Sărbătoare MARE în familia lui Traian Băsescu. Fostul șef al statului a făcut PUBLIC mesajul pe Facebook

Sărbătoare MARE în familia lui Traian Băsescu. Fostul șef al statului a făcut PUBLIC mesajul pe Facebook

Traian Băsescu se bucură de una dintre cele mai frumoase zile din viața sa. A petrecut câteva clipe alături de familie și a avut timp suficient să-l sărbătorească pe nepoțelul său, la împlinirea vârstei de trei ani.

Fostul șef al statului a postat un mesaj plin de emoție pe contul său personal de Facebook, prin care i-a urat la mulți ani nepoțelului său, Traian Jr.

„Este ziua lui Traian Jr. A împlinit 3 ani şi a fost sărbătorit de surioara lui, Sofia, şi verişorul lui, Radu”, a scris Traian Băsescu pe Facebook. Reacțiile internauților nu au întârziat să apară, iar micul Traian Jr. a primit urări din partea oamenilor din întreaga țară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursă foto: Facebook

Cu privire la noul guvern Dăncilă, Traian Băsescu a declarat, în repetate rânduri, că „lucrurile vor ieși prost”. De asemenea, fostul șef al statului a postat, tot pe pagina sa personală de Facebook, un mesaj în care își exprimă părerea cu privire la acest lucru și la relația dintre Liviu Dragnea și noul premier, Viorica Dăncilă.

„Lucrurile vor ieşi prost, tare prost…Daddy  După o “îndelungată” cooperare cu SPP-ul, care nu a durat decât 24 ore, Viorica Vasilica Dancilă a decis să renunţe la protecţia legal asigurată de această instituţie. Evident, Vasilica a fost doar executantul unei dispoziţii a lui Daddy, dispoziţie argumentată cu bârfe de partid. Acest episod ne demonstrează cum se va desfăşura guvernarea Vasilicăi.  Daddy ordonă ,Vasilica execută. De fapt, Dragnea începe să construiască instituţii paralele cu cele legale pentru a putea controla tot ce mişcă în guvern şi în alte instituţii ale statului. În această strategie, un pion important este altă supusă, din Videle, Carmen Dan. În final, lucrurile vor ieşi prost, tare prost…Daddy.  PS - fac unele precizări:  1.SPP este o instituţie care face parte din sistemul de apărare.  2.Măsura îndepărtării SPP de la îndeplinirea misiunii de protecţie a demnitarilor ,în baza unor bârfe de partid, este ilegală şi dă o lovitură unei componente a sistemului naţional de apărare. 3.Este exclus ca ofiţeri SPP să fi făcut rapoarte care să vizeze altceva decât incindente de securitate la adresa demnitarului, dacă au existat. 4.Transferul responsabilităţii asigurării protecţiei demnitarilor către jandarmerie este ilegal, jandarmeria neavând prin lege astfel de misiuni. 5.Ofiţerii Jandarmeriei nu au competenţa profesională şi nici antrenamentul necesar protecţiei demnitarilor.  6.Jandarmeria nu dispune de mecanismele şi logistica necesare misiunii de protecţie a demnitariIor. 7.Atenţie, domnule Comandant al Jandarmeriei Române: protecţia demnitarilor înseamnă mult mai mult decât paza demnitarilor.Nu prea se utilizează bulanul şi nici garduri mobile pentru protecţie”, a scris Băsescu pe Facebook.