Moș Barbu Nouă a băut și și-a bătut nevasta toată viața. Bolnav, în pragul morții, s-a pocăit și s-a vindecat. Asta-i legenda care circulă în cea mai săracă zonă din județul Iași, în comuna unde 3.000 de țigani trăiau în bordeie și furau tot ce prindeau. Acum, toți sunt penticostali iar duminică încă 50 s-au botezat în apa mâloasă a Voineștiului.

Într-o râpă, sute de gură-cască s-au adunat ca într-un amfiteatru antic să privească minunea. Pe malul celălalt, 50 de suflete chinuite, altădată condamnate la supravieţuire prin violenţă, strigau şi plângeau de li se scuturau veşmintele albe. Flăcăi voinici, numai buni de bătăie în discotecă, vărsau lacrimi de pocăinţă într-un pârâu până când un şarpe a ieşit spre ei. A fost zi de botez la penticostalii din satul Slobozia, comuna Voineşti. Duminică, 3 iunie, 50 de oameni au fost scufundaţi în gârla ce traversează localitatea. Începuturile

Fără faptele pline de răutate ale lui Barbu Nouă Sandu nimic din toate astea nu s-ar mai fi întâmplat în Duminica Mare a Rusaliilor la Voineşti-Slobozia. Barbu îşi bătea nevasta, îşi alunga fiul în surghiun prin alte sate, îşi dădea foc la propria casă încercând să ardă odată cu ea. „Eram bolnav de artrită, trebuia să îmi amputeze picioarele şi de disperare am băut mult. Oricum aveam darul beţiei”, recunoaşte bătrânul Barbu, chip curat. „Nu mai vedeam nicio şansă pentru mine. Stăteam cu lanţul pe acoperiş şi alungam pe oricine se apropia să stingă focul. Voiam să mor.” Disperarea a pus stăpânire pe Barbu Nouă Sandu prin 1991, când împlinise 40 de ani de viaţă şi nu mai găsea nici o speranţă pentru sine. Nevasta nu îi mai dăruise copii, avea doar unul adoptiv, pe care îl dispreţuia. Fiul surghiunit

Consătenii care i-au stins focul din casă mărturisesc şi acum despre faptele lui răutăcioase „pentru el şi familia lui”. După incendiu, când i s-au terminat banii de băut, Barbu a luat-o pe nevastă-sa deoparte, doar el cu ea, şi i-a spus: „Mă, femeie, mă pregătesc de spital să mă taie. Indiferent ce am făcut noi pe lumea asta, am băut, am fost naşi de botez, cât o mai duc nu ştiu, dar simt că nu rămâne nimic din mine. Vreau să ne pocăim”. Şi Barbu a mers la biserica penticostală din Iaşi în loc să ia drumul spitalului. Acolo şi-a mărturisit păcatele în faţa fiului său vitreg, Viorel Bădărău, cel surghiunit şi devenit între timp pastor. Barbu a uitat de spital şi a ales să se întoarcă pocăit, acasă. A fost „cârligul”

În Slobozia, toţi s-au mirat că „mare minune a făcut Domnul cu omul ăsta nebun de legat”. În câteva luni, artrita i s-a vindecat şi pilda lui a devenit cârligul în care comunitatea şi-a agăţat speranţele pentru o viaţă mai bună. Femeile din Slobozia s-au bucurat că bărbaţii lor, dacă se pocăiau, nu le mai băteau, copiii din familiile de pocăiţi au prins drag de carte şi cele trei şcoli din Slobozia au devenit neîncăpătoare. Douăzeci dintre tinerii din satul acesta uitat de lume au absolvit de curând liceul şi, pe scurt, comunitatea unde aproape toţi vedeau scăpare prin crimă s-a liniştit. Astăzi, poliţiştii nu mai investighează actele lor de violenţă, ci vin să caute contribuabili care nu îşi plătesc impozitele. Şi toate astea, zic oamenii, datorită pastorului Viorel Bădărău care, după ce l-a convertit pe tatăl său vitreg, a revenit în Slobozia, de unde fusese fugărit. Poliţist şomer

În Duminica Mare a Rusaliilor, un poliţist TF a coborât în râpa unde s-a adunat tot satul la botez şi l-a căutat pe unul de-ai lui Nichita. Imediat, liderii comunităţii au dat veste şi l-au chemat pe împricinat, care tocmai se pregătea să primească duhul sfânt în haine albe. Candidatul la botez preschimbat instantaneu în datornic la stat a stat cuminte în faţa poliţistului, l-a ascultat liniştit, fără ţipete sau fuste aruncate în sus, şi a semnat un proces verbal că are de plătit impozite, „în rate”, pentru fierul vechi predat la depozite. „Mulţi predau fier vechi pe buletinul unuia singur de se adună câte 50.000 de lei care trebuie impozitaţi”, lămureşte poliţistul.   Religia i-a schimbat În 20 de ani de când a început evanghelizarea în satul Slobozia şi împrejurimi, biserica a reuşit ce niciun proiect european pe sute de mii de euro nu ar fi schimbat: 3.500 de suflete de bătăuşi din tată în fiu s-au civilizat. Dacă în anii ’90, o casă de chirpici cu chişcă în loc de fereastră impunea stilul în satul Slobozia, astăzi pe vatra bordeielor slobozenii au ridicat vile cu etaj şi pe drumurile neasflatate de autorităţi în locul căruţelor circulă dubiţe cu numere de Olanda, Italia sau Franţa. Banii altădată aruncaţi pe băutură sunt acum drămuiţi într-o comunitate religioasă. Gospel lăutăresc

„Oamenii aceştia au fost marginalizaţi. Sunt ţigani de care nimeni nu voia să audă. Făceau războaie între ei, răzbunări, aveau numai probleme cu legea”, mărturiseşte pastorul Bădărău. Pe ritmuri de muzică lăutărească, cu versuri creştine, junii tatuaţi pe gât şi femeile lor bucuroase că nu vor mai lua bătaie, cheamă pe „Duhul Domnului care îi cercetează”. Candidaţii la botez îmbrăcaţi în alb, precum Hristos în faţa lui Ioan, tremură şi cântă în delir: „Te rog, Dumnezeu, intră în inima mea, Dă-mi putere, M-am săturat de această lume stricată, Primeşte-mă şi dă-mi o inimă curată”. Muzicanţii veniţi tocmai de la Târgovişte închină versuri despre chinurile păcătoşilor şi bucuria botezului. Pastorii predică la microfon despre nunta cu Mântuitorul, localnicii salută „Pacea Domnului” şi cu toţii se numesc între ei frate şi soră. BOTEZAȚI DOAR LA MATURITATE

50 de romi în toată firea băgați cu capul în apa mâloasă a Voineștiului

Viorel Bădărău, pastorul de la Slobozia care a evanghelizat 90% din sat, se află de dimineaţă în mijlocul adunării. Un penticostal poate primi botezul doar după împlinirea vârstei de 18 ani, pentru ca alegerea să o facă în cunoştinţă de cauză. Pastorul Bădărău a pornit în viaţă fără nicio şansă, dintr-o familie săracă, dezbinată, cu un tată vitreg de la care a primit doar bătaie. „De mic copil am avut o viziune să schimb mentalitatea oamenilor din satul meu”. Şi Viorel a primit în dar o Biblie de la un străin. Acela a fost momentul. Fără cruci, doar ceasuri

În Casa de adunare, cum ai intrat, bărbaţii stau la stânga, femeile la dreapta. Când dau tonul la rugăciune, o bolboroseală colectivă cuprinde sala, fiecare glăsuieşte tare şi doar pe buze poţi citi ce zice: „Te rog, Doamne, din toată inima, dă-mi putere” şi urlă din toţi bojocii către cer. Unii ţin mâini la inimă, alţii pe frunte şi cu toţii îşi întind mâinile în aer. Pe pereţii albi nu se vede niciun crucifix, doar ceasuri şi citate din psalmi. Junii şi junele ies din biserică şi, în fruntea procesiunii, pornesc înspre râpa cu apă tulbure. Sunt îmbrăcaţi în haine „fără pată”, după cum sunt pe afară la fel să fie şi pe dinăuntru.

Sectanţi, dar creştini

Pe râpa de la râu, lumea puzderie îi întâmpină pe cei ce vin îmbrăcaţi în haine albe. „Glorie, osana, mărire!”, se strigă. Gură-cască de azi au fost botezaţi în anii trecuţi. Aproape orişice femeie poartă în braţe un sugar, iar ţâncii se ţin după taţii lor ocupaţi de asemenea cu cei mai mici. „Facem copii câte şapte, câte doişpe’. Ne e drag să îi creştem”, zice o mamă cu năframă. Iar pastorul o completează, „Îşi trimit odraslele la şcoală”. Puţini bătrâni vezi şi aceia doar pe la margine, supăraţi că li s-au convertit copiii. „Când m-oi boteza eu în borta aia, atunci să se boteze toţi din sat”, spune un moş.   Un şarpe a ieşit dintre ei

În mijlocul gârlei, doi pastori au intrat în apa mâloasă împreună cu junii, unul după altul. Când s-a afundat al treilea flăcău între valurile cremoase, un freamăt a mişcat mulţimea. „Ce s-a întâmplat, a căzut careva în apă?”, întreabă unul. Timp de patru ore nimic nu îi impresionase pe toţi într-o suflare, când a apărut un şarpe ce se îndrepta prin faţa candidaţilor pentru botez. „Opreşte-l, omoară-l, uite cum au ieşit păcatele din ei”, striga lumea şi au prins a lovi cu crengile până l-au adus la mal. O femeie venită de la Ciurea, înveşmântată în alb, singura cu batic brodat, înainte să intre la apă, a apucat să spună că așa minuni nu se mai întâmplă în altă parte. A fost ultima evanghelizare colectivă, pentru că aproape toată comunitatea e penticostală. DIN CE ÎN CE MAI MULȚI

Penticostalii, cea mai agresivă mișcare religioasă la nivel mondial

Penticostalii pun în centrul religiei lor importanţa Duhului Sfânt şi experienţa directă a credincioşilor cu Dumnezeu. În România, potrivit recensământului realizat în urmă cu zece ani, penticostalii reprezentau 1,5% din populaţie (aproximativ 330.000 de suflete). Se aproximează că numărul lor a crescut simţitor, însă nu există încă date oficiale deoarece nu au fost făcute încă publice rezultatele recensământului efectuat la sfârşitul anului trecut.

Penticostalismul este cultul cu cea mai importantă dezvoltare, în lume existând aproximativ 250 de milioane de penticostali, adică 10% din întreaga mişcare creştină. Biserica Penticostală a apărut la cumpăna dintre secolele XIX şi XX, în Statele Unite, unde predicatorul Charles F. Parham a lansat ipoteza că asupra credincioşilor încă mai coboară Duhul Sfânt, idee argumentată cu mai multe versete din Noul Testament. Numele organizaţiei vine de la a cincizecea zi de la Înălţarea lui Iisus (Rusalii), când – potrivit Bibliei – Duhul Sfânt a coborât asupra discipolilor lui Iisus şi le-a oferit darul vorbirii în limbi (glosolalie). CITIȚI ȘI:

• Femeia din Brașov care și-a ucis bebelușul a fost arestată. Ea susține că Dumnezeu i-a cerut să comită crima