Cincisprezece persoane, majoritatea femei, au murit într-un accident rutier produs în urma ciconirii dintre un camionetă şi un tir, în vestul Turciei.
Drama s-a produs într-o localitate din provincia Manisa, după ce un tir a lovit în plin o camionetă care transporta 31 de muncitori agricoli, potrivit agenţiei de presă Dogan. Potrivit autorităţilor locale, şoferul tirului a adormit la volan. Şoferul vinovat de accident a supravieţuit şi a fost transportat la spital alături de alţi 16 răniţi. Accidentele auto sunt frecvente în Turcia, care şi-a modernizat totuşi în ultimii ani infrastructura rutieră.