Tu cum te pregăteşti pentru Paşti?

Tu cum te pregăteşti pentru Paşti?

Casa împodobită cu lucruri frumoase, masa plină de bunătăţi, neapărat tradiţionale, altfel nu e sărbătoare, haine noi - aşa spune tradiţia. Şi dacă nu ai timp sa umbli în tot oraşul, Muzeul Ţăranului Român (MŢR) le adună pe toate, în acelaşi loc, la Târgul de Florii.

Târgul de Florii de la MŢR se ţine anul acesta, de vineri, 3 aprilie, până duminică, 5 aprilie, de dimineaţa, de la 10, până aproape de apus, la 6 seara. Oferta este generoasă. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și alte obiecte frumoase vor putea fi tocmite și târguite la Muzeul de la Șosea.

 „Pe lângă numeroasele lucruri meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri, pe care le veți putea neguțători, veți avea prilejul să-i întâlniți și să stați la taifas cu cei care le-au făurit: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, pielari, rudari, iconari, dar și încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare, din toate zonele țării”, ne spun organizatorii. Şi, cum spuneam, neapărat să vă bucuraţi de bucate tradiţionale. Vor fi multe şi variate: cozonaci, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere din Maramureș, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulceață.  

Ne puteți urmări și pe Google News