Evenimentul Zilei > EVZ Special > Cernobîl: la 24 de ani de la dezastru, obiectiv turistic
Cernobîl: la 24 de ani de la dezastru, obiectiv turistic

Cernobîl: la 24 de ani de la dezastru, obiectiv turistic

26 aprilie 1986. Puţin după miezul nopţii, la ora 1:23, s-a produs cel mai grav accident nuclear din lume. Explozia reactorului 4, din cadrul Centralei Atomoelectrice Cernobîl, din Ucraina, a devenit sinonim cu o contaminare a trei continente: Europa, Asia şi America de Nord. Costurile acestui accident s-au ridicat la 13 miliarde de dolari.

În acest moment, nu doar ruinele din zona reactorului sunt periculoase. Pădurile din regiune, dacă ar fi incendiate, ar produce un nor toxic. La fel de nesigure sunt şi digurile râului Pripiat, a căror prăbuşire ar fi dezastruoase pentru mediu.
Nici groapa în care sunt depozitate deşeurile nu mai are aceeaşi forţă de izolare, ca acum 24 de ani. În urmă cu câţiva ani, postul de televiziune ucrainean Canal 5 a tras un semnal de alarmă autorităţilor de la Kiev, pe care le-au acuzat că nu au acordat fonduri suficiente pentru a ţine sub control regiunea.
Astăzi, zona a devenit un punct de atracţie turistică, pentru cei aflaţi în căutarea de senzaţional. Cu un ghid şi cu 1.100 de lire, sejurul de patru zile la hotelul  Kiev Prezident, de patru stele, are inclus în program o vizită la Catedrala Sofia, dar şi o excursie de o zi la Cernobîl.

Ghidul îi aduce pe turişti la 100 de metri depărtare de reactorul 4. O vizită rapidă prin "pădurea roşie", în oraşul Pripiat şi câteva scurte întâlniri cu locuitori, persoane care şi-au asumat riscul de a reveni în regiune. La finalul excursiei, o măsurare rapidă a nivelului de radiaţie pe care fiecare turist îl emite şi o fotografie de grup care să marcheze vizita în locul în care s-a produs cel mai mare accident nuclear.

Consideri că este o idee bună transformarea Cernobîlului în punct de atracţie turistică?

Înapoi în timp
După explozie, evacuarea populaţiei a început abia după 36 de ore, iar oraşul Pripiat, aflat la numai patru kilometri depărtare de centrală, nu a mai fost locuit, astăzi fiind o mărturie-fantomă a evenimentelor care au avut loc acum 24 de ani. Ancheta a stabilit că incidentul a avut loc în timp ce inginerii centralei efectuau un test pentru optimizarea instalaţiilor.

În zilele care au urmat, alte 76 de aşezări au fost părăsite, şi chiar dacă un ordin interzicea reîntoarcerea, pe motiv că exista pericolul extinderii contaminării, peste 800 de bătrâni l-au ignorat şi s-au reîntors în satele lor.
Curenţii de aer au purtat norul radioactiv în România, Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria, Grecia, Bulgaria, Turcia şi Germania. Efectul a fost însă mult mai puternic, întrucât în toate ţările emisferei nordice s-a înregistrat o creştere a nivelului general al radioactivităţii. Accidentul a reprezentat o tragedie umană, cu efecte puternice asupra mediului, a sănătăţii publice, a mediului economic şi social.
10 zile de incendiu
Incendiul la reactor a fost stins abia după 10 zile, timp în care a fost eliberată în atmosferă o cantitate foarte mare de material radioactiv: izotopi radioactivi de iod, Cesiu-134 şi Cesiu-137, Stronţiu-90 şi Plutoniu-239. Dacă, izotopii de iod au un timp de înjumătăţire de maxim opt zile, iar cel de Cesiu-137 – de 30 de ani, Plutoniu-239 are un timp de înjumătăţire de până la 24.000 de ani.
Norul eliberat în atmosferă a avut o concentraţie de peste 100 de ori mai mare decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, conform estimărilor programului internaţional pentru monitorizarea efectelor accidentului de la Cernobâl asupra sănătăţii (IPHECA), iniţiat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. 
Din cele peste 500 de persoane aflat în centrală, la momentul exploziei, câteva au murit în urma incendiului. Alte 400 de persoane, au fost internate cu diferite diagnostice, dintre care 28 au murit în primele săptămâni, iar 140 au suferit de sindrom acut de iradiere. O parte dintre acestea au murit în următorii ani.
Alte peste 600.000 de persoane (soldaţi şi muncitori), cunoscute sub numele de lichidatori, aduse pentru a stinge incendiul şi pentru a limita proporţiile dezastrului au fost expuse la doze ridicate de radiaţii. Tot cu ajutorul lor s-a construit şi sarcofagul de ciment în care a fost "îmbrăcat" reactorul şi miezul topit al acestuia.
Abia pe 1 mai a început monitorizarea apei potabile şi a laptelui, iar efectul acestei măsuri tardive s-a văzut în anii următori. Cei care erau copii la acea vreme şi care aveau în alimentaţie lapte au fost predispuşi cancerului de tiroidă. Incidenţa cazurilor de cancer la copii, care atunci aveau mai puţin de 15 ani sau care s-au născut în acea perioadă, a crescut alarmant şi a fost mai mare decât pe alte categorii de vârstă.
Un timp de reacţie cu consecinţe pe următorul deceniu
Pe 23 mai 1986, la aproape o lună de la eveniment, a început şi distribuţia de medicamente pe bază de iod. Scopul era să inhibe absorbţia de iod radioactiv de glanda tiroidă. Din punct de vedere medical, această măsură a fost prea târzie, întrucât volumul a fost absorbit în primele 10 zile.
Tot la începutul lunii mai s-au produs şi primele depuneri radioactive pe teritoriul României. Şi la noi, distribuţia de iodură de potasiu a început cu întârziere, pe 3 mai, la aproape 24 de ore după ce populaţia a fost informată cu privire la explozie. 

FOTO: Depunerile de Cesiu-137, în România şi Moldova, conform cifrelor instituţiilor internaţionale
Peste 350.000 de persoane au fost evacuate, însă 7 milioane de persoane, dintre care jumătate copii, au fost expuse norului radioactiv. Imediat după explozie, pe un perimetru de 30 de kilometri, regiunea a fost puternic contamitată cu Cesiu – 137, un izotop al cărui perioadă de înjumătăţire este de 30 de ani.
Belarus, aflat la doar şapte kilometri depărtare, a fost cel mai afectat, din cauza curenţilor de aer care au purtat norul deasupra acestei regiuni. Din populaţia totală a acestui stat, 20% locuia în zona contaminată (aproape 2,2 milioane de persoane). Estimările internaţionale au extins harta contaminării la 125.000-146.000 de kilometri pătraţi în Ucraina (7,25% din teritoriu afectat) şi Federaţia Rusia (0,6% din teritoriu). În Ucraina şi Belarus, efectele se vor resimţi şi în următorii 300 de ani.
Cancerul de tiroidă cu "eticheta" Cernobîl
Una dintre consecinţele medicale este cea a cancerului de tiroidă la copii, cauzat de iodul radioactiv. Cei mai expuşi au fost copiii în alimentaţia cărora se afla laptele. Până în anul 2002, în grupul persoanelor contaminate s-au înregistrat peste 4.000 de cazuri de cancer de tiroidă, dintre care 1.800 atribuite evenimentelor din 1986. Surse neoficiale susţin însă că numărul bolnavilor cu acest tip de cancer este de peste 70.000.
În ceea ce priveşte cazurile de leucemie sau alte forme de cancer, în rândul celor care la acea vreme erau copii, nu există o legătură certă cu evenimentele de acum 24 de ani. Cu toate acestea, a existat o creştere a problemelor psihologice în regiune, din cauza informaţiilor insuficiente transmise de autorităţi cu privire la efectele iradierii, şi, la câţiva ani după, pe fondul problemelor sociale şi economice care au urmat.
Nici astăzi nu se poate realiza un bilanţ concret al fatalităţilor cancerului, prin expunere la norul radioactiv, ori a pacienţilor diagnosticaţi cu anxietate indusă de evenimentul de la Cernobîl. Cert este că un raport al Agenţiei pentru Energie Nucleară, de acum opt ani, susţinea că după momentul Cernobîl, în Europa, riscul de apariţie a unei forme de cancer a crescut cu 0,01% peste incidenţa naturală.
Alte efecte ale acestui episod, exceptând variatele forme de cancer, sunt: diabetul zaharat, infertilitate, cataractă şi alte afecţiuni ale globului ocular, afecţiuni ale tiroidei, a sistemului imunitar, probleme cardiovasculare.
Cesiul-137 a condus la multiple cazuri de naşteri de copii cu retard mintal, prin suferinţă fetală. A crescut numărul avorturilor spontane, a mutaţiilor genetice. 
Din 1986 şi până astăzi, nivelul de radiaţii în zonele afectate a scăzut constant, graţie măsurilor luate şi a procesului natural de absorbţie. Astfel, teritorii odată considerate periculoase pot fi acum locuite şi folosite pentru activităţi economice. Mai există, însă regiuni care vor fi izolate, alte câteva decenii de aici înainte.