„Trebuie ABOLITĂ Comisia Europeană pentru a SALVA Uniunea.” Vor apărea membrii UE de MÂNA a DOUA

„Trebuie ABOLITĂ Comisia Europeană pentru a SALVA Uniunea.” Vor apărea membrii UE de MÂNA a DOUA

Guy Verhofstadt, unul dintre vârfurile de lance ale taberei care dorește o integrare mai mare a Uniunii Europene, a desființat actualul sistem de conducere.

Fostul premier belgian, actual negociator șef pentru Brexit din partea UE, a afirmat că „nu mai este posibil” ca fiecare stat membru al Uniunii să aibă un reprezentant în viitorul Executiv european, care trebuie să aibă o componență redusă și mai eficientă, de „12 până la 15 persoane”.

Dacă propunerea lui Verhofstadt va fi adoptată, aceasta ar face ca cel puțin 12 state membre să nu mai fie reprezentate în Guvernul UE.

Într-un interviu pentru Die Zeit, Verhofstadt, care s-a prezentat ca „un european dedicat” a enunțat o serie de propuneri menite să salveze Uniunea Europeană, care „nu poate supraviețui” în actuala organizare.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cea mai mare problemă este că UE este încă o federație de state bazată pe unanimitate. Nu avem o uniune adevărată, deși toată lumea vorbește despre Uniunea Europeană”, a spus belgianul.

„Avem o federație de state care este guvernată mai mult în weekenduri.”

Verhofstadt a adăugat că nu este posibil să guvernezi Europa ca pe un super-stat, la concurență cu China, Rusia sau Statele Unite, când șefii de state europeni se întâlnesc numai de șase ori pe an.

Liderul european a sugerat adoptarea unui stil federal de guvernare asemănător celui din Germania, „unde regiunile își păstrează independența dar vârfurile ierarhiei primesc competențe în anumite domenii politice”.

Verhofstadt a afirmat că șefii de state încearcă deseori să hotărască politica UE „în mod unanim” la Bruxelles, însă acest lucru trebuie să înceteze.

„Trebuie să abolim Comisia Europeană pentru a salva UE”, a conchis el.

„Comisia este o eroare pentru guvernarea europeană. Propunerea mea: Avem nevoie de un guvern european mic, din 12 până la 15 persoane.”

Politicianul a explicat că nu este posibil ca toate statele să aibă reprezentanți în viitorul guvern, ceea ce va crea membri UE de mâna a doua.

„Trebuie să încetăm cu ideea stupidă că că fiecare țară trebuie să aibă un reprezentant într-un astfel de guvern. Dacă mâine Macedonia, Muntenegru sau Serbia devin membre UE, asta înseamnă că trebuie să le acordăm dreptul la propriul lor comisar? Nu e posibil.”

Verhofstadt preconizează ca UE să fie condusă de două corpuri legiuitoare: un parlament european lărgit, care să-i reprezinte pe cetățeni, și „un fel de Senat care să reprezinte statele membre”.

Cele două camere ar urma să nominalizeze șeful guvernului, ca în orice sistem democratic.

Verhofstadt a adăugat: „Prea adesea considerăm că Europa este ceva special, așa că avem nevoie de un Consiliu European, un Consiliu de Miniștri și tot așa. Multe instituții care se întrunesc rar dar care coordonează totul. Acest sistem nu funcționează: deseori facem prea puțin sau acționăm cu întârziere. Cel mai bun exemplu a fost criza financiară, ale cărei consecințe le simțim încă. Americanii au răspuns mult mai rapid și mai puternic.”