Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că intenționează să achiziționeze 100 de aeronave militare Ilyushin Il-76 până în anul 2030.
Potrivit unei declarații oficiale, Ministerul Apărării intenționează să cumpere peste 100 de aeronave militare de transport Ilyushin Il-76MD-90A înainte de anul 2030, precum și aeronave de realimentare cu combustibil, dezvoltate pe baza acestui model. "Aceasta este principala aeronavă din strategia de dezvoltare dispusă de Ministerul Apărării. Există posibilitatea ca Ministerul Apărării să cumpere peste 100 de astfel de aeronave, iar numărul lor va crește dacă adăugăm avioanele de realimentare cu combustibil produse pe baza acestui model", a declarat vicepremierul Yuri Borisov pentru agenția rusă de presă TASS. Ministerul Apărării din Rusia va primi săptămâna viitoare primul avion de transport militar Il-76MD-90A, a declarat joi purtătorul de cuvânt al producătorului rus de aeronave și al biroului de design Ilyushin. "Primul avion de serie este pe deplin pregătit. Se preconizează că va fi dat în folosință săptămâna viitoare", a declarat pentru reporteri o sursă din companie. Aceeași sursă a confirmat că niciun avion Il-76MD-90A nu a fost dat în folosință armatei ruse încă din anul 2014. Înainte de acest an, flota militară de transport aerian a Forțelor Aerospațiale Ruse a primit două astfel de aeronave, sub forma unei livrări pre-producție. Conform informațiilor actuale, este vorba de o versiune îmbunătățita a modelului IL-76MD, care se bazează pe platforma IL-76 de transport aerian de marfa. Il-76MD-90A, cunoscut și sub denumirea de ”Proiect Il-476” în timpul etapei de proiectare, este proiectat pentru a transporta o gamă largă de echipamente militare, personal înarmat, vehicule grele și lungi, precum și alte tipuri de sarcini. Cea mai recentă modificare adusă aparatului se remarcă prin echipamente noi, inclusiv un bord de sticlă, motoare moderne de tip PS-90A-76, o aripă modificată și corpul ranforsat. Il-76MD-90A este folosit ca bază pentru avionul de transport combustibil de tip Il-78M-90A. Prima producție de serie a modelului Il-76MD-90A a fost lansată la uzina din Ulyanovsk, pe 16 iulie 2014.