Va fi omenirea ACOPERITĂ de ape? Cum ne pot salva hamsterii

Va fi omenirea ACOPERITĂ de ape? Cum ne pot salva hamsterii

Nivelul oceanului planetar se va ridica vertiginos din cauza topirii ghețarilor din Oceanul Înghețat de Nord.

Oamenii de ştiinţă belgieni sunt cei care prezic că, în următorii 30 de ani, multe țări de pe coastele mărilor și oceanelor pot fi acoperite de apă.

O răcire globală

Oamenii de știință ruși și japonezi sunt de părere însă că procesul încălzirii este de scurtă durată, iar în viitor ne așteaptă o răcire semnificativă a climei, potrivit Vocea Rusiei. Care citează opinia șefului laboratorului de Geo-ecologie de la MGIMO, Natalia Riazanova: „Consider că acest moment de tranziție nu va duce la o încălzire ci la o răcire globală. Se mărește suprafața oceanului planetar. Crește cantitatea de vapori. Deasupra acestor zone se mărește cantitatea norilor. Ei închid Pământul de Soare. Și după o perioadă scurtă de încălzire va veni o perioadă de răcire”. În ultima vreme, oamenii de știință ruși se interesează de mecanismul care permite hamsterilor să reziste la geruri. Experţii speră că dacă va avea loc o răcire bruscă,  posibilitățile acestor rozătoare pot fi transmise omului.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Aceste rozătoare pot suporta chiar și un ger de -50 de grade Celsius. Ele pot hiberna o perioadă scurtă de timp. De fapt acesta este un somn, însă un somn cu o temperatură redusă a corpului. Când omul doarme și la el temperatura scade cu 1-1,5 grade. Însă pentru om o reducere de 5 grade este deja ceva critic. În schimb rozătoarele pot face acest lucru. Cel mai degrabă hamsterii posedă o substanță deosebită care îi ajută să supraviețuiască în timpul gerurilor”, spune directorul adjunct al Institutului problemelor ecologiei și evoluției al Academiei ruse de Științe, Aleksei Surov.