21 de ani de la aderarea României la NATO. Mesajul transmis de președintele interimar, Ilie Bolojan

21 de ani de la aderarea României la NATO. Mesajul transmis de președintele interimar, Ilie BolojanIlie Bolojan. Sursă foto: Facebook

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat că, grație scutului de securitate asigurat de NATO, România a devenit un loc sigur, unde cetățenii au trăit în liniște, iar companiile au investit, contribuind astfel la dezvoltarea economiei. La 21 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, Bolojan a subliniat că acest rezultat se datorează în mod deosebit sprijinului acordat de Statele Unite.

Bolojan: Datorită scutului NATO, România a devenit un loc sigur

„Astăzi se împlinesc 21 de ani de la aderarea României la NATO, un moment important care a consolidat securitatea şi stabilitatea ţării noastre. Datorită scutului NATO, România a devenit un loc sigur, unde cetăţenii au trăit în linişte şi companiile au investit, dezvoltând economia”, a declarat președintele interimar.

Acesta a precizat că acest lucru se datorează „în mod special sprijinului oferit de Statele Unite ale Americii, cea mai importantă forță din Alianță”.

145 de ani de relaţii diplomatice cu SUA

Președintele interimar a precizat că SUA este partener strategic al țării, iar România va continua să contribuie la promovarea securității globale.

„Anul acesta, marcăm 145 de ani de relaţii diplomatice cu SUA, un partener strategic şi un prieten de încredere. România va continua să contribuie la promovarea securităţii globale şi a valorilor democratice”, a mai scris acesta, în cadrul unuei postări pe Facebook.

Aderarea României la NATO a fost amânată cu cinci ani

România a devenit oficial membră a NATO pe 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite, instituția depozitară a Tratatului Alianței Nord-Atlantice.

Aderarea României a fost amânată cu cinci ani după summitul de la Madrid din 1997, când Cehia, Polonia și Ungaria au fost invitate să se alăture Alianței începând cu 1999.

România a primit invitația de aderare la NATO în cadrul summitului de la Praga din 2002, ca rezultat al unui consens politic național și al contribuției sale militare în teatre de operații.

Ne puteți urmări și pe Google News