Ştiam de candidatura lui Teodor Meleşcanu cu două săptămîni înainte de a fi anunţată. Nu de la domnia sa (evit pe cît pot să am relaţii cît de cît personale cu politicienii români, credincios adevărului că jurnaliştii fac parte dintr-un alt bordel decît cel al politicienilor), ci de la altcineva, personaj bine informat.

Ştirea mi-a fost încredinţată sub semnul unei realităţi aparte şi care face de altfel unicitatea în postdecembrist a scrutinului prezidenţial din 2014:

Credinţa politicienilor, a jurnaliştilor, a multor chibiţi electorali din rîndul publicului, ba chiar şi a unor candidaţi, într-o lovitură de teatru, administrată de o forţă din afară, de autoritatea Înaltei Porţi de pe vremuri, prin care viitorul preşedinte va fi scos din pălărie în ultimul moment.

Zadarnic le spun eu celor care cred în astfel de lovituri că orice Putere Garantă, inclusiv America, nu poate să nu ţină cont de capitalul electoral al unui candidat, mai ales că-n România toţi candidaţii de la noi se învîrt în jurul Casei Albe cu bricheta în mînă, sperînd că la un moment dat preşedintele va scoate capul pe fereastră, întrebînd cine are un foc.

Convins că-n România anului 2014 vom avea alegeri prezidenţiale pur şi simplu, şi nu succesiuni de lovituri de teatru, am fost sceptic la teoria, şoptită o dată cu vestea intrării în joc a lui Teodor Meleşcanu, auzită şi în aceste zile, cînd fostul director al SIE beneficiază de atenția presei, că  viitorul preşedinte va fi  rezultatul unor lucrături obscure şi nu al votului universal şi direct.

Întîmplător sau nu, candidatura lui Teodor Meleşcanu a declanşat un Scandal mediatic uriaş. Nu-i recapitulez datele definitorii. Cititorii Evenimentului zilei, interesaţi de politică, altfel n-ar citi acest ziar, ci Libertatea sau Click, le cunosc destul de bine.

Nu pot să nu remarc însă efectele electorale deosebite pentru candidatul Teodor Meleşcanu. Una dintre condiţiile unui bun rezultat la un scrutin prezidenţial e notorietatea candidatului. Desigur, Teodor Meleşcanu, politician cu un CV impresionant, e cunoscut marelui public. Era nevoie să se ştie însă că s-a înscris în cursa electorală. Ca şi în alte cazuri, Sorin Oprescu în 2008, Mircea Diaconu în 2014, scandalul mediatic imune în conştiinţe noua ipostază a politicianului, sporeşte interesul marelui public faţă de candidat.

Scandalul produs de candidatura lui Teodor Meleşcanu a avut acest rol.

Printre altele, s-a spus că semnăturile sau o parte din semnături au fost strînse de Sindicatul cadrelor Militare Disponibilizate, condus de Mircea Dogaru. Teodor Meleşcanu a dezminţit informaţia. Despre aşa-zisul colonel şi, mai ales aşa zisul doctor în istorie, Mircea Dogaru, am o părere execrabilă. Intervenţiile sale în scris şi oral put de la o poştă a moletiere nespălate.

E un soi de Mugur Ciuvică trecut în rezervă şi cu ifose de istoric.

Dacă ştirea ar fi fost adevărată, Teodor Meleşcanu putea fi acuzat că se bazează sau că s-a bazat pe sprijinul unei organizaţii conduse de un personaj sinistru prin poziţiile sale mocirloase. Eu cel puţin n-aş vota în veci un asemenea candidat care, dintr-un post zis de Inteligence, ajunge la mîna unui ins zis de Prostie.

Monica Macovei, sprijinită de cîteva persoane care sînt mai degrabă activişti decît ziarişti, a ţinut o conferinţă de presă, miercuri, 24 septembrie 2014, în cadrul căreia l-a acuzat pe Teodor Meleşcanu de a fi fost ajutat la strîngerea semnăturilor de o organizaţie pro-rusă:

„În timp ce era şeful SIE, dînsului i s-au strîn semnături de colonelul Dogaru, care conduce o organizaţie pro-rusă. Cum a apărat domnul Meleşcanu interesele României, românilor, în raport cu pericolul pe care îl reprezintă Federaţia Rusă?Ce încredere au partenerii noştri, aliaţii noştri occidentali, NATO, UE, SUA, dacă şefului SIE din România i se adună semnături de către o organizaţie pro-rusă, în condiţiile în care noi, în PE, avem foarte multe rezoluţii împotriva agresiunii Federaţiei Ruse în Ucraina.”

Deşi, aşa cum arătam mai sus, cred că aşa-zisul colonel e un personaj sinistru, i-ar aşa-zisul Sindicat un buboi pe obrazul României europene, la Declaraţia Monicăi Macovei am simţit nevoia să pun întrebarea pe care o pun de obicei cînd văd pe cineva luînd-o razna:

Ce-a apucat-o?

Pentru că:

1) Aşa-zisul Sindicat al aşa-zisului colonel dr. nu e o organizaţie pro-rusă.

Am jigni Rusia lui Cehov şi Tolstoi dacă am acuza de aşa ceva Sindicatul lui Mircea Dogaru.

2) Monica Macovei m-a făcut să cred, prin prestaţia ei de pînă acum, că ţine să obţină voturile alegătorilor descuiaţi la minte, europenizaţi şi la cap nu numai la nădragi.

Declaraţia domniei sale pare a fi semnată, prin caracteru-i de cizmă fără tocuri,  de Mircea Dogaru, dacă nu chiar de Dan Voiculescu.

Admiţînd că Sindicatul lui Mircea Dogaru ar fi pro-rus, nu văd legătura cu agresiunea împotriva Ucrainei.

Poţi fi pro-rus şi fără a sprijini agresiunea împotriva Ucrainei.

Poţi fi pro-rus, ca pro-Tolstoi sau chiar ca pro-ţarul Nicolae.

Înseamnă asta că respectivi au agresat Ucraina?

3) Prin această intervenţie nepotrivită pînă la necuviinţă, Monica Macovei introduce în disputa electorală din România lui 2014 un element al României lui Nicolae Ceauşescu:

Acuzarea unui adversar că face jocurile Moscovei, care Moscovă vrea să pună mîna pe țărișoara noastră independentă de la daci și de la romani.

Am apreciat și apreciez programul politic modern, european, al candidatei Monica Macovei.

De aceea, sper că declarația de  miercuri a fost o simplă rătăcire.

Așa cum Robert Turcescu trece printr-o perioadă în care se crede ofițer acoperit, Monica Macovei a traversat un moment în care s-a crezut Corneliu Vadim Tudor!