Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Un gînd despre euroscepticism
Un gînd despre euroscepticism

Un gînd despre euroscepticism

Scepticismul este o școală de gîndire cît se poate de respectabilă dar și o atitudine cît se poate de firescă în viața cotidiană.

Toți sîntem, în cea mai mare parte a unei zile, sceptici. Vrem, cu alte cuvinte, să vedem cît mai multe dovezi și sîntem, în același timp, prudenți cu privire la direcția de evoluție a lucrurilor. Sceptisicmul este opusul entuziasmului necenzurat, încrederii pe nevăzute și dedicațiunii cvasi-fanatice, este antonimul credulității. În langajul european, însă, cuvîntul acesta tinde să desemneze altceva. În limba bruxelleză, scepticismul a devenit opusul democrației, toleranței și comportamentului civilizat. Iar în bruxelleza de ultimă oră, sceptic înseamnă extremist.

Dacă Europa ajunge să evacueze  dubiul din deprinderile ei intelectuale, atunci piere pur și simplu. Exagerînd un pic, aș zice că cea mai mare eroare pe care o pot face entuziaștii europeni este să se dedice construcției UE cam așa cum noi, esticii, eram mînați de la spate să ne dedicăm construcției socialismului acum vreo 30 de ani. Adică, în orb, dar în marș voios eliminînd dintre noi ”elementele ostile”.

Peisajul publicistic românesc s-a umplut de articole privitoare la Uniunea Europeană în ultima vreme și mă grăbesc să salut acest fapt. Nu doar stimulați de cel mai recent proces electoral, autori precum Ovidiu Nahoi, Cristian Ghinea ori Alina Mungiu, dar și mulți, foarte mulți alții, au publicat articole consistente pe teme europene. În general, jurnalismul despre Europa are o calitate cu mult superioară jurnalismului politic autohton. E mai informat, mai civilizat, mai logic. Nu urlă, nu cere pușcărie pentru nimeni, nu dă șuturi. Suferă, totuși, de o anume uniformitate: absolut toți cei pe care i-am citit în această materie sînt pro-europeni, nici unul nu manifestă nici cea mai mică undă de scepticism.

 În această privință, lucrurile sînt clare pe Dîmbovița: cine e cu Europa e bun, cine nu e cu Europa e rău. O spun fără sarcasm și fără năduf – chiar așa este. Această claritate, însă, are un preț paradoxal: orbirea. Tocmai pentru  că lucrurile sînt atît de clare noi la noi avem dificultăți mari să-i înțelegem pe euro-scepticii din alte părți. Ne uităm la ei și nu-i mai vedem. În locul lor, vedem extremiști.  Printr-o curioasă asociațiune, politicienii din alte părți care manifestă rezerve față de UE devin, sau sînt foarte aproape să devină, extremiști în presa noastră. Tocmai pentru că cei care s-au dedicat în ultimii ani subiectelor europene sînt oameni, în general, inteligenți și rafinați, ar trebui să nu cadă în acest păcat. Mai exact: euro-scepticii  lor nu sînt deloc același lucru cu euro-scepticii noștri.

Geografic vorbind, Uniunea se întinde între Marea Britanie și România. La fel și spiritual. Pentru britanici, UE este cu totul și cu totul altceva decît pentru români. Dacă interesul nostru național este o Uniune atît de integrată încît să ajungă la o formulă de genul Statele Unite ale Europei, interesul național al Marii Britanii este o Uniune mai puțin integrată, cu rol de coordonare în cîteva domenii și rol de reglementare în și mai puține. Dacă vrem să-i înțelegem, trebuie să nu facem greșeala de a crede că scepticismul lor este dăunător Uniunii. Pur și simplu, britanicii au alte așteptări de la UE decît noi. Să fiu clar: noi vrem de la UE bani, stabilitate economică, securitate, stat de drept și, în subtext, o discretă dar consistentă contagiune de prosperitate.

Britanicii își asigură toate aceste lucruri de unii singuri. Ei nu vor de la UE ceea ce vrem noi, căci, spre deosebire de noi, ei au toate acestea și fără UE. Pentru ei, și nu de azi, de ieri, UE a devenit prea intruzivă. Așa cum noi abia așteptăm să intervină UE în treburile guvernanților bucureșteni, oricare ar fi ei, pentru a nu-i lăsa să facă prostii, britanicii se irită de cîte ori intervine UE peste guvernanții de la Londra, oricare ar fi ei, pentru că interesul britanicilor este, în general,bine protejat de propriile guverne.

Cu totul altceva  este campania britanică tabloidă împotriva românilor care ne-a iritat, pe bună dreptate. Am răspuns și noi, cum ne-am priceput. Cînd ei ne ziceau de romii din România care se poartă la Londra exact cum se poartă la București, doar că la Londra comportamentul lor scandalizează, la noi nu, că ne-am obișnuit cu ei, noi le replicam cu Simona Halep și Angela Gheorghiu. În fine, bine că măcar am răspuns ceva. Dar este de spus limpede că jurnalismul tabloid este la fel peste tot în lume, inclusiv în România (adică este un jurnalism de prost-gust, care se adresează ființelor simple și le manevrează viscerele), iar Farage nu este deloc la fel cu Cameron. „Daily Mail” nu este deloc același lucru cu ”Times”. Scepticismul chiar și în varianta sa ”euro”, nu este egal cu xenofobia – în genral, scepticismul nu e o fobie!

Euro-scepticismul britanic este firesc. Prin secolul al XIX-lea, filozofii francezi spuneau că perspectiva crează fenomenul . Pur și simplu, UE este cu totul altfel, văzută fiind din diferitele părți ale continetului. Aceeași Uniune este o forță a binelui aici, dar e o forță enervantă la Londra. Pe de altă parte, trebuie să admitem că fără Marea Britanie, UE și-ar pierde din putere. Nu doar economic și financiar, dar și spiritual. Totuși, primul om care a rostit public cuvintele „Statele Unite ale Europei” după al doilea război mondial a fost un englez, iar Europa este astăzi unspați de libertate și prosperitate  și pentru că Marea Britanie s-a sacrificat exemplar pentru a o proteja de cele două cumplite totalitarisme ale veacului trecut.

Așadar, nu dați cu pietre în euro-sceptici cînd vă hotărîți să luptați cu extremiștii! Dați dovadă de rafinament european și deosebiți scepticii de extremiști!

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News