Un român foloseşte timp de un an şi jumătate o periuţă de dinţi. Sâmbătă începe iar Caravana „Rabla pentru periuţa ta”

Un român foloseşte timp de un an şi jumătate o periuţă de dinţi. Sâmbătă începe iar Caravana „Rabla pentru periuţa ta”

Caravana „Rabla pentru periuţa ta” revine şi în acest an şi va schimba gratuit periuţele de dinţi uzate ale românilor cu unele noi.

Sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 10:00, persoanele care vin în Parcul Tineretului (intrarea Gh. Șincai) din București cu vechea periuță de dinți vor primi gratuit la schimb una nouă, alături de cupoane de reducere pentru diferite tipuri de pastă de dinți.

După București, Caravana „Rabla pentru Periuța Ta”, va ajunge și în:

Bacău: duminică, 17 mai, parcul Mircea Cancicov

Ne puteți urmări și pe Google News

Constanța: sâmbătă, 23 mai, zona City Park Mall

Galați: duminică, 24 mai, zona Casei de Cultură

Timișoara: sâmbătă, 6 iunie, în parcarea Iulius Mall

Alba-Iulia: duminică, 7 iunie, Parcul Unirii

Rabla pentru Periuța Ta” și consultațiile stomatologice gratuite fac parte din campania pentru o mai bună sănătate orală Zâmbește România, desfășurată pentru al patrulea an consecutiv;

Un român folosește, în medie, aceeași periuță de dinți timp de 1,5 ani, deși medicii stomatologi recomandă schimbarea periuței de dinți o dată la 3 luni. În mediul rural, românii își schimbă periuța o dată la 10 ani.