Într-un mesaj ferm fără precedent, SUA au anunţat că susţin manifestaţiile pro-europene de la Kiev, denunţând interesele corupte ale oligarhilor ucraineni.
Statele Unite au avut sâmbătă cea mai fermă poziţie în favoarea manifestanţilor proeuropeni din Ucraina, avertizând dur împotriva oricăror ingerinţe externe în deciziile şi ambiţiile populaţiei ucrainene. "Poporul ucrainean luptă pentru dreptul de a se asocia cu nişte parteneri care-i vor ajuta să-şi realizeze aspiraţiile. Ei consideră că viitorul lor nu trebuie să depindă de o singură ţară", a declarat John Kerry, secretarul american de Stat, făcând referire la Rusia, într-un discurs rostit sâmbătă la cea de-a 50-a Conferinţă de Securitate de la Munchen. Şeful diplomaţieiamericane s-a întâlnit apoi cu cei trei lideri ai opoziţiei ucrainene, Vitali Kliciko, Arsenii Iaţeniuk şi Petro Poroşenko. Oligarhi corupţi SUA sprijină lupta ucrainenilor pentru democraţie, a mai adăugat Kerry, în cel mai clar mesaj de susţinere a mişcării pro-europene de la Kiev transmis de administraţia de la Washington până acum. Poziţia americană a fost imediat urmată de un mesaj la fel de ferm dat de Bruxelles. "Viitorul Ucrainei se regăseşte în UE" a declarat Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European. John Kerry a pus însă situaţia din Ucraina într-un context mai larg, avertizând asupra riscurilor la adresa tinerelor democraţii din estul Europei. "Vedem un curent de turbulenţe în prea multe părţi din sudul, estul Europei şi în Balcani. Aspiraţiile cetăţenilor sunt din nou afectate de interese corupte ale oligarhilor, care folosesc banii pentru a cumpăra politicieni, media şi slăbesc independenţa justiţiei şi drepturile orgnizaţiilor non-guvernamentale" a declarat Kerry. Dispăruţi fără urmă Conferinţa de la Munchen i-a adus faţă în faţă pe reprezentanţii puterii ucrainene şi pe cei ai opoziţiei. Prezenţi la o dezbatere, Vitali Kliciko şi ministrul ucrainean de Externe, Leonid Kojara, au avut un schimb de replici după ce primul i-a arătat oficialului de la Kiev poze cu manifestanţi răniţi de poliţie. Pe fondul tulburărilor din Ucraina, circa 36 de demonstranţi au dispărut fără urmă, potrivit opoziţiei ucrainene care acuză guvernul de la Kiev că se află în spatele acestor dispariţii. Băsescu: conflictele îngheţate blochează perspectivele europene La conferinţa de la Munchen a participat şi preşedintele român Traian Băsescu, acesta întâlnindu-se, în marja reuniunii, cu omologul său german Joachim Gauck, cu care a discutat, printre altele, despre lupta împotriva corupţiei din România. Sâmbătă, în timpul unei intervenţii la conferinţa de securitate, preşedintele Băsescu a făcut apel la ţările din zona Mării Negre să facă o prioritate din soluţionarea conflictelor îngheţate. În lipsa unor astfel de soluţii definitive, ţările care au pe teritoriul lor astfel de entităţi separatiste, precum Republica Moldova sau Georgia, nu vor avea perspectiva apartenenţei la UE, a mai avertizat preşedintele Băsescu într-o dezbatere moderată de comisarul european pentru Extindere, cehul Stefan Fule.