1938 - de ce nu poate fi un „maxim istoric”? Construcțiile interbelice și-au dovedit limitele până la 1877.

Auzim mereu că anul 1938 a reprezentat „boom-ul economic” al României, că interbelicul a fost o perioadă de triumf, de confort, cu intelectualitate, terasele și locantele Bucureștilor, cu faimoase piscine cu valuri, automotoare tăind verdele câmpurilor spre Mare.

1938 - anul debutului unei dictaturi, numită monarhie autoritară

1938 nu are cum să fie un an în care toate mergeau ca pe roate, cum le place multora să zică. La 11 februarie 1938, Carol al II-lea a dat o lovitură de stat. S-a dat o Constituție redactată de Istrate Micescu. Era o constituție în care Regele era șeful și atât. Evident, că au fost destui intelectuali, destui jurnaliști care să cânte ode. Gândiți-vă la cultul personalității lui Ceaușescu, dar de vreo 5-6 ori mai redus! Veți vedea România anului 1938.

Carol al II-lea și-a propus un masterplan de autostrăzi. A reconstituit satul Dioști din Oltenia (granița Dolj-Romanați) care luase foc în 1930. A vrut un canal Dunăre-Marea Neagră, un metrou, o centură de artilerie și cazemate în jurul României. Evident, marii antreprenori de construcții pierdeau la poker bani grei, jucând cu regele. Acesta trebuia să le promită. Legenda spune că Auschnitt și Malaxa, doi grei ai camarilei vorbeau când unul s-a dus cu câteva milioane în valiză la rege și s-a întors fără valiză: Ești nebun?? Ai mituit un rege? Eu am încercat doar! A mers! se pare că a răspuns celălalt.

Nu au fost singurele elemente, Carol al II-lea a încercat anterior să își apropie Mișcarea Legionară, dorind să o conducă, apoi a creat cu Iorga în frunte un curent naționalist, pro-monarhic. A urmat apoi partid unic pro-rege, Frontul Renașterii Naționale sau Partidul Națiunii, au urmat ținuturile cu rezidenți regali.

1938   -  în 40 de ani, infrastructura interbelică era praf

Nu vreau să trec drept un nostalgic comunist, dar Nicolae Ceaușescu a dorit să continue fix ce făcuse Carol II. Nu doar dintr-un sentiment de imitație o făcuse  ci pur și simplu ajunsese la concluzia că infrastructura respectivă ceda efectiv. La 10 noiembrie 1040, cutremurul a zguduit România iar Blocul Carlton un fel de emblemă interbelică s-a făcut praf și pulbere. 70% din clădirile prăbușite la 1977, au fost construite în interbelic.

Inundațiile catastrofale din Moldova și Ardeal (Satu Mare mai ales) din mai 1970 au arătat că râurile României puteau face prăpăd. Îndiguirile lipseau, iar dacă erau, erau făcute prost, nu țineau pasul cu moda. Așadar, nu i-a apucat pe comuniști nebunia să construiască ei așa că se simțeau bine să distrugă „perle interbelice”. Ideea e că în anii 70, construcțiile interbelice erau în colaps nu doar la București.

Să nu uităm că toate construcțiile în stilul francez al Parisului construite până pe la 1914-1916, s-au comportat mult mai bine. In interbelic, pur și simplu a început o țopăială, menită să imite greii arhitecturii sau ingineriei: Saligny, Peresutti, Antonescu, Berindei și alții. S-a construit propagandistic, se tăiau panglici pe porțiuni la edificii când nu se ridicaseră încă schelele de pe șantier.

Nu mai zic că extremismul legionar și cel nazistoid făceau ravagii. societatea era epurată pe criterii de rasă, atentatele și cenzura erau la ordinea zilei. Așadar, de ce să-ți fi dorit să trăiești ca străin în România Mare? Doar italienii constructori și agricultori veneau pe tradiția din secolul XIX, lângă Craiova, la Dragoslavele în Argeș ori în Dobrogea la Măcin. Alții, precum evreii nu știau cum să plece mai repede fiindcă se retrăgea cetățenia română „în draci” cum se zice...

Epilog...

Carol al II-lea visase să unească Oltenia cu Ardealul pe Valea Jiului, Antonescu a făcut și el ceva, dar comuniștii au terminat Bumbești-Livezeni.  Valea Oltului era traversată feroviar pe la 1902, modernizările fiind făcute abia după 1970. Sediile de azi ale Ministerului Transporturilor și Ministerului de Interne (fostul CC al PCR) au fost începute în stil american, în stil clădiri-cutii de chibrituri cum le zicea Iorga, dar le-au terminat comuniștii. Palatul Regal, Palatul Elisabeta, Gara Maritimă Constanța au fost terminate sub Carol al II-lea. Înlăturarea lui la 1940 a pus capăt planurilor de dezvoltare, acestea fiind reluate abia după 1948-1954.  Navigația pe Dunăre în sectorul Cazane-Orșova-Turnu Severin a rămas cu piloți de cataracte până la construirea sistemului Porțile de Fier.

Anul 1938 nu putea fi un maxim pentru că societatea era puternic polarizată. Deși aveam orașe „ca afară”, mahalalele lor nu depășeau imaginea unor sate, cum erau majoritatea satelor românești. Abia începuseră să apară cartiere funcționărești -Domenii, ale magnaților politici-Primăverii, asumat de elita comunistă și muncitorești-Vatra Luminoasă, alături de vechile cartiere feroviare Grivița, Giulești, comunele suburbane Șerban Vodă, Apărătorii Patriei, comune integrate.

Sursa foto: Arhivă