Lipsa fondurilor pentru transport ne lasă copiii fără carte

Lipsa fondurilor pentru transport ne lasă copiii fără carte

În timp ce Ministerul Educaţiei are întârzieri mari în plata banilor pentru naveta copiilor din mediul rural, autorităţile locale acoperă transportul după bunul plac.

Şansa copiilor din mediul rural, mai ales, de a merge la şcoală stă în pixul ministrului Educaţiei. Banii pentru naveta lor vin însă din când în când şi sunt mult mai puţini decât costurile reale. "În această problemă, a transportului către şcoli, vorbim, pe de o parte, de elevii care fac naveta şi, pe de altă parte, de cei care circulă cu reţeaua locală de transport", explică Cristian Gîrneaţă, reprezentant al Consiliului Naţional al Elevilor din România. 7 luni fără bani pentru navetă Problemele cele mai grave le întâmpină copiii din rural. "Sunt părinţi care au câte doi-trei copii la şcoală şi care pur şi simplu nu au bani pentru a le plăti din buzunar transportul. Până acum câtva timp decontarea acestor costuri se făcea integral. De când a venit noul guvern, pentru o perioadă de 7 luni, nu au mai acordat niciun ban. Domnul ministru Pricopie ne-a spus că sunt în blocaj pentru că multe firme au mărit preţul biletelor în ideea că, oricum, primesc banii. În loc să rezolve problema cu aceste firme şi să impună un standard de cost, Ministerul Transporturilor a propus o altă lege şi a tăiat mai bine de jumătate din banii daţi elevilor. Acum, legal, pot acoperit doar 50% din costuri. Nu au luat în calcul că se şi întorc de la şcoală", mai spune reprezentantul elevilor. În ceea ce priveşte transportul local, primarii sunt cei care stabilesc regulile. Situaţia cea mai gravă este la Constanţa, unde Radu Mazăre refuză să le subvenţioneze elevilor transportul în comun. Chiar în această lună, Asociaţiile elevilor din Constanţa şi Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă au înştiinţat în scris administraţia locală că o dau în judecată dacă în cel mult 30 de zile nu va accepta, conform legii Educaţiei, să le acorde subvenţia pentru transportul local în comun celor 50.000 de elevi şi studenţi din judeţ. Elevii din Constanţa îl cheamă în instanţă pe Mazăre Edilul susţine însă că bugetul este insuficient, oferind subvenţii pentru transport doar elevilor ai căror părinţi beneficiază de ajutor pentru căldură. "Din punctul nostru de vedere, e o fugă de responsabilitate. Tarifele practicate de RATC sunt destul de ridicate faţă de regiile din alte municipii. De exemplu, un elev în Bucureşti plăteşte 25 de lei pentru toate liniile, în timp ce un elev din Constanţa plăteşte 55 lei pentru o linie, 80 de lei pentru două linii sau 110 lei pentru toate liniile. În Timişoara, elevii au gratuitate la transportul local în comun. La Cluj, pe două linii. De ce trebuie să fie dezavantajaţi elevii din Constanţa?", a comentat preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa, Andrei Gîlcă. Liderul Ligii Studenţilor din Universitatea Maritimă, Theodor Retevoi, a redactat şi a trimis consilierilor chiar şi proiectul de hotărâre privind acordarea de subvenţii la transportul local. "Trebuie doar să şi-l asume şi să îl voteze, dacă nu, ne vedem în instanţă". Abandonul şcolar a ajuns la 17% Pe fondul crizei financiare, dar şi al problemelor din ce în ce mai acute cu transportul către şcoală, în ultimii trei ani, rata abandonului şcolar la noi în ţară a crescut. "Rata a pornit la un moment dat de la 18%, apoi a scăzut pe la 15% în 2007-2008 şi apoi a crescut la 16%. În momentul acesta, suntem într-un trend crescător. Ultimele date ne arată o creştere a ratei de abandon şcolar până la 17%", a spus chiar ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Aproximativ 70% din cauzele abandonului şcolar ţin de mediul familial şi de sărăcie, potrivit unui studiu UNICEFF prezentat anul trecut. La Cluj, au gratuităţi inclusiv elevii din privat Cei mai avantajaţi când vine vorba de transportul în comun sunt elevii din Cluj şi Timişoara. Primarul Emil Boc a anunţat recent că atât elevii din învăţământul public, cât şi cei din privat, vor beneficia de transport public gratuit pe două linii. Potrivit Primăriei, între 1.000 şi 2.000 de elevi studiază la şcoli private. Gratuitatea intră în vigoare din 1 martie 2014. "Toţi elevii din municipiu, indiferent dacă sunt la stat sau la privat, dacă au nevoie de transport pentru şcoală, îl primesc gratuit. Cei care nu au nevoie de transport, dar sunt implicaţi în activităţi extraşcolare, vor beneficia, de asemenea, de gratuitate pe două linii", a precizat Boc. Ceilalţi elevi vor primi reduceri de 50%, dacă vor dori să îşi facă abonamente la transportul în comun: 45 lei pe două linii şi 25 lei pe o linie, pentru o lună.