1.000 de euro pentru angajații care poartă mască. Cine dă banii

Germanii de la Daimler își permit să acorde bonusuri generoase pentru angajați, datorită profitului uriaș înregistrat chiar și în 2020.

Gest de mărinimie făcut de o mare companie cu renume la nivel mondial. Angajații de la Daimler, grupul mamă al Mercedes, vor primi câte 1.000 de euro, bani reprezentând o primă acordată pentru perioada pandemiei de coronavirus. Liderii concernului au luat această decizie pentru a-i răsplăti pe angajați pentru că poartă mască de protecție sau pentru că unii lucrează în această perioadă de acasă.

Suma totală de 160 de milioane de euro nu se simte la marele producător de automobile

Suma acordată este uriașă, pentru că de prime vor beneficia în jur de 160.000 de angajați de la Daimler. Așa că bonificația totală se învârte în jurul sumei de 160.000.000 de euro.

Cei de la firma respectivă își permit să acorde astfel de prime și în această perioadă dificilă din punct de vedere economic, la nivel mondial, pentru că Daimler are așteptări mari în privința profitului și la încheierea bilanțului pentru anul trecut. Se estimează un plus de 2,7 miliarde de euro, apropiat cu cel înregistrat în 2019.

Bonusul acordat angajaților, pentru profitul din aul 2018 a fost de cinci ori mai mare

De asemenea, angajații au fost răsplătiți pentru profitul de anul trecut cu câte 1.100 de euro. Dar, în 2019, ei au primit câte 5.000 de euro pentru profitul obținut de Daimler în anul 2018, adică aproximativ 8,1 miliarde de euro. Estimările nu arătau foarte vine pentru anul 2020, din motive lesne de înțeles, care au ca punct comun pandemia de coronavirus ce a cauzat o recesiune economică la nivel mondial.

Însă, în trimestrul al 3-lea, cei de la Daimler au avut un rezultat financiar la care nu sperau, cu un profit operațional în creștere cu 14%. Rezultatele au venit pe fondul unei scăderi a veniturilor și a numărului de unități vândute. Cea mai importantă piață pentru producătorul german a fost cea din China, care și-a revenit puternic după o perioadă de contracție economică.