Un milion de pensionari, mutați la altă direcție

Un milion de pensionari, mutați la altă direcție

Pensia minimă garantată va fi transformată în „prestație socială”, a anunțat Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii. Asta ar însemna ca peste 1 milion de pensionari să fie plătiți prin altă agenție

Prezentă la o emisiune în urmă cu două zile, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a dat asigurări că viitoarea Lege a pensiilor va fi gata la 1 octombrie, așa cum guvernanții au promis încă din campania electorală din 2016. Ea a anunțat și că pensiile vor fi calculate altfel, dar a refuzat să explice cum. A repetat și că viitoarea lege va elimina inechitățile din sistemul public de pensii, dând ca exemplu femeile care au pensie mai mare decât bărbații cu aceeași experiență și discrepanțele care există între persoane cu aceeași perioadă de cotizare, dar ieșite din activitate în ani diferiți.

Din voleu, însă, a anunțat și o modificare majoră, care va duce subțierea numărului celor care sunt plătiți din bugetul alocat pensiilor publice. „Nu vor mai fi acele pensii minime, vor trece ca şi prestaţie socială. Se vor mări de anul viitor. Aşa-numita acum pensie minimă va ajunge la 640 de lei, dar nu va mai fi categorisită ca pensie”, a spus ministrul, la România TV.

Altă agenție, același „stăpân”

Dar ce ar înseamna asta? Dacă nu vor mai fi considerate „pensii” aceste drepturi nu ar mai putea fi plătite prin Casa de Pensii, ci ar trebui să treacă la Agenția Națională pentru Prestații Sociale (înființată special pentru așa ceva în 2007), dar care se află tot în subordinea Ministerului Muncii. Practic, s-ar muta o cheltuială dintr-o barcă în alta. Potrivit datelor oficiale, la 1 martie 2017, în sistemul public erau 1.022.168 de pensionari cu pensie minimă garantată de stat, iar în total, pentru ei, vor fi achitați, în 2017, circa 1,4 miliarde de euro.

Cine sunt beneficiarii

Beneficiază de pensie socială minimă garantată pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei se situează sub nivelul pensiei sociale minime garantate care este de 520 de lei de la 1 martie 2017.

Ne puteți urmări și pe Google News