15 ecrane în București, pentru vizita Papei Francisc

15 ecrane în București, pentru vizita Papei Francisc

Organizatorii evenimentului „Papa la Bucureşti" au oferit informaţii cu privire la desfăşurarea vizitei Sanctităţii Sale la Bucureşti şi au anunţat că în Capitală vor fi amplasate 15 ecrane, dintre care unul în Piaţa Revoluţiei, în care bucureştenii pot privi regia traseului Papei.

Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei, a precizat că recomandarea administraţiei este ca toţi cei care participă la eveniment să plece din timp către locurile unde se vor desfăşura cele două manifestări centrale, Catedrala Mântuirii Neamului şi Catedrala Sfântul Iosif.

„Se interzice cu desăvârşire accesul participanţilor cu băuturi alcoolice, se interzice participarea cu orice fel de animal de companie sau orice alt tip de animal (...). Cei care au maşini parcate în zonele unde organele de poliţie vor acţiona să înţeleagă şi să le ia, să le ducă în planul doi, pentru că altfel va trebui să se aplice anumite măsuri, constând în aceea că se vor ridica maşini, se vor duce în zone de siguranţă. Atragem atenţia că nu va exista o contravenţie în acest sens, doar o măsură administrativă, astfel încât să nu avem ambuteiaje pe zonele în care se desfăsoară evenimente”, a declarat viceprimarul Bădulescu.

Aurelian Bădulescu a mai spus că parcările vor fi indicate de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti care va fi în permanenţă alături de organziatori şi de celelalte structuri ale Jandarmeriei şi Poliţiei Bucureşti.

 

,,Municipalitatea este pregătită ca acest eveniment să înceapă. Dumnezeu să ne ajute şi să terminăm cu bine această vizită istorică a Papei’’, a conchis viceprimarul.

,,Sfântul Părinte este un dar pentru noi, dar devine o ocazie ca o comunitate, un oraş, să crească, să devină mai frumos printr-o participare activă la un program spiritual, la rugăciuni, la cântece, pe care le vom avea înainte de Sfânta Liturghie, de la 18.30. Îi vom însoţi pe pelerini cu toată această desfăşurare spirituală”, a precizat în completare Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei romano-catolice la Bucureşti.

,,Luăm cu asalt cu bucurie străzile din Capitală, de lângă Catedrala Sfântul Iosif. Este vorba de strada Berthelot, strada principală, o bucăţică din strada Budişteanu, strada Lutherană, Calea Victoriei, ca să ajungem spre Piaţa Revoluţiei, în Pieţele Ateneu şi George Enescu, acolo unde este cea mai mare zonă de scaune pe care noi o pregătim pentru pelerinii noştri, cei care s-au înscris pe platforma www.papalabucuresti.ro şi care începând de ieri, îşi primesc biletele tipărite, pe care le ridică din Parohii, iar ceilalţi au început să primească biletele în format electronic pe e-mail. Să nu se sperie nimeni, procesul continuă. Toată lumea o să-şi primească biletul’’, a precizat Adriana Răcăşan, organizator al evenimentului de la Catedrala Sfântul Iosif.

Răcăşcan a mai spus că porţile de acces sunt foarte bine definite şi facilitează accesul numai în zonele în care pelerinii au primit acces.

,,Fiecare persoană a primit un bilet nominal, biletele nu sunt transmisibile, au cod unic de bare, pot fi folosite doar o singură dată de persoana respectivă. Nu există o restricţionare din punctul de vedere al ieşirii. Poate cineva doreşte să se întoarcă acasă mai repede şi apoi să se reîntoarcă, se va marca accesul, dar nu este transmisibil, fiind numele pe el, poate fi verificată persoana din nou la sosire”, a mai adăugat producătorul evenimentului de la Catedrală.

Sursa citată a mai subliniat că foarte importante sunt porţile de acces. La acestea există o structură de corturi, nişte lăcaşuri de primire, unde pelerinii sunt aşteptaţi de voluntari, care îi vor ghida spre un protocol de acces, în colaborare cu forţele de ordine şi de securitate. Persoanele vor fi controlate de obiecte contondente, care, dacă există, vor fi reţinute, apoi înapoiate. Fiecare pelerin a primit instrucţiuni, împreună cu biletul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News