Mai multe state din lume şi-au delimitat perioadele istorice prin numerotarea lor. Astfel, avem cinci republici franceze, trei poloneze, trei greceşti şi tocmai şase sud-coreene. În ordine similară, avem trei Reich-uri germane (deşi primul s-a numit Sfântul Imperiul Roman), două imperii franceze, două mexicane, trei ţarate bulgare (care nu au însă o legătură directă unul cu altul, fiind despărţite de secole) etc.
Numerotarea republicilor se face tradiţional după constituţiile adoptate, deşi prima republică franceză a avut tocmai patru constituţii, iar prima republică poloneză (Rzeczpospolita) a fost o republică nobiliară (Serenissima) în frunte cu un rege ales. De menţionat că termenul însăşi are o semnificaţie puţin diferită de conceptul modern de republică (ca antonim al monarhiei). Res Publica latină ("afaceri publice") şi Rzeczpospolita poloneză (echivalentul englezului "Commonwealth") nu excludeau prezenţa unui suveran, şi nu abordau în general dihotomia monarhie/republică, semnificând mai degrabă că statul nu este proprietatea personală a monarhului, nu lipsa acestuia. În aceeaşi ordine de idei, unii pseudo-ideologi de la noi, au descoperit pe rafturile istoriei trei republici moldoveneşti: Republica Democratică Moldovenească, RSSM sovietică, şi evident serena Republică Moldova de astăzi. Cele trei se consideră continuatoare una alteia şi toate Ţării Moldovei medievale (chipurile desfiinţată în 1859). Aceastea se înscriu în aşa-numita "statalitate moldovenească", adică o tradiţie statală a moldovenilor. Dar tradiţia statală nu ţine exclusiv de popor. Austriecii au o tradiţie statală proprie, datorată dinastiei Habsburgice, dar asta nu-i face mai puţin germani ca popor. De menţionat că suveranii moldoveni, ca şi cei munteni, n-au fost cnezi, cum eronat traduc din rusă unii. Cneaz/cnezat este o denumire convenţională în limba rusă pentru state relativ mici, indiferent de titlul propriu-zis al suveranilor în limba locală, echivalent românescului principe, iar ţar/ţarstvo este echivalent românescului rege/regat (un stat mai mare), cu care sunt numiţi spre exemplu suveranii mitici greci ori cei biblici. Revenind la mioriţele noastre, ceea ce nu se observă de obicei la aceste patru state, este diferenţa de titulatură, "a Moldovei" şi "Moldovenească". Aparent ar însemna aceeaşi, dar în realitate câteva litere modifică radical esenţa statului. Moldova a fost o denumire bazată pe un aspect geografic, în acest caz al unui râu, şi niciodată nu se pomeneşte "Ţara Moldovenească". De la denumirea statală a provenit şi autoidentificarea de moldoveni, adică suspuşi ("cetăţeni") ai domnului Moldovei (ai întregii şi autenticei Moldove). Când Sfatul Ţării a proclamat în Basarabia Republica Democratică Moldovenească, acesta nu pretindea la moştenirea Moldovei vechi. Nici nu ar fi putut. Moldova nu a fost desfiinţată şi nici cucerită, cum vehiculează stataliştii, ci s-a contopit organic cu Ţara Românească, România fiind nu moştenitoare, ci continuatoare a celor două principate (la fel Spania s-a creat prin unirea Castiliei şi Aragonului, care şi astăzi stau aparte în lungul titlu al regelui Juan Carlos). Termenul "moldovenească" semnifica că statul este al moldovenilor, dar presupunea POSIBILITATEA existenţei şi a altor state ale moldovenilor (din nou NU ca etnonim, ci ca identificare geografico-politică). În aceeaşi ordine de idei, Ţara Românească medievală era o ţară a românilor, dar admitea existenţa şi altor "ţări ale românilor", în primul rând Moldova, şi denumirea avea o origine etnică, având ca alternativă geografică denumirea "Ungrovlahia" (specificând "de lângă Ungaria"). Nu în zadar unele surse denumesc cele două state Valahia Mare şi Mică, iar în Moldova vecina de la sud era numită Muntenia. În contrast, România înseamnă "ţară a tuturor românilor". Titlu perfect legitim, dat fiind că reprezintă unificarea tuturor ţărilor româneşti, fiind prin unirea cu RDM şi a Principatului Transilvaniei din 1918, şi moştenitoare a acestora. Bolşevicii au păstrat denumirea de "moldovenească", nu atât din grija pentru legitimitate, cât din necunoaşterea istoriei, şi mai ales pentru că aceasta suna mai "moldoveneşte". Dar după proclamarea independenţei denumirea a fost schimbată în Moldova, cu o vizibilă tendinţă de a-şi trage descendenţa din "Ţara" medievală. Intenţia bună, dar acest stat, creat de bolşevici în 1940, riscă să cadă într-o dublă uzurpare de titulatură. Să uzurpe moştenirea "tronului" Moldovei medievale, care se află de drept la Bucureşti, şi să pretindă întreg teritoriul vechiului voievodat, la care la fel nu are niciun drept. În contrast, separatiştii transnistreni, inconştienţi de fapt, au adoptat o denumire mai adecvată, Republica Moldovenească Nistreană, specificând că republica lor pretinde a fi"a moldovenilor", dar numai al celor din regiunea dată. O situaţie similară s-a creat în sfera ecleziastică. Mitropolia Chişinăului a fost întitulată "a Întregii Moldove". Apar câteva întrebări logice. Oare Mitropolia Moldovei creată în secolul XIV sub domnul Petru I Muşat şi-a pierdut "statalitatea" în 1813?Cât de întinsă este Moldova istorică, dacă Mitropolia Moldovei nu era a "Întregii"? Şi cum poate "Întreaga Moldovă" să fie mai mult decât de două ori mai mică decât Moldova? Nu este titulatura cea mai importantă problemă a RM, dar aceasta dictează conştiinţa de sine a statului şi percepţia internaţională, idealurile şi originea acestuia. Iar pentru a se ridica din stadiul unei oarecare republici moldoveneşti (sovietice), RM trebuie să iasă odată şi odată din Sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al URSS. Cum spunea marele filosof grec Platon:"Atunci vor fi republicile fericite, când domnitorii vor gândi, sau gânditorii vor domni."
Recomandările noastre
