Astăzi, la Onești, în Cadrul Zilelor „G.Călinescu” se lansează un film de mare interes documentar și cultural: „Șora – jocul cuvintelor și al întâmplării”, realizat de Luiza Șora.
Orice localitate − din România sau din altă țară europeană − și-ar dori să găzduiască un asemenea eveniment. Acest privilegiu i-a revenit, iată, municipiului de pe Trotuș, cu numai 40.000 de locuitori, datorită vocației culturale a autorităților de aici, și, mai ales, pasiunii și competenței, seriozității și spiritului de sacrificiu cu care profesorul și poetul Constantin T.Ciobanu organizează anual la Onești, începând din 1969, ceea ce înseamnă de aproape cincizeci de ani, Zilele „C, Călinescu”.
Nu este o manifestare culturală ca oricare alta, nu are nimic convențional (sau provincial), este un moment fast pentru întreaga cultură română, pentru că la dezbaterile și recitalurile de aici participă oameni de valoare din toată țara. De-a lungul timpului au fost prezenți la Zilele „G. Călinescu” aproape toți marii noștri scriitori, ca Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu sau Mircea Cărtărescu. În fiecare an, pentru câteva zile, capitala culturii românești se mută la Onești.
Mihai Șora și Luiza Șora (Palanciuc) FOTO: ALEX. ȘTEFĂNESCU
Lansarea filmului dedicat lui Mihai Șora (în prezența sa și a realizatoarei filmului) este așteptată cu emoție și curiozitate. Mihai Șora are 100 de ani (la 7 noiembrie va împlini 101) și este cel mai valoros filosof român în viață. Gândește mai clar decât aproape toți tinerii care se pronunță în diverse probleme în spațiul public. Are o cultură întinsă, bine însușită, de care nu face niciodată paradă, dar care dă greutate fiecărui cuvânt al său, scris sau rostit. Este prietenos și dornic de dialog, ia parte la petreceri, pleacă în excursii, face daruri. La 98 de ani s-a căsătorit cu o femeie tânără și frumoasă, poeta, eseista și traducătoarea Luiza Palanciuc, cu care forma încă dinainte de căsătorie un tandem de intelectuali de elită. Prezența lor împreună la orice manifestare culturală ridică imediat nivelul discuțiilor și creează participanților sentimentul că întâlnirea a fost un eveniment.
Mă bucur că îl cunosc și personal pe Mihai Șora și că îl pot admira și de aproape, nu numai citindu-i cărțile. Acum câțiva ani, la Iași, la un banchet organizat după o dezbatere despre poezie și filosofie, l-am văzut dansând o seară întreagă cu Luiza Palanciuc (acum se numește Luiza Șora). Noi, ceilalți, schimbam partenerele, ne mișcam în ritmuri care ignorau muzica, făceam glume mai mult sau mai puțin inspirate. Mihai Șora dansa cu adevărat, cu grație, absorbit de comunicarea fără cuvinte cu partenera lui. Și aceasta după ce, la dezbaterea care tocmai se încheiase, fusese aplaudat pentru intervențiile lui impresionante prin profunzimea gândirii și printr-un stil lapidarenunțiativ, care dădea autoritate cuvintelor.
La nicio întrebare marele filosof nu răspunde imediat, cu acea spontaneitate vulgară care este la modă în mass-media din România. De fiecare dată tace, se concentrează asupra lui însuși și captează un adevăr din adâncul ființei. Răspunsurile pe care le dă sunt de neuitat. Dar și tăcerile emoționează, ca momente de maximă intensitate a reflecției.
Mihai Șora ia atitudine și azi, cu demnitate și curaj, în probleme de interes public. Verdictele lui morale au un ecou mai mare decât cele ale instanțelor juridice. Luiza Șora, ea însăși o autoare cu merite indiscutabile, vrea ca spectacolul de inteligență și farmec oferit de Mihai Șora, la care ea asistă zilnic, să ajungă și la alții. Îi suntem recunoscători pentru acest gest generos.
Tot aici, la Onești, voi fi sărbătorit și eu cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani (aniversarea propriu-zisă va fi la 6 noiembrie). Am cu treizeci și ceva de ani mai puțin decât Mihai Șora. Și totuși, nu sunt mai tânăr decât el. Semăn cu acest admirabil om doar prin ceva: m-am născut și eu cu o vocație a bucuriei. În 1978, când am citit cartea sa „Sarea pământului”, am tresărit citind pasajul în care sunt enumerate variantele de bucurie pe care le poate trăi un om: „Bucuria iradiantă, bucuria genuină, bucuria explozivă, bucuria suavă, bucuria intens liniştită, bucuria întru sine adunată, bucuria glorioasă, peste lume revărsându-se; chiar şi nobila, diafana bucurie senin-melancolică a finitudinii asumate“.
Exact așa aș fi scris și eu dacă aș fi avut talentul literar al lui Mihai Șora.
Recomandările noastre
