Scufundarea unei nave încărcată cu 14.600 de oi, în Portul Midia, este numai un exemplu al cruzimii comerțului mondial cu animale
Comerțul mondial cu animale de fermă este în constantă creștere. Născuți într-un loc, crescuți în altul, apoi uciși la celălalt capăt al lumii: aceasta a fost soarta a aproape două miliarde de oi, porci, bovine și păsări, în 2017.
Într-o vastă anchetă , The Guardian a analizat datele de la Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), evidențiind cifrele uriașe ale comerțului mondial de animale de fermă.
Numărul acestor animale transportate a crescut de 15 ori în 50 de ani, trecând de la 130 de milioane în 1967 la peste 1,9 miliarde în 2017. Aceste cifre ar putea fi mult mai mari, deoarece nu sunt luate în considerare decât transporturile transfrontaliere și nu includ deci lungile călătorii din interiorul unei țări, notează Slate.
5 milioane de animale, zilnic în tranzit
În fiecare zi, aproape 5 milioane de animale sunt în tranzit în întreaga lume, încărcate pe camioane sau pe vapoare, pentru călătorii ce durează de la câteva ore, la șase săptămâni.
Puii se află în fruntea animalelor exportate. Cu peste 1,8 miliarde de capete transportate în 2017, sunt în fața porcilor, bovinelor și oilor, care reprezintă împreună aproximativ 77 de milioane din animalele expediate.
Conform datelor FAO, comerțul cu aceste animale vii este în continuă creștere și nu a arată semne de încetinire, în ciuda progreselor în domeniile refrigerării și transportul cărnii congelate.
România exportă peste 2 milioane de oi pe an
Acest comerț este stimulat de cererea tot mai mare de carne în multe părți ale lumii, cum ar fi Orientul Mijlociu, unde importurile de animale au crescut considerabil.
În spatele Statelor Unite și a celor șapte milioane de animale importate (această cifră nu include puii), Arabia Saudită a devenit în câțiva ani cel de-al doilea mare importator din lume. Polonia, Italia și Hong Kong închid lista.
În ceea ce privesc cei mai mari exportatori, țările Uniunii Europene sunt în fruntea listei.
Olanda și Germania au exportat împreună aproape 700 de milioane de pui în 2017.
Danemarca este principalul exportator mondial de porci vii, în timp ce România exportă peste 2 milioane de oi pe an.
Franța este cel mai mare exportator de bovine vii de pe planetă. În fiecare an, începând din 1970, a exportat mai mult de un milion de capate, în special în Italia, Spania, dar și Algeria, Liban și Maroc.
Pe lângă faptul că este criticat la nivel ecologic, acest comerț este denunțat de de către asociațiile de apărare a animalelor, care subliniază condițiile precare și desepri barbare în care sunt transportate animalele, mai ales pe nave.
Exemplul navei Queen Hind, care s-a răsturnat la 25 noiembrie 2019 în Portul Midia, având la bord aproximativ 15.000 de oi, este concludent