200 de mistreţi, bilanţul vânătorii de lux

200 de mistreţi, bilanţul vânătorii de lux

Cea de-a cincea ediţie a vânătorii de mistreţi organizate anual de omul de afaceri Ion Ţiriac s-a încheiat ieri cu un bilanţ „modest“. Cei 25 de oameni de afaceri, sportivi şi politicieni străini şi români invitaţi au împuşcat, în cele trei partide programate în două zile, aproximativ 200 de exemplare. În bătaia puştilor bărbaţilor cu conturi cu multe zerouri în euro s-au aflat şi două căprioare. Singurul care nu a vânat a fost Ion Ion Ţiriac, fiul fostului tenismen susţinând că lui îi place mai mult să fie gazdă.

Ziariştii, la frigărui în faţa domeniului

Presa „neagreată“ a fost întâmpinată sâmbătă dimineaţa, în prima zi a vânătorii, cu mai puţin „fast“. Paznici fioroşi, care aveau interdicţie de a schimba orice vorbă cu necunoscuţii, opreau din start orice încercare de a trece dincolo de poarta înaltă de şase metri, înconjurată de sârmă ghimpată şi electrificată.

Cu noaptea-n cap, jurnaliştii şi-au ocupat poziţiile în faţa intră rii pe domeniul de vânătoare al fostului tenismen, pe un frig de minus 12 grade C, sperând într-o minune care le va facilita accesul. Nu mai puţin de 10 afişe avertizau „gard electrificat“, „pericol de electrocutare“, „accesul interzis“, „proprietate privată“. Ca să-şi menţină profesionalismul în faţa lipsei de comunicare a organizatorului, ziariştii s-au bătut cu zăpadă în faţa domeniului, iar sâmbătă chiar au făcut focul şi au fript frigărui. „Vânătoarea este similară cu golful pentru americani“

Elan Schwartzenberg, unul dintre invitaţii tradiţionali ai lui Ion Ţiriac, a fost unicul invitat care a vorbit cu presa. El spune că numărul mare de animale împuşcate nu înseamnă că participanţii au ucis animale fără milă. „Se împuşcă exact ca la orice vânătoare organizată în România, 2-3 mistreţi de om, pe zi. Numărul mare de mistreţi rezultă din numărul mare de participanţi. Am fost 40 de vânători, fiecare a vânat, în fiecare din cele două zile, câte 2-3 mistreţi. Nimeni nu vine la Balc să împuşte în neştire. 90% din ceea ce facem aici în fiecare iarnă este socializare. Vânătoarea de la Balc este pentu noi similară cu golful pentru americani“, a declarat fostul soţ al Mihaelei Rădulescu.

Ioan Silaghi, preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bihor, este unul dintre primii şi puţinii care au catalogat vânătoarea de la Balc „un măcel“.

„Asta nu e vânătoare. Stau cocoţaţi în foişoare şi trag în animalele abătute de gonaci spre ei. E tras la ţintă, e măcel, nu vânătoare. Vânătoarea presupune ca omul din spatele puştii să dea o şansă animalului, or, în cazul acţiunii de la Balc, aşa ceva nu s-a întâmplat“, susţine Silaghi.

Judecata oamenilor Când vine vorba de miliardarul Ion Ţiriac, autorităţile bihorene au numai vorbe bune. „Ne promovează judeţul în străinătate“, susţine Radu Ţârle, preşedintele consiliului judeţean, chiar dacă, în urma vânătorilor organizate de fostul numărul unu mondial al tenisului, Porsche nu şi-a deschis filială în Oradea şi nici Rauch nu produce sucuri naturale în Bihor.

Sătenii din Balc se consideră însă de-a dreptul oropsiţi. „Pe vremuri, chiar şi când pământul era al lui Ceauşescu, puteam lua lemne pentru foc. Acum nu ne lasă. Ce cade din copac, crengi uscate, e lăsat la pământ, că ar îngrăşa solul, iar noi trebuie să tăiem pădurea ca să ne încălzim, pentru că în zonă nu e gaz“, povesteşte, revoltat, un fost sondor.

Alţi ţărani au o problemă directă cu mistreţii lui Ţiriac. Moş Gavrilă Bozga a bătut sâmbătă mai mult de o oră drumul îngheţat, din sat până la poarta moşiei lui Ţiriac, pentru a-i cere acestuia socoteală pentru porumbul mâncat de mistreţii lui. Omul în vârstă de 75 de ani revendică „fabuloasa“ sumă de 504 lei, daune, pentru cultura distrusă de porcii săl ba tici. Cifra a rezultat în urma eva luărilor efectuate de reprezentanţii ocolului silvic şi de cei ai lui Ţiriac, care îngrijesc domeniul de vânătoare. „Nu m-au lăsat paznicii să trec şi nici nu vor să-mi dea numărul lui să-l sun. Vreau să îmi recuperez paguba, în bani sau porumb, iar dacă altfel nu merge, o să mă judec cu el“, ne spune septuagenarul. 100 de lei de la Ţiriac junior

Duminică, la ora 10.00, o femeie a reuşit să ajungă până la poarta domeniului, împingând căruciorul cu fiul său, un adolescent care de trei ani şi-a pierdut ambele picioare. Florin Mierluţ, din Satu Barbă, are 17 ani şi a venit să implore mila lui Ion Ţiriac, în speranţa că miliardarul îi va cumpăra proteze pentru picioare. „Anul trecut am fost cu un om aici, dar în prima zi nu a venit nimeni să vorbească cu noi. A doua zi nu am mai fost, dar omul s-a dus şi Ţiriac i-a dat bani pentru proteză nouă la piciorul lui de lemn. Sunt sigur că o să mă ajute“, spunea adolescentul. Protezele sale l-ar costa 12.000 de lei, bani pe care familia sa nu îi are. Pe lângă copilul în cărucior au trecut toţi bogaţii Europei, însă singurul care a oprit, câteva secunde, a fost Ion Ion Ţiriac. Mult prea grăbit ca să-i asculte păsul, tânărul i-a întins, prin intermediul şoferului, 100 de lei.

GAZDĂ. Ion Ion Ţiriac a plecat de pe domeniul tatălui său fără să fi pus mâna pe puşcă

INVITAŢI

VIP-uri secrete şi omerta localnicilor A cincea ediţie a vânătorii de mistreţi de la Balc a fost pusă sub semnul marelui secret de stat. Vedetele au fost protejate de indiscreţia presei de geamurile fumurii ale maşinilor de teren, de gardul electrificat care înconjoară, pe o întindere de 22 de kilometri, domeniul lui Ţiriac.

Între VIP-urile prezente s-au remarcat Elan Schwartzenberg, care a fost singurul deschis în relaţia cu presa. Nu au fost ignoraţi de pe lista invitaţilor Wolfgang Porsche, moştenitorul imperiului auto cu acelaşi nume, Klaus Mangold, fostul preşedinte al Daimler Chrysler, Franz Rauch, proprietarul celei mai renumite mărci de sucuri naturale din Europa, care-i poartă numele, Siegfried Wolf, preşedintele companiei de com - ponente auto Magna Europa, celebrul designer de bijuterii care lucrează acum pentru Cartier - Alfred Baumhauer, dar şi tenismenii Goran Ivanisevici şi Boris Becker. Prima maşină care a intrat vineri seara pe domeniul de la Balc purta însemnele Parlamentului României, iar în alta s-a aflat Costi Ioniţă. Pentru ca în interiorul moşiei să nu pătrundă niciun neavenit, fiecare maşină a participanţilor a primit un badge galben, în bord, cu un mistreţ negru desenat pe el. Mai mult, la intrare, paznicii verificau identitatea tuturor, pe baza unei liste.

Carnea, donată sărmanilor

Omerta a fost impusă localnicilor, angajaţi în mod tradiţional ca pădurari sau gonaci. „În alţi ani ştiam din decembrie data exactă a vânătorii, acum am aflat abia joi“, povesteşte primarul din Balc, Arsenie Moroşan. Chiar gonacii au fost aleşi mai puţin din Balc şi mai mult din judeţele Sălaj şi Satu-Mare şi li s-a pus în vedere că, dacă scapă vreo vorbă presei, vor fi trimişi acasă. Anul trecut, susţine primarul Balcului, gonacii au primit 70 de lei pe ziua de vânătoare şi maximum cinci kilograme de carne de mistreţ de persoană. Fiecare va primi în zilele următoare porţia de carne de vânat - câte 5 kilograme de mistreţ. Carnea mistreţilor va fi şi anul acesta donată unor familii sărmane din Balc şi din satele apropiate. „Mistreţii vor fi evisceraţi, tranşaţi şi examinaţi pe domeniu, apoi vor fi livraţi spre unităţile de prelucrare. Avem un coleg de-al nostru, medic veterinar, care urmăreşte acest lucru“, a spus şeful Serviciului pentru Sănătatea Animalelor Bihor, Aurel Indrie. Pentru a nu păţi ca anul trecut, când carnea de mistreţ care trebuia să ajungă la câteva centre de plasament şi cămine de bătrâni din zonă s-a stricat, acum aceasta a fost stocată în două TIR-uri frigorifice. LA DESPĂRŢIRE Ion Ţiriac: „I-am chemat pe toţi cei din agenda personală“

Ion Ţiriac s-a declarat surprins de amploarea me diatizării vânătorii de la Balc. „Eu m-am uitat la dumneavoastră şi am aflat noutăţile. În general, aflu de la televizor ce mi se întâmplă. Acum au început şi cu aparatele de zbor care nu respectă planurile de zbor. Nu am văzut aşa ceva niciodată“, a spus Ion Ţiriac, cu referire la elicopterul Realitatea TV, care a survolat în weekend zona Balc. Potrivit magnatului, în această ediţie au fost împuşcaţi mult mai puţini mistreţi deoarece a avut mai puţini invitaţi. „Au venit doar 28, deşi am invitat mult mai mulţi. Cei care au participat sunt prietenii mei şi sunt nişte oameni pe care eu îi respect şi care au venit la Balc să petreacă un weekend deosebit. Nu înţeleg de unde este această isterie a presei. Am chemat pe toată lumea care vrea să vină, pe toţi cei din agenda personală. Eu nu îi şterg din carnetul de adrese decât dacă îi arestează cineva, dar până acum nu am văzut aşa ceva“, a explicat miliardarul. Check-in pe pistă

Invitaţii lui Ion Ţiriac, care au participat la vânătoarea de la Balc, au plecat ieri după-amiază spre ţările lor de origine, de pe Aeroportul Internaţional Cluj- Napoca. Decizia a fost luată de miliardarul român după incidentul de vineri de pe aeroportul din Oradea, în care a fost implicat un avion al Ţiriac Air.

Fără filtru antitero

Jeepurile sosite la aeroport au transportat bagajele invitaţilor, dar şi mai multe colete ambalate în folii din plastic, în care se aflau părţi ale mistreţilor ucişi la Balc. Vânătorii de la Balc nu au stat la rând în aeroport, ci un poliţist de frontieră le-a făcut chek-in chiar pe platforma din spatele aerogării, fără ca aceştia să treacă prin filtrul antiterorist sau fără ca paşa poartele să le fie verificate în filtrul destinat cetăţenilor care trec frontiera de stat a României. (Mihai Şoica)

VAMĂ. Ion Ţiriac alături de Klaus Mangold, fost preşedinte al Daimler Chrysler (stânga), au tratament de VIP şi la check-in

TROFEE 64 de mistreţi în „poza de grup“ Încununarea zilei de ieri a fost, ca la fiecare ediţie, „poza de grup“. Unii dintre cei mai cunoscuţi oameni politici şi de afaceri din Europa s-au fotografiat cu trofeele, după ce a sunat cornul final, iar Ţiriac şi-a rostit tradiţionalul discurs, înconjurat de torţe aprinse.

  • 64 de mistreţi „au jucat“ în tabloul de final al vânătorii organizate de Ion Ţiriac, pe domeniul său de la Balc.
  • Special pentru vânătoarea din ianuarie au fost aduşi din străinătate peste 700 de mistreţi, crescuţi şi îngrăşaţi pentru venirea vânătorilor. (Valentin Teuca)

ISTORIC Cinci ani de la inaugurare

  • Vânătoarea din ianuarie 2005 a reprezentat inaugurarea domeniului de la Balc, cu 185 de mistreţi împuşcaţi. Fostul premier Adrian Năstase a fost „încoronat“ cel mai bun vânător după ce a culcat singur la pământ 24 de exemplare.
  • În 2006, VIP-urile invitate au împuşcat 200 de mistreţi.
  • În 2007, printre vânători s-au numărat Prinţul Dimitrie Sturdza, Rudolf Streicher, fostul ministru austriac al finanţelor, şi Wolfgang Porsche, moştenitorul companiei auto omonime. Numărul mistreţilor ucişi a trecut de 180.
  • Ediţia din 2008 a fost cu adevărat ţinută departe de ochii presei.

DOMENIU Amenajări de 1,2 milioane de euro

  • Domeniul de vânătoare de la Balc se întinde pe 1.340 de hectare şi a aparţinut, până în 1989, protocolului de stat, fiind rezervat pentru Nicolae Ceauşescu şi miniştrii săi.
  • În 2001, Regia Naţională a Pădurilor a renunţat la fond, pe motiv că nu are bani să-l întreţină. Acesta a fost atribuit Asociaţiei de Vânătoare Zimbrul Bucureşti, în parteneriat cu firma Wild Boar Club, cu care RNP a încheiat iniţial o concesiune pe 10 ani, după care a fost pre lungită la 49 de ani.
  • Amenajările au durat doi ani şi l-au costat pe Ţiriac 1,2 milioane de euro.
  • Taxa anuală de concesiune este de 90.000 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News