Cel puțin 16 persoane au fost ucise și alte 38 au fost rănite pe 22 mai. O dubă plină cu explozibil a detonat în timp ce membrii forțelor de securitate încercau să o dezamorseze.
Atentatul a avut loc în sudul Afganistanului, conform oficialilor locali. Polițiștii și ofițerii de informații din orașul Kandahar eliberaseră deja zona din jurul stației de autobuz unde a fost găsită duba, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei,Daud Ahmadi. "În timp ce forțele de securitate încercau să dezamorseze bomba, aceasta a detonat", conform purtătorului de cuvânt al poliției, Mohammad Qasim Azad. "Cele mai recente date se referă la 16 morți și 38 de răniți, care au fost duși la spital. Au mai rămas două ambulanțe acolo, pentru că s-ar putea să fie și mai mulți oameni sub dărâmături ", a spus dr. Nehmat Barak, directorul Spitalului Mirwais din Kandahar. Domnul Ahmadi a confirmat datele respective, adăugând că patru membri ai forțelor de securitate se numără printre morți. Cel puțin cinci copii și zece membri ai forțelor de securitate se numără printre răniți. Explozia a fost atât de puternică încât majoritatea victimelor au fost trecători aflați în afara perimetrului izolat. Nici un grup nu și-a revendicat încă responsabilitatea atentatului. Explozia a fost imediat condamnată de către președintele Ashraf Ghani, care a lăudat ofițerii "curajoși" ce au fost chemați la fața locului.