Cu o zi înainte ca Alexis Tsipras să-și anunțe demisia, reporterul L’Obs a fost primit de fostul ministru de Finanțe la reședința sa din Insula Egina. Soția sa, Danae, și un prieten apropiat sunt așezați pe terasa care dă spre mare.

V-ați opus deciziei lui Tsipras din 13 iulie de a accepta pretențiile creditorilor. Este posibil să vă vedem pe listele electorale ale vreunui partid la viitoarele alegeri?

Dacă alegerile anticipate dau câștigător un partid și un guvern care să aplice acordul din 13 iulie, evident că nu voi putea face parte din ele. Alexis Tsipras s-a întors de la summit-ul european din 12 iulie, unde am asistat de fapt la capitularea țării, explicându-și poziția. Aceasta se sprijinea, zicea el, pe o mare dilemă: fie acceptam acest program neviabil, fie Planul Schäuble (ministrul german de Finanțe - n.r.), de „defenestrare” a Greciei din Zona Euro, era pus în aplicare.

De aici începe principala mea obiecție: nu cred că aceasta este dilema. Eu cred că „Planul Schäuble” este în curs de aplicare. Votând NU la referendum, am rămas fidel programului Syriza.

Dacă sunt de acord cu Tsipras că Grexitul trebuie evitat, eu susțin, dimpotrivă, că menținerea Greciei în Zona Euro se putea face doar prin respingerea acestui nou memorandum. Aici diferă opiniile noastre. Alexis consideră că acest acord este alternativa la „Grexit”-ul lui Schäuble, eu cred că memorandumul face parte din Planul Schäuble (de scoatere a Greciei din Zona Euro - n.r.).

În timpul negocierilor ați zis deseori că, pentru ca negocierile să aibă succes, ar trebui ca FMI, Comisia și Banca Centrală Europeană să fie mai puțin dezbinate. Care era natura acestor dezbinări?

Evident că ar fi fost mai simplu... FMI a recunoscut chiar din start că datoria era mult prea mare pentru ca țara să poată spera să iasă din criză. Însă aceeași instituție era de neclintit în ceea ce privește reformele privind dreptul muncii.

În schimb, când vorbeam cu europenii, ei ne spuneau exact contrariul! Erau de acord cu noi în ceea ce privește dreptul muncii, dar, pentru ei, chiar gândul de a șterge o parte a datoriei era un subiect tabu. Divergențele lor sunt imposibil de împăcat, trebuie să se pună de acord.

Când te afli prins între discursuri contradictorii, negocierile devin cvasi-imposibile: ești înconjurat de liniile roșii ale unora și altora și discuțiile nu pot avansa.

Care a fost rolul Franței în interiorul Eurogrupului?

Guvernul francez a avut o percepție foarte apropiată de a noastră. Dar cu excepția câtorva fraze de sprijin spuse de Michel Sapin (ministrul francez de Finanțe - n.r.), nu s-a materializat într-o susținere reală. Intervențiile sale erau respinse imediat de ceilalți, și mai ales de Schäuble.

Este adevărat că atunci când am remarcat marea diferență dintre ce se spunea cu ușile închise și ce se spunea în public, un înalt personaj mi-a răspuns: „Franța nu mai este ce a fost!”

Cum s-a petrecut exact demisia dvs. în seara referendumului? Ce v-a spus Alexis Tsipras? Ați luat această decizie împreună, sau era o condiție care i s-a impus, o capitulare?

În săptămâna care a precedat închiderea băncilor, consideram - și încă mai consider - că ar fi trebuit să ne opunem acestei decizii scandaloase a Eurogrupului. Însă cum ne aflam în linia dreaptă dinaintea referendumului, era datoria noastră să rămânem uniți și să lucrăm pentru victoria lui NU. Și NU a câștigat.

În acel moment am simțit o imensă responsabilitate față de acești oameni care au știut să se opună tutoror atacurilor mediatice împotriva partizanilor lui NU, chiar în momentul în care băncile au fost închise pentru a-i speria. Atunci am considerat că rolul nostru era să onorăm acest curaj.

Am mers la Maximou (reședința premierului - n.r.) îmbibat și motivat de energia populației curajoase și m-am trezit confruntat cu dorința de capitulare din partea altor membri ai grupului nostru politic, responsabili cu negocierile.

Cum eu am zis mereu: „Prefer să mi se taie mâna mai degrabă decât să semnez un nou memorandum”, plecarea mea în acel moment s-a impus ca evidentă.

Alexis Tsipras ar fi trebuit să demisioneze?

Eu personal cred întotdeauna ce mi se spune. Când am venit la putere, eu și Alexis ne-am zis două lucruri: primul, că guvernul nostru va încerca să producă surpriza făcând efectiv ce a promis. Al doilea, că dacă se întâmplă să nu reușim, vom demisiona, în loc să ne trădăm promisiunile electorale.

De aceea, la câteva zile după referendum, am declarat că dacă va câștiga DA, voi demisiona pe loc. Nu am capacitatea să fac lucruri în care nu cred. Credeam că ăsta este punctul nostru comun. Până la urmă, prin deciziile guvernului, a câștigat DA în loc de NU...

Vă simțiți trădat de Alexis Tsipras?

Cred că noi suntem cei care am trădat marea majoritate (62%) a poporului grec. În același timp, este evident că acest rezultat nu era un mandat de ieșire din Zona Euro. Ca și Alexis Tsipras, m-am opus tot timpul acestui scenariu, chiar dacă am criticat virulent arhitectura Zonei Euro. Acesta este de altfel motivul principal pentru care am fost numit ministru de Finanțe.

Însă, prin referendum, poporul ne-a transmis clar: „Luptați-vă pentru un acord mai bun și dacă vă amenință cu Grexitul sau cu vreo altă catastrofă, nu vă fie frică!”

Erați pregătiți efectiv să ieșiți din Zona Euro?

Este o întrebare interesantă pentru Zona Euro în ansamblul ei. Problema este că nu poate fi luată în serios o eventuală ieșire a unei țări din Zona Euro. Pentru că imediat ce încep discuțiile, mecanismul se declanșează și imediat băncile țării respective se prăbușesc. Prin urmare, este pur și simplu imposibil să ai un plan B operațional. Nu poate fi decât ceva teoretic.

Studiile noastre asupra chestiunii, ca și cele ale BCE de altfel, nu erau cunoscute decât de 5-6 persoane, pentru a rămâne secrete. Pentru ca un asemenea plan să fie operațional ar trebui ca aproape o mie de experți să se coordoneze. Acesta nu ar putea rămâne secret și deci ar provoca o panică bancară, și, în consecință, o ieșire din Zona Euro.

Așadar, Alexis Tsipras nu a luat niciodată în serios un asemenea scenariu?

Cred că nu, nici de Tsipras, nici de mine. Ceea ce am încercat să fac, după ce Dijssellbloem (președintele Eurogrupului - n.r.), încă din 30 ianuarie, a amenințat că ne închide băncile dacă nu aplicăm referendumul, a fost să găsesc o serie de soluții de urgență pentru a crea lichidități dacă acest scenariu se produce. Scopul era să supraviețuim câteva săptămâni în interiorul Zonei Euro în ciuda băncilor închise, până ce ajungem la un acord.

Din păcate, guvernul nu a vrut să aplice acest program: a așteptat doar să aibă loc referendumul, pentru a capitula.

La ce a servit până la urmă referendumul?

Pentru Grecia, nu a servit la nimic. Nu a ajutat guvernul. Nu a ajutat nici poporul care a votat NU. Poporul a fost abandonat și trădat. Și totuși cu această ocazie popoarele europene au putut vedea că pot să fie cetățeni mândri, care refuză șantajele și care nu se lasă manipulate de presă.

Grecii au dat un exemplu celorlalte popoare europene. Dar conducătorii greci, inclusiv eu, nu au știtu să capteze această rezistență populară și să o transforme într-o forță pentru a pune capăt autoritarismului și absurdității sistemului.

Credeți că FMI va participa la programul de finanțare a Greciei?

Nu-mi pot imagina cum FMI ar putea participa la acest nou program fără ca asta să nu-i creeze imense probleme interne. În ultimele zile, totuși, voci europene au început să discute despre o prelungire a termenelor de plată ale datoriei Greciei.

Nu credeți că aceasta ar fi suficient pentru a convinge FMI să participe?

Depinde. Dacă Eurogrupul decide că cele 312 miliarde de euro ale datoriei pot fi rambursate începând cu anul 2785, și că până atunci Grecia nu va trebui să facă nici o plată, atunci ar putea funcționa prelungirea termenelor. Pentru moment, este o problemă atât cu valoarea nominală a datoriei cât și cu calendatul plăților.

Pentru a fi mai concret, priviți ce prevede calendarul pentru 2022. Este comic! Plățile anuale prevăzute trec deodată de la 10 miliarde la 30 de miliarde! Este ca și cum ai declara lumii întregi că, la sfîrșitul lui 2022, Grecia va da faliment!

Cine, în aceste condiții, va veni să investească pe termen lung, când se știe că în 2018 țara trebuie să aibă un excedent bugetar de 3,5%, ceea ce înseamnă importante creșteri de impozite, care vor pune țara la zid...

Care este soluția dvs?

Permiteți-mi mai degrabă să pun altă întrebare, pe care am adresat-o și membrilor Eurogrupului, ducând până la capăt raționamentul lor: „Nu ar fi mai bine să abolim alegerile în țările care se află în programe de ajutor? Măcar aceasta ar avea meritul de a prezenta clar problema. Am putea declara apoi că am creat o uniune monetară în Europa care a abolit democrația pentru țările care au o datorie pe care nu o pot plăti.”

Cum cred că intuiți, discuția s-a oprit aici... De altfel, opozanții cei mai înrăiți, în afară de Schäuble, au fost țările care le-au impus popoarelor lor cure de austeritate foarte dure. Când știi, de pildă, că în Letonia jumătate din populație a trebuit să plece din țară din cauza programului de austeritate impus țării, era previzibil că liderii letonieni nu doreau să se expună oprobriului popular, lăsând guvernul grec să arate că există și o altă cale.

Credeți că administrația și statul grec se pot reforma?

Evident! Nu trebuie să fim negativiști. În ultimii douăzeci de ani s-au înregistrat progrese extraordinare. Din păcate, Troika (Comisia Europeană, BCE și FMI - n.r.) nu se interesează prea mult de asta. Ce vrea înainte de orice este să-și păstreze controlul asupra economiei noastre.

Vă gândiți să faceți publice cândva înregistrările pe care le aveți de la reuniunile Eurogrupului?

Dacă nu am făcut-o până acum, în ciuda minciunilor care se spun despre mine, este pentru a demonstra că respect regulile jocului. Însă, în ciuda importanței lor, nu există nici un raport oficial al acestor reuniuni. Așa că într-o zi le voi face publice.

Cum vă vedeți viitorul?

(Râde) Interesantă întrebare! Voi rămâne activ politic indeiferent ce s-ar întâmpla. Dar am căpătat o nouă certitudine: toate aceste întrebări, austeritate, datorie... trebuie dezbătute la nivel european. Și împreună cu popoarele care suferă și cu reprezentanții lor, nu într-un Eurogrup care nu are nici nu există ca instituție și. prin urmare, nu trebuie să dea socoetală nimănui.

Dacă nu va exista o mișcare europeană pentru a democratiza Zona Euro, nici un popor european nu va avea zile mai bune: nici francezii, nici irlandezii, nici italienii, nimeni... Avem de dat o luptă capitală.