Încă de la debut s-a remarcat prin rafinata fragilitate, ascunsă sub un strat de bărbăție pe care astăzi nu prea îl mai găsești. Vladimir Găitan pune în fiecare rol o lacrimă, o mângâiere aparte, o căldură, un adevăr și o candoare specială. I-ar fi plăcut să-și facă meseria într-o țară în care ideea de bătrânețe să fie respectată. Cu toate acestea, se simte norocos și este recunoscător pentru că Dumnezeu i-a îngăduit o carieră atât de lungă și frumoasă.

Săgeata căpitanului Ion”, „Întoarcerea lui Magellan”, „Zile fierbinți”, „Pentru patrie”, „Întâlnirea”, „Din nou împreună”, „Noi, cei din linia întâi” și „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” până la „Poker” sunt doar câteva titluri din bogata sa filmografie.

Tinerii pun teatrul pe locul doi

Pentru Vladimir Găitan, 2014 a fost un an bun, cu multe spectacole. Chiar dacă a ieșit la pensie este foarte activ, în sensul bun al cuvântului. Joacă în patru spectacole ale Teatrului de Comedie, longevive, „Escu” - de 14 ani, „Poker” - de 12 ani. Acestea se joacă efectiv cu casa închisă. Sala este arhiplină și asta îi dă o bucurie extraordinară. La sfârșitul anului, la Târgul Gaudeamus, i-a ieșit și cartea de memorii, deși crede că e cam pretențios numită astfel. „E o carte de suflet în care îmi povestesc o parte din viață. Povestesc despre colegii mei dragi, unii nu mai sunt printre noi, din păcate. Suntem o generație care se retrage și la propriu, și la figurat. E un adevăr cu care trebuie să ne împăcăm și noi, și publicul nostru. Există regretul că în spatele nostru o generație de tineri actori nu mai are puterea să-și facă loc”, spune actorul. Și totuși, acești tineri trebuie să-i înlocuiască pe actorii mari ai acestei țări.

FOTO: Vladimir Găitan pune în fiecare rol o lacrimă, o mângâiere aparte, o căldură, un adevăr și o candoare specială

Disperarea de a topi niște etape îi determină să fie de acord cu orice compromis, iar teatrul trece astfel undeva pe locul doi. „Asist la fenomenul acesta de programare a spectacolelor în care prioritățile sunt în cu totul și cu totul altă parte, mai puțin pentru teatru. Mă gândesc că și noi făceam film, țin minte că de foarte multe ori plecam de la filmări în costumul de filmare ca să nu întârziem la teatru, care era tabu. N-am suspendat însă nicio repetiție și niciun spectacol în 45 de ani. Astăzi, prioritate au orice activități în afară de cele din sala de teatru, teatrul în care tu ești angajat. Înțeleg întrun fel lipsa de bani, dorința de a câștiga, deoarece în zona culturii salariile sunt mizerabile. Încerci să-i înțelegi pe cei tineri că aleargă, dar parcă prețul e nedrept”, crede Vladimir Găitan.

Inflație de doctori

A vrut să predea la Institut, dar nu avea doctoratul. „De ce, după 45 de ani de meserie, am nevoie de doctorat? Nu poți să-ți dai doctoratul în cum îți pui sufletul pe scenă, cum îți crapă inima când știi că sala e plină și auzi rumoarea, bate gongul și în momentul acela îți vine să fugi. Cum să-ți dai doctoratul în așa ceva? Cum să povestești asta într-un doctorat, cine poate înțelege lucrurile astea? S-a creat această inflație îngrozitoare de doctori despre care acum se constată că au lucrări luate de pe te miri unde, ori scrise de acești negri care, sărăcuții, muncesc pe plantație și fac și ei un bănuț. Am curajul să spun că sunt enorm de mulți. Mă tem că lucrurile sunt puțin scăpate de sub control”, susține actorul.

„Zig-zag prin alfabetul vieții” - o carte vie

fost îndrumat pe drumul actoriei de un prieten foarte bun din Suceava, care l-a trimis la Petrică Gheorghiu, unul dintre marii „făcători de actori”. Actorul de la Bulandra aduna în jurul lui o trupă de copii pe care-i pregătea pentru IATC. „Am ajuns la Petrică Gheorghiu într-o zi de început de iunie, cu valiza mea de carton, cu fața mea de provincial speriat de bombe. Am trăit cea mai mare aventură din viața mea plecând cu troleibuzul de la Gara de Nord până la el, în Drumul Taberei. M-a acceptat, a început să despice la mine, să mă remodeleze și am intrat la institut cu nota cea mai mare, ceea ce a fost șocul grupului, pentru că venisem ultimul, eram întârziat rău de tot”, își aduce aminte actorul.

FOTO: Eu vorbesc despre o carte pe care am scoso, în care povestesc despre actori, de fenomenul care era pe vremea mea

Ce-și dorește la 68 de ani, abia împliniți? Să fie sănătos. „Am și o veste frumoasă, care mă bucură și mă umple de fericire și tine de viața mea personală. În frumoasa zi de 31 decembrie am devenit bunic. Feciorul meu, care trăiește la Londra, și soția lui mi-au dăruit acest cadou fantastic. Este o fetiță, cu un amestesc absolut special de nații și numele ei este Amelia Grace Găitan. Nu vă pot spune cât de mult mi l-am dorit, o punte între generații, o legătură ombilicală între noi. Am s-o pot ține curând în brațe și să trăiesc și această senzație de Vladimir Găitan bunic. I-am luato înainte lui George Mihăiță. O să-i povestesc cum e”.

Simplitate

„Zig-zag prin alfabetul vieții”, cartea pe care a scoso pe piață Vladimir Găitan la Editura All, scoate la lumină oameni, roluri, gânduri, prieteni, dar ocupându-se de promovarea ei, actorul a simțit pe pielea lui lipsa de interes și, mai ales, tentația comercialului. „Simți și în interviuri. Am avut o cumpănă în viață, o boală pe care am dus-o fără să fac spectacol din ea. Nu există interviu pe care să-l dau și oamenii să nu fie interesați de asta. «Dar am auzit că aveți o boală și cum faceți, cum?». Eu vorbesc despre o carte pe care am scoso, în care povestesc despre actori, de fenomenul care era pe vremea mea și sunt întrebat de tot felul de prostioare de cancan. E o lipsă acută de jurnalism de calitate. Cred că e important să nu mă intereseze de partea sinistră din viața unui om. De aceea am acceptat să vorbim, pentru că știu că tot ceea ce spun este respectat și mai ales pentru că îndrăzniți să faceți ceva pentru cultură. Am refuzat cu obstinație să apar pe la posturi de televiziune nu din aroganță, ci pentru că eu nu pot să apar cu Mexicanu’, Generalu’ și cu Zăvoranu’. Când faci emisiuni de genul acesta știi că nu poți să-i mai chemi pe Găitan, pe Moraru, pe Iureș sau George Mihăiță. Totul pleacă de la lucrurile simple pe care le înveți acasă. De la «Bună ziua!», când intri într- o casă, de a scoate șapca de pe cap, până la «Mulțumesc!»”, spune Vladimir Găitan.

„E bine să păstrezi pentru tine unele lucruri”

Spectacolul cu piesa „Poker” de Adrian Lustig se joacă la Teatrul de Comedie de 12 ani. De altfel, ea a fost transpusă pe marele ecran de Sergiu Nicolaescu cu același succes. Vladimir Găitan a jucat atât în film, cât și pe scenă alături de prieteni dragi. „Înainte aveam timp să fim prieteni, să ne iubim, să ne respectăm, să muncim împreună, să bem împreună. Erau lucruri atât de normale, de firești, în relațiile dintre actori, nu erau cruzimea și răutatea de astăzi. Secretul este să nu știi chiar tot despre omul care ți-e prieten. Să respecți o zonă de intimitate pe care o avem fiecare. Cred că e bine să păstrezi ceva pentru tine. Sunt lucruri care țin de stricta ta intimitate și e bine să le știi numai tu, zic eu așa, la vârsta mea și cu experiențele mele”, afirmă actorul.

FOTO: Spectacolul cu piesa „Poker” de Adrian Lustig se joacă la Teatrul de Comedie de 12 ani

„Bunicul meu a fost un rebel”

Toată copilăria sa este legată de o curte de biserică în care era acasă așa cum numai acasă poți fi. „Mâncam și apoi mă întorceam iar în curte. Îmi petreceam tot timpul cu părintele Coclici. Am mai avut șansa să-l cunosc pe părintele Galeriu, dar părintele Coclici a fost învățătorul meu spiritual. Cu sfaturile și cu vorbele lui am copilărit. Grădina părintească se termina în curtea cetății lui Ștefan cel Mare, iar fața casei era aproape lipită de curtea Bisericii Mirăuți. Ca să parafrazăm politicul, am stat pe o axă absolut de poveste, de o spiritualitate extraordinară și la noi mersul la biserică nu era o obligație, era cea mai mare bucurie. Biserica făcea parte din curtea casei, cum s-ar zice. Acolo ne găseau părinții întotdeauna. Vreau să știi că în Bucovina, pe vremea Regelui, trăgeau tunurile la marile biserici”, afirmă Vladimir Găitan.

Tatăl său avea rude la Udești, lângă Suceava, pe filieră directă cu preotul de acolo. „Coana preoteasă Găitan avea doi metri și cinci, era celebră în Udești. Părintele Găitan avea 1,95 m. La trăsurică avea o adâncitură în care se așeza coana preoteasă ca să nu fie mai înaltă cu un cap decât părintele, iar când se dădeau jos ea mergea în față și preotul puțin în spate, să nu se vadă. Tot timpul îmi povestea tata de ei. Erau părinții bunicului meu, străbunicii”, povestește actorul.

„Bunica a fugit pe fereastră”

Bunicul său a fost un rebel, însă. A terminat ingineria de drumuri și poduri la Cernăuți. „Era unul dintre cei mai mari ingineri de drumuri și poduri, dar îi cam plăcea să bea, era un tip excentric. Umbla cu o trăsurică trasă de patru cai albi și mergea în inspecție, pentru că toate podurile din Bucovina sunt construite de inginerul Găitan. Mergea, le inspecta și pe chestia asta era așteptat de toți subalternii, îi trăgea un chef și venea atât de beat că doar caii știau să-l ducă acasă. Se oprea în fața porții, calul din față bocănea, bunica cobora repede din cerdac, îl lua în brațe, îl culca, îl spăla și ducea caii în grajd. Domnul inginer se întrema după aceea cu varză acră. Ți-am spus tot dintr-o suflare. Asta îmi povestea bunica, pentru că el a murit în putere, la șaizeci și ceva de ani. L-a doborât pasiunea lui și am rămas cu bunica mea, care m-a divinizat și îmi spunea că îi aminteam tot timpul de soțul ei, de bunicul. Bunica a fugit la 16 ani pe fereastră, s-a urcat în trăsura inginerului Găitan și a plecat de acasă, într-un gest de rebeliune care a șocat toată Suceava”, spune Vladimir Găitan.