75 de ani de la o dată care provoacă încă dezbateri: 23 august 1944. Unii o numesc o dată istorică, iar comuniştii au făcut-o chiar zi naţională, în timp ce alţii o anatemizează socotind-o un act de trădare. O lovitură de stat, prin care ţara a fost predată bolşevicilor la cheie.

Iată doar unul din multele amănunte pe care unii le țin sub obroc. Precizăm că documentele sunt din dosarul „Actul de la 23 august în lumina comentariilor străine“ realizat de Ministerul Propagandei, Direcţia Radio-Ascultare 1946 aflat în custodia CNSAS și publicate de Florian Bichir - „Război în eter. 23 august 1944 pe unde radio”, editura RAO, 2015.

Duşul rece va veni din partea sovieticilor, care lămuresc situaţia. Uniunea Sovietică se află în continuare în stare de război cu România.

Postul Moscova (24 august 1944).

„Declaraţia Comisariatului Afacerilor Străine. În legătură cu evenimentele din România, guvernul sovietic socoteşte că nu este de prisos să întărească declaraţia dată în aprilie a.c., că Uniunea Sovietică nu are niciun fel de pretenţie teritorială şi nici nu intenţionează să schimbe starea socială existentă sau să-i ştirbească prin orice mijloc independenţa.

Dimpotrivă, guvernul sovietic socoteşte necesar să refacă împreună cu românii independenţa României pe calea eliberării ei de sub jugul fascist.

Comandamentul sovietic suprem declară că dacă trupele române vor înceta operaţiunile militare împotriva armatei roşii şi dacă ele se obligă să ducă războiul de eliberare mână în mână cu armata roşie împotriva germanilor, sau împotriva ungurilor pentru eliberarea Transilvaniei, atunci armata roşie nu o va dezarma, îi va îngădui să păstreze tot armamentul şi o va ajuta prin toate mijloacele să ducă la bun sfârşit această înaltă misiune.

Armata roşie nu poate înceta operaţiunile militare de pe teritoriul românesc, decât după ce vor fi lichidate trupele germane care asupresc poporul român. Sprijinul trupelor româneşti acordat forţelor armatei roşii în vederea lichidării trupelor germane este singurul mijloc pentru grăbirea încetării operaţiunilor militare pe teritoriul României şi încheierii Armistiţiului României cu Coaliţia Aliată.

“ Sovieticii explicau lumii întregi cum stătea treaba cu 23 august 1944. Fără alte comentarii! Semnarea Convenţiei de armistiţiu a avut loc, la 12 septembrie 1944, care declară România o ţară înfrântă în război, consacră anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impune plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de şase ani, în produse petrolifere, lemnoase etc.

A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena „Transilvania sau cea mai mare parte a ei“ revenind României. Mai trebuie spus – după cum remarca Ion Cristoiu – că 1) Nu se semnase nimic între guvernul român şi guvernul sovietic. Se desfăşuraseră doar discuţii. 2) Chiar dacă s-ar fi semnat, pe drept cuvânt, ruşii ar fi invocat adevărul că ei se înţeleseseră cu Mareşalul şi nu cu Majestatea Sa. Pe acest fond continuarea operaţiunilor ruseşti pe frontul din Moldova e perfect justificată. Generalii ruşi nu ascultau Radio România!“. Pamfil Şeicaru e şi mai dramatic: „Toţi ofiţerii ascultaseră la radio Bucureşti cuvântarea unui armistiţiu.

După un moment de dezordine, comandanţii unităţilor ruseşti au cerut instrucţiuni, nefiind informaţi de semnarea unui armistiţiu, cum informau ofiţerii români. Răspunsul din Moscova a fost conform cu adevărul: nu se semnase niciun armistiţiu şi, în consecinţă, unităţile româneşti trebuiau înconjurate, dezarmate şi făcute prizoniere. În primele ore, au fost mai mult de 130 000 de prizonieri români trimişi în Rusia. După două zile, totalul prizonierilor depăşise 175 000… “ Începea lunga noapte a comunismului!

P.S. “La mulți ani” marelui istoric prof. dr. Horia Dumitrescu (n. 24.aug.1949) , unul din puținii “clasici în viață” ai istoriografiei românești. Director al Muzeului Vrancei din 1990, prof dr. Horia Dumitrescu a publicat 67 de volume și este membru asociat al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. 70 de ani e doar un bun început!!!