18-19 aprilie 1990. Fancois Mitterrand, primul lider care ajunge în România după Revoluție. Întâlnire cu Ion Iliescu

Așa cum aștepta tot românul filo-francez, Francois Mitterrand a fost primul lider occidental care a venit la București. după 1989. Din nefericire, evoluția ulterioară a evenimentelor nu a mers spre sensul dorit de români. Sora mai mare nu era prea încântată de cum ieșirea României din lagărul comunist.

Oricum, pe 18 și 19 aprilie 1991, la invitatia lui președinte Ion Iliescu, Mitterrand a descălecat în România.

Ura împotriva lui Iliescu era maximă

Conjuctura sosirii președintelui francez nu era una dintre cele mai fericite. Imaginile barbariei mineriadei din 13-15 iunie, intervenția salbatică a minerilor chemați să facă treaba poliției era foarte proaspătă. Iar acuzele de ”legionari” și ”golani” către protestatari îl trasformaseră pe Iliescu într-un satrap oriental de tip nou. Unul cu democrația în gușă și cu stalinismul în cap. Dictatura luminată era doar un alt coșmar. La astea se adăugau reprimarea protestelor stradale pașnice, acapararea spațiului mediatic și, în special, a Televiziunii Române „Libere”, și agresarea unora dintre reprezentanții opoziției întrebeau u tablou dezolant.

Amicul asasinului

Tinerii români nu mai vedeau în Iliescu o soluție. Iar Mitterrand veise să îl susțină, așa se vedea de pe stradă. În București, coloana oficială a fost întâmpinată cu răceala.

O primă înjurătură s-a transformat într-o avalanșă. Mii de oameni strigau ”Fran – cois - Mi-tter-rand este est l’ami de l’elephant!”, ca să nu spună că francezul e amic cu… asasinul. Un soi de ”Mitică, la brutărie” avant la lettre. Pe ici, pe colo se mai îngâna și ”Imnul golanilor!”

Le Monde pune probleme diplomaticești

„Cum să le reamintim liderilor români de datoria lor democratică fără a te erija in postura celui care dă lecții sau a te amesteca prea mult în treburile lor? Cum poți să-ți exprimi sprijinul pentru România fără să pară că susții politica echipei la putere? Cum să iei în considerare nemulțumirile opoziției, fără a nega regimului legitimitatea dobândită în timpul alegerilor prezidențiale și legislative din 20 mai 1990? Acestea au fost capcanele care l-au așteptat pe domnul Mitterrand joi, 18 aprilie, din prima zi a vizitei sale de stat în România” – anunța Le Monde, într-un editorial.

Într-un interviu acordat înaintea sosirii sale la București, Mitterrand preciza că aceasta este prima vizită a unui președinte francez în România, din 1979 și până atunci. Totodată, spunea Mitterand, este și prima descindere a unui șef de stat occidental, după „evenimentele survenite în România în urmă cu peste un an”.

El făcea referire la ceea ce, oficial, se numește „Revoluția română din decembrie 1989„, pe care Mitterrand s-a ferit însă să o califice așa.