Tsipras, după ajutorul NEAȘTEPTAT al lui Obama: „Grecia NU va cere AJUTORUL Moscovei. Deocamdată!”

Tsipras, după ajutorul NEAȘTEPTAT al lui Obama: „Grecia NU va cere AJUTORUL Moscovei. Deocamdată!”

Premierul grec Alexis Tsipra a exclus luni ca guvernul său să apeleze la Rusia pentru a obține un ajutor financiar.

„Suntem angajați în negocieri importante cu partenerii noștri europeni și cu toți cei care ne acordă împrumuturi. Avem obligații față de ei”, a declarat Tsipras într-o conferință de presă, ca răspuns la o întrebare privind propunerea Rusiei de a ajuta Grecia.

„Deocamdată, nu avem nimic altceva în vedere”, a precizat premierul grec. Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov, declarase joi că Rusia are în vedere acordarea unui ajutor financiar Greciei, dacă aceasta îl solicită.

Pe de altă parte, Tsipras, care se află la Nicosia, în prima sa vizită internațională de când a preluat mandatul, a apreciat că înlocuirea Troicii în cadrul negocierilor ar fi un important pas instituțional înainte atât pentru Grecia cât și pentru Uniunea Europeană.

Ne puteți urmări și pe Google News

Troica este formată din Banca Centrală Europeană, din Comisia Europeană și din Fondul Monetar Internațional și a fost constituită pentru a gira aujutorul financiar al Greciei în ultimii ani.

Declarațiile premierului grec vin după ce acesta a primit un ajutor neașteptat, duminică, din partea președintelui american: „Nu putem continua să exercităm presiuni asupra țărilor care sunt în plină criză”, a declarat Obama pentru CNN. „La un moment dat, este nevoie de o strategie de creștere economică pentru a putea rambursa datoriilor”, a adăugat șeful de la Casa Albă.

Obama a recunoscut că Grecia are o „teribilă nevoie” de reforme, dar a apreciat că „este foarte greu de inițiat aceste schimbări dacă nivelul de trai al cetățenilor a scăzut cu 25%. Pe termen lung, sistemul politic, societatea, nu pot suporta”, a avertizat liderul american.