Sute de actori au venit atât la Teatrul Naţional, cât şi la Bellu să-l conducă pe ultimul drum pe Radu Beligan

Zi grea pentru artişti, astăzi când l-au condus pe ultimul drum e cel supranumit "Prinţul Teatrului", incomparabilul maestru Radu Beligan. Sute de actori, din toate generaţiile, dar şi mulţi spectatori s-au alăturat familiei îndoliate. Trei dintre cei patru copii ai actorului, Lamia Beligan, Raluca Beligan, însoţită de fiica sa, şi singurl său fiu, Alexandru Beligan s-au aflat alături de sicriu. Din păcate, Anamaria Beligan, aflată în Australia, nu a putut să ajungă.

Radu Beligan a părăsit acestă lume la 97 de ani, dar durerea a fost mare, pentru că, aşa cum spun toţi colegii lui, toţi se obişnuiseră cu el pe scenă şi îl credeau etern. Ca dovadă, Adrian Vasilescu, consilier al Bancii Nationale şi prieten din tinereţe al Maestrului Beligan a dezvăluit că bilete la piesele în care juca Radu Beligan se vânduseră şi pentru stagiunea din toamnă.

Timp de trei ore, cât trupul Maestrului Beligan s-a aflat pentru ultima dată la Teatru Naţional din Bucureşti, toţi cei care l-au cunoscut, l-au iubit şi l-au apreciat au venit să-şi ia rămas bun. Cu ochii plini de durere s-a aflat lângă omul care a jucat un rol major în viaţa şi cariera sa s-a aflat şi Florin Piersic. Prieten apreciat al lui Radu Beligan, Florin Piersic a spus că îi datorează cariera, dar şi un ultim, imens, cadou.

"Sunt îndurerat că trăiesc astfel de moment. De câte ori mă întâlnea, maestrul Beligan spunea că se bucură să vorbească cu mine. Îi datorez multe lucruri. Am păstrat acasă o carte de vizită, în care Maestrul Beligan a scris <Te-am văzut pe scenă şi n-am să am linişte până când tu n-ai să ai un rol pe care să ţi-l ofer>. Radu Beligan a fost, este şi va rămîne, în sufletul şi în mintea mea. Eram student, în anul patru, jucam <Peer Gynt> în regia lui Dinu Cernescu. Radu Beligan a venit la mine ]n cabina, însoţit de un regizor fancez, Louis Daquin. A spus doar atât: <El e!>. Nu ştiam despre ce vorbea. Am aflat apoi că m-a propus să joc în primul meu film, <Ciulinii Bărăganului>, o coproducţie româno-franceză. Datorită Maestrului Radu Beligan am fost la Cannes cu acest rol, iar în delegaţie s-a aflat Ion Popescu Gopo şi directorul cinematografiei de atunci, Gheorghe Marinescu, Ovidiu Crohmălniceanu. Pentru prima oară în viaţa mea am plecat în străinătate, la 22 de ani. Şi i-am cunoscut pe toţi actorii lumii: Alain Delon, Sophia Loren, Brigitte Bardot, Bourvil. Nu-mi venea să cred că eu sunt acolo. Pentru mine a fost cel mai frumos cadou. Parcă a prevăzut că voi mai juca în filme, cu succes. După acest festival am început să fiu distribuit, începând cu „De-aş fi Harap Alb”.

Se amuza întotdeauna când îi povesteam ceva legat de viaţa mea, de întâlnirile mele... I-am spus odată o glumă cu persoane in etate şi mi-a spus nu-i prea place, că si el e bătrân. I-am răspuns: <Ce să fac maeste, că aşa e bancul>. <Spune-l!>. <Unul se duce la ofiţerul stării civile. Buna ziua, am venit să mâ însor!> <Dar ce vârstă aveţi?> <94 de ani> <Extraordinar, si vă însuraţi> <Mă însor, ce să fac!> <Sunt viril, sunt puternic, mă iubesc muierile!> <Bine, dar nu avem locuri decât peste 10 zile> <Peste 10 zile nu pot, că se însoară tata> <Tatăl dumitale se însoară?> <N-ar vrea, dar îl forţează părinţii!>

Atunci Beligan mi-a spus: Nu mi-a plăcut prea tare, dar sper să trăiesc mai mult decât asta, din bancul pe care l-ai spus. Avea umor, avea comunicare, avea iubire. Ştiţi de ce am fost indispus astăzi... L-am întrebat pe un băiat acum două zile: <Esti student?> <Da, mi-a răspuns> <Şi vrei să fii actor. Dar tu ai auzit de George Calboreanu... dar de Finteşteanu, dar de Birlic...> <Parcă de Birlic am auzit. Ştiu ceva>. Habar nu are tineretul... Aceşti tineri, ca să ajungă Radu Beligan ar trebui să facă istoria teatrului.

Mă duceam deseori la el acasă şi nici nu ştiţi ce lumină avea în ochi când mă vedea. Spunea: <Zi ceva Florinele!> <Ce să zic> <Nu ştiu, ce vei, că îmi place să te ascult> Ştia să fie generos, bun, cu toţi. După mine era atât de sus încât nimic nu-l mai atingea. L-am iubit şi sunt sigur că el ştia asta. Acum, când m-am întâlnit cu fetele lui, Lamia mi-a spus. <Nici nu ştii ce mult te avea la inimă>.

Îi datorez şi ultima piesă în care joc de opt ani, cu mare succes. „Străini în noapte”. Piesă adusă de el din Franţa. Îl văzuse acolo pe Alain Delon şi a spus <Piesa aceasta este pentru Florin!> A adus-o, a tradus-o, a regizat-o împreună cu mine şi mi-a dat-o mie. Am jucat întâi cu Emilia Popescu, acum joc cu Medeea Marinescu, cu un imens succes. A fost un cadou extraordinar. Am atâtea să spun despre Beligan încât va trebui să stăm aici încă trei-patru zile, să se ridice din sicriu şi să spună <Zi, mă Florine, că abia aştept să mai povesteşti>. Nu pot să-l uit la filmările din Maroc, în Pustiul Saharei. Juca rolul unui seic, care avea nouă neveste. Visul lui şi al meu. Îmi spunea: <Mă Florine, poate tu ai să ai vreo şapte, că eu mă mulţumesc cu trei>. 

Si pentru Dorel Visan, pierderea lui Radu Beligan este un moment de cotitura in viata artistica. "Suntem generaţii întregi care au nutrit dorinţa că trăiesc teatrul. Generaţiile mai tinere, cam de vreo 30 de ani încoace au început un alt capitol, la care, ca să trăiască, în care actorul nu mai este un propovăduitor laic, într-un altar, ci este un instrument de divertisment. În generaţia lui Beligan, actorul venea să primească înţelepciune.

Biologic toţi ne ducem pentru că suntem limitaţi şi în viaţă şi în cunoaştere. Ceea ce a adus însă meşterul Beligan este o pagină aurită şi ar fi bine ca generaţile de artişti să o citească. Lumea merge înainte, dar totul va fi mai trist şi şcoala şi scena.  Generaţii întregi timp de un secol au avut credinţa că trăiesc ca să poată face teatru, ca o formă de dialog între oameni, ca o formă de potolirea a patimilor. Generaţiile mai noi au schimbat din religia teatrului (credinţă, dăruire, cunoaştere, autodepăşire etc.)".

Ştefan Bănică se numara printre norocosii care l-au cunoscut pe maestru. "Este un moment trist. Este o parte a culturii româneşti care acum pleacă undeva spre mai bine. Este o pierdere imensă pentru noi. Radu Beligan e o parte din cultura românească. Este aproape incredibil alături de câte generații de actori a urcat pe scenă și ce carieră lasă in urmă. Am avut onoarea să-l cunosc, să vorbim, să-l ascult. Pentru mine, Radu Beligan rămâne acel fabulos Rică Venturiano, din filmul lui Jean Georgescu, imagine ce mi-a rămas întipărită în minte".

Radu Beligan a fost petrecut pe ultimul drum, cu ochi in lacrimi, si de spectatorii fideli. "Am venit împreună cu bunica mea, Maria, care are 94 de ani. A făcut un efort foarte mare", a spus un barbat. "Dar este un moment trist şi cum să nu-l petreci pe ultimul drum", a intrevenit doamna de 94 de ani. "Nu l-am cunoscut personal, dar l-am urmărit de-a lungul timpului, la teatru şi în filme. Cred că unul dintre cei mai mari actori ai noştri. Dumnezeu să-l odihnească!", a mai spus ea

Răzvan Theodorescu

Academia Română a pierdut unul dintre cei mai străluciţi membri ai săi, Radu Beligan ne-a onorat pe noi toţi fiind membru de onoare. Aş adăuga din partea mea, pentru că l-am cunoscut bine şi l-am iubit, nu doar că a fost cel mai mare actor, ci că a fost şi un om de cultură cum rar am întâlnit în viaţă. Radu Beligan a fost un adevărat intellectual European.