Pe un fond de creştere economică, 2007 a fost un an pierdut în dispute politice între partide, iar cei mai mulţi parlamentari au încercat tot timpul să ocolească angajamentele europene, cel puţin în domeniile sensibile ale combaterii corupţiei şi întăririi statului de drept.
Concluzia este prezentată în raportul anual pe care Societatea Academică din România l-a dat publicităţii. SAR avertizeaza, însă, că tendinţele negative din anul trecut vor continua în 2008 şi chiar se vor amplifica.
Chiar dacă România a cunoscut în ultimii şapte ani o creştere economică solidă, devenind o destinaţie atractivă pentru investiţiile străine şi recuperând în parte terenul pierdut în primii ani de tranziţie, "războiul civil" între preşedintele Băsescu şi Parlament, precum şi toate disputele politice au dus la scăderea trendului pozitiv pe care ţara noastră a reuşit să-l menţină după anul 2000.
Degradarea activităţii executivului
Între aspectele critice semnalate este menţionată şi degradarea calităţii guvernării, prin cele 130 de ordonanţe de urgenţă la care a recurs Guvernul. Societatea Academică Română critică, de asemenea, faptul că bugetele publice sunt tot mai mari, dar prost planificate şi administrate, vorbindu-se de metode primitive de alocare a fondurilor, pe criterii clientelare.
"Procesul de formulare a politicilor publice, care a fost dintotdeauna o problemă în România, a avut multe de suferit în 2007. Proiecte şi contraproiecte de acte normative au fost iniţiate din ratiuni pur politicianiste, uneori din motive tactice sau pentru a satisface anumire grupuri de interese economice", se arată în raportul SAR.
În plus, Societatea pune pe seama lipsei unei majorităţi clare în Parlament negocierea proiectelor cu fiecare dintre demnitari. Astfel 19 legi organice au căzut una dupa alta în sesiunea din toamnă a Legislativului, adesea deputaţii lipsind de la lucruări pentru a împiedica formarea cvorumului.
SAR sugereaza stabilirea datelor pentru alegerile din 2008
Alt motiv de critică este amânarea fără motiv a alegerilor europene sau faptul că agenţiile de reglementare sunt incapabile să supravegheze eficient piaţa.
Pentru a nu se repeta tergiversarea alegerilor şi anul acesta, SAR recomandă Guvernului "fixarea cât mai repede a datei celor doua runde de alegeri şi să se concentreze pe soluţionarea aspectelor tehnice legate de procedura de votare, în loc să se piardă în viziuni grandioase despre sistemul electoral".
În domeniul corupţiei, SAR susţine că 2007 a fost un an de atac neîncetat la adresa DNA şi că anul acesta, Bruxelles-ul ar putea lua în discuţie clauza de salvgardare pe justiţie dacă aceste atacuri vor continua.
Nu în ultimul rând, pentru 2008, SAR spune că sunt de aşteptat noi degradări ale ratingurilor României din partea agenţiilor internaţionale de evaluare financiară.