Un avocat va reprezenta pro bono pe victimele medicului Lucan

Un avocat va reprezenta pro bono pe victimele medicului Lucan

Avocatul Dan Dorin Tătaru din Cluj va reprezenta toți pacienții care se consideră prejudiciari de profesorul doctor Mihai Lucan fără să fie renunmerat.

 „Îl respect pentru ce face prin grija pe care o acordă copiilor dependenți de dializă și pentru tot ce face în această perioadă față de sistemul medical din România. Din punctul meu de vedere, această poveste și dezvăluiri nu îl au că țintă principală pe Lucan, ci sistemul medical de sănătate din România, care a făcut în ultimii 28 ani nenumărate victime”, a spus avocatul.

El adaugă că e dispus să-i reprezinte pro bono pe toți cei care „au avut de-a face cu doctorul Lucan și au acte care pot justifica faptul că au suferit vătămări cauze de el”, scriu cei de la ziarul de Cluj.

„Cred că e un dosar foarte greu, atât pentru procurori, cât și pentru avocații implicați. Sunt lucruri care trebuie dovedite. Nu am avut legături cu această clinică, nu cunosc aspectele menționate de Ungureanu și primarul Boc, dar dacă lucrurile se găsesc pe masa parchetului, aceste lucruri trebuie probate”, a spus Tătaru.

Ne puteți urmări și pe Google News

El avertizează că acuzațiile de malpraxis sunt greu de dovedit, pentru că e nevoie de expertize medico-legale pentru că acestea sunt făcute de medici legiști din sistemul public de sănătat, care „sunt net părtinitori medicilor”.

„Nu doresc să recuperez bani. Mi-am oferit serviciile poro bono pentru că, în general, victimele cazurilor de culpă medicală sunt oameni fără venituri materiale. De regulă sunt oameni cu venituri modeste, care nu-și permit angajarea unui avocat. Asemenea dosare presupun ani de muncă, minime cunoștințe medicale, sunt angrenați aici și medici legiști experți care reprezintă interesele celor vătămați”, a adăugat avocatul.

Mihai Lucan este cercetat de procurorii DIICOT de delapidare și de constituirea unui grup infracțional organizat. El este cercetat sub control judiciar.