Brașoveanul poartă un hram aparte: este preot, muzeograf și director la muzeul „Prima Școală Românească”, filolog, istoric și profesor universitar. Obiectivul turistic are porțile deschise tot anul, iar părintele Olteanu își întâmpină vizitatorii cu zâmbetul pe buze mereu, gata să creeze turiștilor o experiență inedită, o călătorie în timp și o lecție de istorie fascinantă.

„Am fost victima unei situații penibile”

Ocupațiile domnului Oltean se întrepătrund și-și au originea în urma unui eveniment nefericit din istoria României: „Eu sunt victima unei situații penibile din 1949, când Ana Pauker, o spioană a rușilor, a ajuns în Guvernul României și a dat un decret prin care Armata Română trebuia să ardă în fiecare lună 40 de metri liniari de arhivă bisericească.

Preotul de atunci, Ioan Prișcu, le-a urcat în turnul bisericii și a zidit ușa de intrare în turn, fără să spună cuiva. 10 ani cât a durat acea lege a Anei Pauker, ne-am ars toată istoria, pentru că toate documentele noastre erau în biserici”, a dezvăluit Vasile Oltean pentru Evenimentul Zilei.

15 camere pline de izvoare istorice și 43 de cărți scrise

Gazda Muzeului „Prima Școală Românească” a studiat de-a lungul timpului un volum uriaș de documente istorice – majoritatea redactate în alfabetul chirilic, prezentate publicului larg în scrierile părintelui Vasile Oltean. „Abia în 1967, un epitrop s-a urcat în pod să ia o scândură, a tras de ea, s-a dărâmat acea ușiță și a descoperit că erau 6.000 de cărți și 30.000 de documente. Când le-am luat de acolo, le-am așezat în 15 camere pline. Mai am 3 încăperi necercetate, deci 12 le-am terminat”, a declarat Vasile Oltean.

Documentele studiate de către Vasile Oltean reprezintă niște izvoare istorice de o valoare incontestabilă: „Am scris până acum 43 de cărți, ultimele două le-am lansat săptămâna trecută, la Covasna. E vorba despre o monografie a Diaconului Coresi – singura de pe piață, dar și o monografie a lui Mihai Viteazul – cea mai veche monografie din lume – din 1603, scrisă la Nurnberg, Germania.

Fiecare document, fiecare carte este valoroasă. Pentru istorie nu există mai important sau mai puțin important. Am mai găsit manualul din secolul XI, un text precoresian, un text din 1495 în limba română, înainte de scrisoarea lui Neacșu. Am găsit și prima Biblie a rușilor, am găsit prima carte slavă din lume – Cracovia, 1491, am găsit manuscrisul pe piele de ied nenăscut, cu foițe de aur de la Lăpușneanu – Codex Aureus, toate cărțile școlii ardelene, am toate Bibliile românești. Biblia lui Șerban Cantacuzino – 1688, Biblia de la Blaj – 1797, Biblia de la Buzău – 1856, Biblia de la Paris, a lui Ion Heliade Rădulescu – 1858… Acum am găsit, de curând, o Biblie tipărită la Petersburg de ruși, în limba română – 1818. E o colecție extraordinară”.

Capcanele istoriei

Vasile Oltean spune că istoria predată în școli conține multe dezinformări și vine și cu exemple în acest sens: „Cum să fiu de acord cu istoria învățământului, care spune că școala asta este din secolul XVI?! Am documentele construirii ei din secolul XV. Între timp, am găsit notat în Bula Papală (n.r. – document papal) a lui Bonifacio al XIX-lea, care vorbea despre această școală la 1392 – publicată în a 39-a carte a mea, tradusă din limba latină”.

Controversele imnului național

Imnul României este un alt subiect pe care Vasile Oltean l-a abordat în decursul anilor, a cărui istorie ascunde capcane, spune el: „Aceasta este una dintre cele mai mari nedumeriri ale mele! Am scris până acum opt ediții ale istoriei imnului <<Deșteaptă-te, române!>>. Toată lumea știe că Anton Pann este autor. De fapt, autorul imnului a liniei melodice este Gheorghe Ucenescu, din Șcheii Brașovului! Eu am avut o biografie a lui, în care povestește cum l-a compus aici, în grădină, de față cu Bălcescu și Alecsandri. Andrei Mureșanu, care îi era prieten și care a asistat i-a spus <<Vino și duminică, și-ți fac niște versuri!>>”.

În opinia părintelui de la „Sfântul Nicolae”, imnul compus de Ciprian Porumbescu trebuia utilizat și în prezent: „Noi trebuia să rămânem cu primul imn, <<Tricolorul>>. Cuvintele de pe vremea lui Ceaușescu le puteam înlocui și aveam cel mai frumos imn. Cel al albanezilor știți care e? <<Pe-al nostru steag>>, al lui Ciprian Porumbescu! Imnul evreilor e <<Cucuruz cu frunza-n sus>>, al lui Ciprian Porumbescu. Noi l-am aruncat la coșul de gunoi, nu se mai cântă pe nicăieri. Iar cel pe care-l avem acum nu este imn, ci cântec de înmormântare. Linia melodică este compusă pe o octavă foarte joasă. Versurile lui Mureșanu sunt frumoase, înălțătoare, dar muzica este tristă”.

„Am satisfacția că-l cunosc pe Mihai Viteazul poate mai bine ca pe tatăl meu”

Munca pe care o depune Vasile Oltean este una asiduă, având în vedere faptul că multe dintre documentele pe care le studiază sunt într-o stare avansată de degradare: „Sunt cărți care îți iau o oră-două, o lună, doi ani. Depinde de carte și de dificultatea ei. Manualul secolul XI îl studiez de 10 ani și am de lucru la el. La cartea cu Mihai Viteazul am lucrat doi ani.

Când vorbim despre timp, e relativ, pentru că eu lucrez la mai multe. Am 5 cărți la tipar. Acum lucrez la o carte de 2.000 de pagini scrisă în chirilică, scrisă groaznic, foarte greu de descifrat. Sunt cărți în slavă, greacă, latină sau română, scrisă în alfabetul chirilic”.

Vădit un om cu har divin, Vasile Oltean a oferit mai multe detalii despre ultima sa carte, scrisă în baza unor documente redactate de niște cronicari germani: „Monografia lui Mihai Viteazul am tradus-o toată, o cronică de 700 de pagini. M-a uimit această cronică prin corectitudinea celor care au scris-o – un ungur și doi nemți. Nu-l critică, dar nici nu-l laudă. Notează ce s-a întâmplat în fiecare zi, ca o cronologie foarte obiectivă. Cu siguranță cei care au scris-o erau în preajma lui, pentru că sunt amănunte zilnice.

Ediția mea are 1.000 de pagini, deci am satisfacția că-l cunosc pe Mihai Viteazul poate mai bine ca pe tatăl meu. Nu l-au criticat pe domnitorul nostru. Nu s-au stabilit asupra lui mai multe. În cronica despre care vă spun – prima din lume, Mihai Viteazul apare în context universal cu toate personalitățile din vremea aceea și evenimentele care s-au petrecut la Viena, în Muntenia, Transilvania. E o viziune foarte largă. Rudolf, Pașa Hasan sunt în cartea respectivă, în contextul evenimentelor de atunci. Tot ceea ce se întâmpla în lume. Asta pentru mine este o mare surpriză. Imaginea lui este de <<Mihai-Eroul>>. Apare ca un cioban, foarte fain portretul. Nu îl laudă, ci spun ce s-a întâmplat. Apare ca un conducător de oști bine pus la punct, pozitiv. M-a surprins corectitudinea neamțului, care nu interpretează, ci spune exact ce s-a întâmplat”.

-Andi Miron-

Te-ar putea interesa și: