Un șofer neatent, acuzat de un prejudiciu uriaș

Un șofer neatent, acuzat de un prejudiciu uriaș

Un şofer ghinionist, care a fost implicat într-un accident feroviar, în luna ianuarie a acestui an, a fost trimis în judecată pentru o acuzație rar întâlnită. Bărbatul a rămas blocat pe calea ferată pentru că nu a respectat regulile de circulație. A avariat locomotiva, iar 25 de trenuri au suferit întârzieri din această cauză.

Vlad Sorin (37 de ani) este din județul Vrancea, iar accidentul s-a produs la Gugești. Anchetatorii au stabilit că nu a respectat semnalele acustice și luminoase care anunțau venirea trenului. Ghinionistul a rămas cu maşina suspendată pe calea ferată. Vlad Sorin a coborât din duba care a fost lovită de tren.

Prejudiciul inițial calculat a fost de 128.898 lei. S-a luat în calcul apoi reparația locomotivei, care a costat 235 lei. În plus, trebuie să plătească şi pentru întârzierea a 25 de trenuri, în total, o întârziere de aproximativ 600 de minute. Prejudiciul a ajuns la impresionanta sumă de 130.592 de lei, potrivit procurorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News