Un președinte care și-a luat doctoratul în fotbal

Un președinte care și-a luat doctoratul în fotbal

Succesul remarcabil al Croației nu este întâmplător. Federația de la Zagreb este condusă de Davor Suker (50 de ani), fost mare atacant, care s-a remarcat la FC Sevilla, Real Madrid sau Arsenal Londra.

Cu gruparea de pe „Santiago Bernabeu” a câștigat finala Ligii Campionilor în 1998.

A fost golgheterul unui Mondial

În același an, la Mondialul din Franța, a fost golgheterul competiției, cu 6 goluri marcate. Șeful fotbalului croat a făcut parte dintr-o generație remarcabilă și a jucat alături de Robert Prosinecki, Slaven Bilici, Zvonimir Boban, Goran Vlaovici sau Mario Stanici.

Acea echipă a atins semifinalele Campionatului Mondial din 1998 și a eliminat România, în „optimi”, scor 1-0, gol marcat din penalty de actual președinte al federației. Visul finalei le-a fost interzis de Franța, într-o semifinală în care slavii au condus cu 1-0 (gol Suker) iar naționala din Hexagon a punctat de două ori datorită lui Lilian Thuram.

Croații au plecat acasă cu medaliile de bronz, după ce au învins Olanda în semifinala mică. Au urmat trei participări dezamăgitoare la Mondiale. În 2002, în Coreea de Sud, în 2006, în Germania, și în 2014 în Brazilia. de fiecare dată, croații n-au putut să se califice în optimile de finală.

În Rusia, ei au ieșit a doua oară din grupe și au ajuns până în marea finală. Nu întâmplător, pentru că fotbalul european cu pretenții e împânzit de jucători croați: Luka Modrici (Real Madrid), Mario Mandzukici (Juventus), Ivan Rakitici (Barcelona) sau Dejan Lovren (Liverpool).

Ne puteți urmări și pe Google News