Marți, 27 martie 2018, la Palatul Parlamentului, a avut loc o ședință festivă dedicată aniversării a o sută de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Au participat înalte personaje ale scenei noastre publice: premierul Viorica Dăncilă, președinții celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, Principesa Margareta, Custodele Coroanei, patriarhul Daniel și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

De la Chișinău a venit în fruntea unei delegații, Adrian Candu, vicepreședinte al PD. Pentru că era vorba chiar de unire, Mihai Ghimpu, Liderul Partidului Liberal, a refuzat să facă parte din delegație pe motiv că aceasta e condusă de Adrian Candu.

Au luat cuvîntul Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu, reprezentanții grupurilor parlamentare.

La sfîrșit s-a dat citire unei „Declaraţii solemne pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918”.

De la un capăt la altul manifestarea a dat în clocot de cuvinte mari, de propoziții bombastice și de aplauze, mai ales de aplauze.

Urmărind transmisiunea în direct fie și din greșeală, simțeai nevoia să te înalți în văzduh și, deci, mureai de ciudă că n-ai în loc de mîini aripi: „Podurile de flori au deschis calea, dar noi ne dorim şi poduri de piatră” (Adrian Candu); „ne vom reuni curînd în sînul familiei europene, onorând astfel lupta strămoşilor noştri bărbaţi, dar să nu uităm şi femei” (Viorica Dăncilă); „Aşa să ne ajute Dumnezeu!” (Margareta); „Unii colegi spuneau despre această declaraţie că este prea tare, alţii că este prea moale”, „Sunt oameni care au murit pentru această ţară, pentru că, pur şi simplu, o iubeau” (Liviu Dragnea); „Numai lipsa de încredere în propria noastră capacitate de a construi împreună o naţiune democratică, liberă şi indivizibilă ne poate împiedica să ne punem şi noi semnăturile pe un act al unirii” (Călin Popescu Tăriceanu).

Riscînd să-mi atrag mînia difuzoarelor de vorbe mari din presă și din politică, voi mărturisi că pe mine momentul de la Palatul Parlamentului m-a pus pe gînduri.

Mai întîi pentru că a fost un exercițiu de risc inutil.

Nici o problemă dacă ideea Unirii e agitată de partide de Opoziție, precum PMP.

Altfel stau lucrurile cînd ea devine moment din programul politic al Coaliției de Guvernare.

Unirea Basarabiei cu România e la ora actuală o idee mult îndrăgită de Moscova:

1. Ea ar da Uniunii Europene, Vestului, bătaia de cap cumplită dorită de Vladimir Putin.

2. Dacă s-ar realiza, Unirea ar consfinți în plan internațional însușirea Crimeii de către Rusia.

Unirea nu se va putea face decît prin Referendum.

Un Referendum care ar consfinți modificarea unor granițe postbelice.

Adică exact ceea ce s-a întîmplat în cazul Crimeii.

Modificarea unor granițe interbelice prin Referendum.

M-a pus pe gînduri și pentru că morile de vînt care macină cuvinte mari nu mă încîntă. Mai ales cînd aceste cuvinte mari intră în contrast cu meschinăria realității noastre.

Ele îmi amintesc de un pasaj din una dintre cele mai crunte satire ale lumii interbelice Însemnările doctorului Ulieru.

Bietul doctor, ajuns în Muscel, se confruntă cu astfel de situații:

„Infirmiera din I…, mi-a zis astăzi că e cu neputinţă ca copiii bolnavi de scarlatină, pe care îi îngrijeşte în infirmerie, să se poată hrăni numai cu lapte: ca să nu moară de foame, în înţelegere cu pă- rinţii lor, le-a dat să mănînce pastramă şi să bea rachiu”.

Pe acest fond, autorul nu putea decît să tresară sarcastic la manifestările patriotarde ale autorităților:

„Domnişoara Filisica M., învăţătoare, înfăşurată într-un steag tricolor, a cîntat: «La arme» şi «Minte-mă, dar spune-mi vorbe dulci»”.

Sub acest semn, al suspiciunii față de vorbele mari, văzute de Arghezi ca făcînd parte din șmecheria politicianistă Vin-o să mă păcălești!, am fost mult mai atent la declarațiile făcute luni, 26 martie 2018, de Ion Gavrilă, directorul general al Companiei Naționale CFR SA, la o conferință organizată de revista Capital.

Acesta s-a referit la unul dintre cele mai necesare proiecte ale României din ultima vreme:

Calea Ferată Gara de Nord-Aeroportul Otopeni.

Pe Hotnews, un site care a cîștigat enorm în materie de profesionalism prin plecarea lui Dan Tapalagă, care transformase publicația într-o foaie de luptă de tip bolșevic, amintind prin comentarii de editorialele Scînteii staliniste, care începeau toate cu Să... - Să luptăm împotriva dușmanului de clasă! Să denunțăm dușmanul de clasă! Să eliminăm dușmanii de clasă din rîndurile noastre! - am citit un articol bine informat despre acest proiect, unul dintre puținele care au dat atenție declarației lui Ion Gavrilă. Reproduc de pe site: „Proiectul unei legături feroviare directe între București și Aeroportul Otopeni, cu o gară semi-îngropată în zona terminalului sosiri, este una dintre lucrările începute în forță pe final de mandat al cabinetului Cioloș, în a doua parte din 2016, și lăsat «moștenire» guvernării PSD. Costurile erau estimate a fi în jurul a 100 milioane euro.

Inclus în Master Plan, cu finanțare europeană nerambursabilă, proiectul prevedea realizarea pînă în 2018 a încă 2 km de cale ferată pe lîngă cea existentă și care să subtraverseze DN1 până la Aeroport. Scopul final? Trenuri care să facă 18 minute din gara de Nord până la Aeroport, alte garnituri care sa facă opriri mai dese pe traseu în nordul Capitalei și trenuri directe spre/către Otopeni din orașe precum Brașov, Constanța, Galați, Craiova sau din nordul Bulgariei.

De cîțiva ani exista această legătură tren+microbuz Gara de Nord – Aeroport, însă de cele mai multe ori drumul durează mai mult decît cu mașina sau decît cu liniile speciale de autobuz 780 și 783. Drumul cu trenul durează 45-50 de minute pînă la halta P O Aeroport situată la 28 km de Gara de Nord (trenul ocolește prin Chitila și Mogoșoaia).

Apoi din haltă se mai parcurge distanța de 3 km cu un microbuz și în total drumul tren+microbuz poate dura 80-100 de minute. De la Piața Unirii la Aeroportul Otopeni sunt 18 km pe cale rutieră și drumul poate dura sub 50 de minute cu autobuzul, dacă nu sunt blocaje. În combinația tren+microbuz traseul este de 31 km.”

Realizarea proiectului ne-a fost cerută de organizarea Campionatului European de fotbal.

Ce-aș putea adăuga eu?

Că o cale ferată Aeroportul Otopeni-Gara de Nord e o necesitate depășind cu mult condițiile impuse de organizarea Campionatului european de fotbal în 2020.

Toate marile aeroporturi asigură și o legătură feroviară pentru cei sosiți cu avionul. În unele cazuri direct cu întreaga țară, grație trecerii pe la aeroport a unor căi ferate.

În alte cazuri, indirect, prin legătura feroviară cu gara principală a orașului.

Ce ne-a anunțat Ion Gavrilă?

Că s-a renunțat la proiectul ăsta.

Nu vom călători în veci de la Gara de Nord la aeroport direct cu trenul, fără transbordare. În locul necesarei, vitalei căi ferate, se va moderniza halta în care călătorii se vor da jos din tren pentru a lua autobuzul sau invers, din autobuz, pentru a lua trenul, tîrînd după ei bagaj:

Punct Oprire (P.O.) Aeroport, care va beneficia de scări rulante, copertină și o clădire, și de asfaltatea pe două benzi a unei șosele de microbuze.

Sub titlul Patriotism, Mihail Sadoveanu scria în ziarul Dimineața din 2 ianuarie 1937: „La noi în ţară, faţă de puţinul bine săvîrşit şi pentru care toată lumea trebuie să fie mulţămitoare, s-a ridicat cu mare patos patriotismul de vorbe. E o paradă care preţuieşte foarte puţin pentru binele şi viitorul acestui popor. Toate morile de vorbe adunate la un loc nu pot produce puterea pe care o dezvoltă, pe distanţă de un centimetru, un fulg în că- derea lui spre pămînt. Aşa încît biata ţară se regăseşte mai tristă după gălăgia retorilor. Cîteodată, ca în operaţiile de boscărie, vorba multă serveşte ca să distragă atenţia spectatorilor. Destui compatrioţi ai noştri acopăr cu sunete şi forme goale interese puţin vrednice da laudă. Patriotică e numai fapta constructivă.”

Manifestarea de la Palatul Parlamentului a durat două ore.

Putea dura o oră și jumătate.

În jumătatea de oră astfel cîștigată, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Viorica Dăncilă și Gabriela Firea, se puteau reuni la Guvern sau în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaților, pentru a discuta și a lua măsuri ca proiectul din 2016 (plătit de UE!) să nu fie abandonat, astfel încît și România să beneficieze de necesara cale ferată aeroportul principal – gara principală a Orașului. Ar fi fost – vorba lui Mihail Sadoveanu – acea faptă constructivă care ar trebui să țină loc patriotismului de vorbe.

Nu s-a întîmplat asta.

Și astfel marți, 27 martie 2018, România a cunoscut un nou moment al patriotismului de vorbe.

N. B. După șirul de spuse despre ea în interviul lui Sebastian Ghiță, Elena Udrea scrie pe facebook, luni, 26 martie 2018: „Îl rog/autorizez pe domnul Cristoiu să publice secvenţele din Jurnal despre care discută Sebi Ghiţă, ca să ne lămurim.”

Cu Elena Udrea n-am nici un canal de comunicare personală. De aceea apelez la acest canal de comunicare publică pentru a o asigura că voi publica în numărul de vineri, 30 martie 2018 nu numai ce se scrie despre secvențele invocate de Sebastian Ghiță, dar și toate pasajele în care apare numele celui de la Belgrad. O făceam mai devreme, dar, așa cum știe și Elena Udrea, scrisul din Jurnal e greu de descifrat în absența unei colaborări a domniei sale. Dacă ține să mă ajute, să-mi dea un semn din Costa Rica, pentru ca împreună să deslușim unele cuvinte din Jurnal.