creştere a traficului. Mai multe ceremonii au marcat evenimentul sâmbătă în ţările vizate - în special în Tallin, Estonia, precum şi în Varşovia, unde un nou terminal a fost inaugurat la Aeroportul Okecie. Premierul slovac Robert Fico a prezidat vineri o ceremonie pe aeroportul din Bratislava, subliniind că, în fostele ţări comuniste, „libertatea de a călători, chiar în ţările vecine, nu a fost evidentă mult timp, ba a fost chiar imposibilă“.

În Cehia, premierul Mirek Topolanek a profitat sâmbătă de o ceremonie pe Aeroportul Praga-Ruzine pentru a denunţa o severitate crescută în controlarea maşinilor cehe, efectuată de poliţiile germană şi austriacă în regiunile de frontieră ale celor două ţări după extinderea zonei Schengen. „Nu vom înceta să lucrăm pentru eliminarea tuturor discriminărilor rămase în domeniul circulaţiei libere a mâinii de lucru şi a serviciilor“, a spus Topolanek. ÎN AŞTEPTARE

Ne puteți urmări și pe Google News

România, în Schengen în 2011   Spaţiul Schengen de liberă circulaţie numără în prezent 24 de ţări, 22 din cele 27 de ţări ale UE, plus Islanda şi Norvegia. Ciprul, Elveţia şi Liechtenstein urmează să adere şi ele la această zonă spre sfârşitul anului 2008. România mai are de aşteptat însă.   O declaraţie comună emisă recent de ministrul român de interne, Cristian David, şi omologul său bulgar Rumen Petkov a stabilit intenţia celor două ţări de a adera la spaţiul Schengen în martie 2011. Cei doi au anunţat că, până în vară, va fi elaborat un document care va cuprinde strategia, etapele de parcurs şi modalităţile de îndeplinire a acestui obiectiv.