Udrea: PMP depune plângerea penală împotriva premierului şi a şefului Corpului de Control

Udrea: PMP depune plângerea penală împotriva premierului şi a şefului Corpului de Control

Deputatul Elena Udrea a anunţat că PMP va depune marţi la Parchetul General o plângere îndreptată împotriva premierului Victor Ponta şi a şefului Corpului de Control al acestuia, Ion Lazăr, pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi inducere în eroare a organelor judiciare, scrie Agerpres.

'Am finalizat plângerea împotriva primului-ministru şi a şefului Corpului său de Control, Ion Lazăr. Vom depune această plângere penală, astăzi, la Parchetul General. Îi acuzăm de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de dispoziţia art. 297, alin. 2 din noul Cod Penal, precum şi instigare la infracţiunile de inducere în eroare a organelor judiciare, ameninţare şi şantaj, prevăzută la dispoziţia art. 47 din noul Cod penal', a declarat Udrea.

În opinia sa, Victor Ponta a transformat Corpul de Control într-un 'organ de intimidare, şantaj şi represiune împotriva celor care se opun PSD-ului'.

'Şi-a permis prin acest instrument să îi cerceteze pe toţi cei care au semnat listele iniţiate de către PMP împotriva creşterii preţului la combustibil. (...) Şi-a găsit un instrument cu care să-şi intimideze adversarii politici, dar şi cetăţenii - Corpul de Control al premierului. Îi reamintim că acest Corp de Control este al Guvernului, şi nu al cetăţenilor', a spus deputatul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Elena Udrea a adăugat că semnăturile au fost strânse de tinerii PMP, fără a li se cere semnatarilor şi date personale.

'Am strâns aceste semnături în stradă, cu tinerii, iar tinerii noştri nu plagiază şi nu fură. Sunt tineri oneşti, care au adunat semnăturile celor care au vrut să semneze împotriva creşterii abuzive a accizei, fără însă a le cere date personale, pentru că tinerii noştri nu sunt operatori de date personale şi nici PMP nu este. Ca urmare, fiecare a completat câmpurile respective de pe liste aşa cum a dorit', a explicat Udrea.