2 iunie 1247 - o diplomă maghiară recunoaște existența politică a românilor! Ce prevedea acest act istoric?

2 iunie 1247 este data unui document care face parte din zestrea documentară istorică românească. Deși el este un act care conferă drepturi unor coloniști străini, cu scopul de a sluji catolicismul și expansionismul maghiar, prevederile sale recunosc existența politică a românilor!

2 iunie 1247 - Diploma unui rege maghiar către un lider al unui ordin călugăresc militar

La 2 iunie 1247, regele maghiar Bela al IV-lea, conferea Cavalerilor Ioaniți (ordin călugăresc militar, fondat la 1099, la Ierusalim de către călugărul benedictin Gerardo de Sasso) reprezentați de Marele Preceptor Rembald o diplomă în care li se reglementa dreptul de a se așeza și a exploata teritoriile de la Sud de Carpați, unde trăiau și românii. Colonizarea lor, evident, servea atât expansionismului maghiar cât și expansiunii confesiunii romano-catolice într-un spațiu ortodox.

Diploma Cavalerilor Ioaniți atesta existența unor formațiuni politice românești (românii erau numiți „olati”): Voievodatul lui Senesalu, Cnezatul lui Litovoi, Cnezatele lui Ioan și Farcaș. Istoricii susțin că Seneslau ar fi domnit undeva peste Olt, spre Argeș, Litovoi în zona Gorjului, iar Ioan și Farcaș ar fi domnit în Dolj, respectiv Vâlcea. Diploma mai amintește de iazurile de la Celeiu, de lângă Corabia. despre resursele naturale ale Olteniei ca spațiu vizat de această expansiune. Sunt amintite Țara Severinului, Țara Lytua, Țara Hațegului, Cumania, Ultrasilvania. Prin Cumania, s-ar înțelege Muntenia de azi, de la Olt, la Carpați iar Ultrasilvania este evident, Transilvania.

Se consideră că Regele Bela al IV-lea al Ungariei ar putea fi cel pentru care notarul său (Anonymus, regis Belae notarius) ar fi fi scris în jurul anului 1200 Gesta Hungaroum care atestă existența românilor ca păstori în Pannonia când au ajuns acolo maghiarii - „Blachii ac Pastores Romanorum”.

2 iunie 1247 nu este o dată singulară în privința documentelor maghiare!

Documente maghiare care atestau dreptul de colonizare au existat atât înainte de 2 iunie 1247 cât și după această dată! Astfel,la 7 mai 1212, cavalerii teutoni, ordin militar călugăresc german primeau dreptul de a se așeza în Țara Bârsei. Diploma va fi reconfirmată și extinsă la 1213 și 1218. Exemplarul cunoscut astăzi este o copie executată la 1353 (teutonii nu mai erau însă în Țara Bârsei cel puțin din 1225).

Tot Regele Andrei al II-lea în 1224, conferea Bula de Aur a Sașilor sau Diploma Andreeană sau „Andreanum”  care permitea germanilor din zona râului Rhin, Mosele, din zona Flandrei, din zona Saxoniei, numiți sași să se așeze în Transilvania. Diploma acordată sașilor a venit însă pe fondul unei dispute între Regatul Ungariei și Cavalerii Teutoni care au încercat să se rupă de Regatul Ungariei și să creeze un stat dependent de Curia Papală. Conflictul (cu mai multe confruntări militare între armata regală maghiară și teutoni dar și medieri politico-ecleziastice, prin intervenția Papei Honorius al III-lea) s-a derulat de prin 1221 și a durat până la alungarea lor definitivă în 27 octombrie 1225. Regele Ungariei a dorit să evite astfel o unire a sașilor cu teutonii.

Când a fost emis cel de-al doilea act

Mai există două acte ale regalității maghiare de după momentul 2 iunie 1247. Primul a fost emis de Ladislau al IV-lea Cumanul din 8 ianuarie  1285 care atesta reluarea plății tributului către regalitatea maghiară, plată întreruptă de răzvrătirea lui Litovoi. Cel care a restabilit ordinea a fost magistul Georgius. El l-a ucis pe Litovoi și l-a luat prizonier pe fratele său, Bărbat, care s-a răscumpărat cu bani.

Al doilea a fost emis la 26 iulie 1324 al Regelui Carol Robert de Anjou care răsplătea credința umui slujitor al său, magistrul Martinus, care luptase cu teutonii, boemii, cucerise Mehadia, învinsese răzvrătirile banilor de Severin și realizase solii la viitorul prim domn al Țării Românești independente, Basarab numit „voievodul nostru al Transalpiniei”.

Textul Diplomei Cavalerilor Ioaniți din 2 iunie 1247

Diploma Ioaniților din 2 iunie 1247 are următorul conținut:

„Cavalerilor Ioaniți la 2 iunie 1247

În numele Sfintei Treimi una și nedespărțită, Amin. Bela, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției, Lodomeriei și Cumaniei de-a pururea …

… Așa dar, mânați de acest gând, după o îndelungată sfătuire cu fruntașii și baronii regatului nostru, ne-am oprit la această hotărâre luată dimpreună cu venerabilul bărbat Rembald,

marele preceptor al casei Ospitalierilor din Ierusalim, din părțile de dincoace de mare, cu privire la repopularea regatului nostru,

care prin năvălirea dușmănoasă a națiunii barbare numită tartari, a îndurat mare pagubă, atât prin pierderea bunurilor, cât și prin uciderea locuitorilor,

că deoarece acel preceptor în numele casei Ospitalierilor s-a îndatorat de bună voie, pe sine și casa Ospitalierilor, să ia armele pentru ajutorarea regatului nostru

în vederea apărării credinței creștine, potrivit cu actul scris mai jos,

și să ne dea sfat și ajutor credincios pentru popularea țării noastre,

și să se supună și la celelalte îndatoriri ce se vor arăta îndată în această scrisoare,

îi dăm și îi dăruim lui și prin dânsul numitei case întreaga țară a Severinului împreună cu munții ce țin de ea și cu toate celelalte ce atârnă de ea,

precum și cnezatele lui Ioan și Farcaș, până la râul Olt, afară de teritoriul cnezatului voievodului Litovoi, pe care îl lăsăm olatilor așa cum l-au stăpânit aceștia și până acum.

Totuși în așa fel încât jumătate din toate foloasele și veniturile și slujbele din întreaga țară a Severinului amintită mai sus, și din cnezatele numite mai sus, să o păstrăm pe seama noastră și a urmașilor noștri,

cealaltă jumătate căzând în folosul casei pomenite mai sus, afară de bisericile clădite și cele ce se vor clădi în toate teritoriile sus zise,

din veniturile cărora nu păstrăm nimic pe seama noastră, rămânând totuși neatinse cinstea și drepturile arhiepiscopilor și episcopilor pe care știe că le au,

lăsând deoparte și toate morile dintre hotarele țărilor amintite atât cele clădite cât și cele ce se vor clădi,

în afară de cele din țara Lytua, precum și toate clădirile și semănăturile făcute cu cheltuiala fraților zisei case,

și fânețele și pășunile pentru vitele și oile lor, și pescăriile care sunt acum în ființă sau care se vor face de către ei,

care toate vrem să se oprească în întregime în folosul fraților acestora,

afară de pescăriile de la Dunăre și iazurile de la Celei pe care le păstram împreună pe seama noastră și a lor.

Și mai îngăduim ca jumătate din toate veniturile și foloasele ce se vor strânge pe seama regelui de la olatii ce locuiesc în țara Lytua, în afară de țara Hațegului cu cele ce țin de ea, să le culeagă sus zisa casă.

Mai voim ca amintiții olati să ajute pe sus zișii frați cu mijloacele lor ostășești întru apărarea țării și înfrângerea și pedepsirea atacurilor ce ni s-ar aduce de către străinii,

iar din partea lor acești frați să fie datori la prilejuri asemănătoare să le dea lor sprijin și ajutor, pe cât le va sta în putință.

Pe lângă acestea, din sarea ce le-am îngăduit să ducă în chip îndestulător spre folosința acelei țări și a părților dinspre Bulgaria, Grecia și Cumania,

din orice ocnă din Ultrasilvana de unde vor putea mai ușor să o scoată cu cheltuiala dimpreună a noastră și a lor, fără atingerea întru nimic a dreptului episcopal;

tot astfel și din banii ce vor umbla acolo din voința regelui și hotărârea preceptorului acestei case, ce va fi în slujbă în acea vreme,

jumătate o păstrăm pe seama noastră, precum s-a spus mai sus și despre celelalte venituri, cealaltă jumătate având a fi îndreptată spre folosul zisei case, fără atingerea drepturilor bisericilor.

De asemenea, rânduielile pe care le va fi hărăzit zisa Casă nobililor și altora venind din alte părți să locuiască în ținuturile amintite, atât în privința libertăților lor cât și a judecăților,

precum și hotărârile judecătorești pe care le vor fi rostit împotriva acelora, le vom încuviința și întări, fără atingerea părții noastre din folosințele ieșind de acolo,

cu acest adaos că de se va rosti vreo osândă <într-o pricină de> vărsare de sânge împotriva mai marilor țării, și ei se vor simți nedreptățiți, să poată face apel la Curtea noastră.

Mai adăugăm că dacă ar veni vreo oaste asupra regatului nostru, de care lucru să ne ferească Dumnezeu, a cincea parte din ostașii țării amintite să fie datori a veni în oastea noastră și a porni la război pentru apărarea țării noastre.

Dar dacă vom îndrepta oaste spre Bulgaria, Grecia, și Cumania va purcede a treia parte din cei în stare a merge la război, și din prada de război, atât cea mișcătoare cât și cea nemișcătoare,

numita casă își va primi partea sa după numărul ostașilor din Severin, precum și a armelor lor.

Pe lângă aceasta am dăruit amintitului preceptor, și printr-însul casei Ospitalierilor, toată Cumania, de la râul Olt și munții Ultrasilvanei, sub aceleași îndatoriri ce sunt arătate mai sus cu privire la țara Severinului,

în afară de țara lui Seneslau, voievodul olatilor, pe care le-am lăsat-o acelora așa cum au stăpânit-o și până acum, și întru totul sub toate acele îndatoriri, rânduite mai sus, cu privire la țara Lytua. ...