1 din 10 romani sufera de hepatita B sau C

1 din 10 romani sufera de hepatita B sau C

Multi bolnavi nici nu stiu ca sunt infectati, semnele celor doua forme de hepatita fiind de multe ori insesizabile.

Peste doua milioane de romani sunt infectati cu virusul hepatic B si C, ceea ce ne situeaza pe primul loc in Europa in ceea ce priveste  prevalenta acestor boli in randul populatiei. Foarte putini bolnavi primesc insa tratamente compensate prin asigurari din cauza costurilor foarte mari. Datele au fost prezentate in cadrul a doua evenimente desfasurate joi si vineri, cu ocazia Zilei Mondiale de Lupta impotriva Hepatitelor Virale.

999 de bolnavi tratati in 2006

Din cei aproximativ un milion de romani care sufera de hepatita B, doar 1a primesc tratament. „Nicio tara din lume nu poate asigura tratamentul pentru toti bolnavii infectati, totusi in Romania sunt de peste zece ori mai putini suferinzi care primesc medicamente prin programul national”, a declarat profesorul Mihai Voiculescu, presedintele Asociatiei pentru Studiul Ficatului.

Medicul a oferit si un exemplu concret: din 120 de bolnavi ajunsi la Spitalul Fundeni ale caror dosare au fost trimise pentru aprobare la casa de asigurari, numai 12 au fost aprobate, restul bolnavilor ramanand pe lista de asteptare. La nivel national, au fost aprobate 999 de astfel de dosare in anul 2006.

Pentru un singur pacient, costurile tratamentului sunt mari: spre exemplu, cel cu Interferon Pegylat costa 3.864,88 lei pe luna si cu Interferon Standard, 4.323,17 lei, arata datele oferite de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

„Chiar daca tratamentul hepatitei cronice B pare scump, este mult mai ieftin decat medicatia pentru ciroza sau complicatiile maladiei, costul transplantului si medicatia postransplant”, sustine profesorul Oliviu Pascu, presedintele Comisiei Nationale de Gastroenterologie a Ministerului Sanatatii.

120.000 de lei pe an, pentru un bolnav cu hepatita C

Cu peste un milion de persoane infectate cu virusul HCV, Romania se afla pe primul loc la numarul bolnavilor de hepatita C, arata un raport realizat in 22 de tari europene. Uwe Siebert, medic de la Universitatea de Stiinte Medicale, Informatica si Tehnologie Medicala din Austria, a prezentat ieri doctorilor romani un studiu paneuropean despre impactul hepatitei C in Europa.

Raportul situeaza Romania pe primul loc ca prevalenta si pe primele locuri la rata mortalitatii prin hepatita C. In comparatie cu Franta, unde 16 pacienti din 100 primesc tratament, in Romania mai putin de un bolnav din 100 beneficiaza de terapie din bani publici, a mai spus doctorul Siebert, specialist in sanatate publica.

„Hepatita C este o problema neglijata, si asta in conditiile in care, in lume, numarul oamenilor care mor de hepatita C este de doua ori mai mare decat numarul deceselor cauzate de infectia cu HIV/SIDA. Costurile tratamentelor si problemele sociale cauzate le egaleaza pe cele implicate de virusul HIV”, a avertizat medicul austriac. Pentru un singur pacient, statul roman plateste anual aproximativ 120.000 de lei, tratamentul hepatitei C fiind printre cele mai scumpe din tara.

Cand este nevoie de tratament

Nu toti bolnavii care au virusul hepatic C au nevoie de tratament. „Dupa ce o persoana a fost infectata, dezvolta in organism anticorpi impotriva virusului hepatic C. Acestia pot distruge virusul, ceea ce inseamna ca persoana este in afara oricarui pericol. Sau mai exista situatia in care virusul ramane in sange, dar in cantitate mult prea mica, iar analizele (transaminazele) sunt in limite normale”, subliniaza profesorul Alexandru Oproiu, de la Spitalul Fundeni.

Chiar daca analizele ies proaste si persoana e diagnosticata cu hepatita (virusul e activ in organism), nu primeste imediat tratament. „Odata diagnosticat, se realizeaza toate analizele (punctie si biopsie), se face un dosar si bolnavul poate astepta un an sau doi, timp in care este evaluat din trei in trei luni si i se dau medicamente inlocuitoare. La noi, tratamentul gratuit se da cu prioritate la stadiile avansate ale bolii”, adauga Carol Stanciu, presedintele Societatii Romane de Gastroenterologie.

CUM SE TRANSMIT

Transfuzii, sex si instrumente nesterilizate

Atat hepatita B, cat si cea de tip C se transmit prin transfuzii, instrumentarul din cabinetele stomatologice, saloanele de infrumusetare si cele de pearcing, unde sterilizarea nu este bine realizata.

„Virusul supravietuieste intr-o picatura de sange infectat timp de sapte zile”, explica specialistii. Un prim indiciu care va poate arata ca ati putea avea hepatita ar putea fi un nivel ridicat al transaminazelor in sange. Sunt insa si cazuri in care transaminazele sunt normale, iar hepatita B nu are niciun semn.

Testul care spune daca hepatita evolueaza spre ciroza sau cancer este cel de masurare a incarcaturii virale. Hepatita C poate fi o boala asimptomatica, singurele semne care v-ar putea da de banuit fiind o stare de oboseala permanenta la eforturi mici sau o stare de depresie.

Daca ati facut o operatie ori vreo transfuzie de sange inainte de 1992, cand s-a introdus obligativitatea ca toti donatorii sa fie testati, exista riscul sa fi fost infectat cu virusul hepatitei B sau C. De asemenea, medicii va mai avertizeaza sa va faceti analizele daca aveti piercinguri, tatuaje sau contacte sexuale neprotejate.

Ne puteți urmări și pe Google News